Scopul acestei meditaţii este cel de a dezvolta o experienţă mai profundă de dragoste necondiţionată şi bunătate. Începe prin a-ţi găsi o poziţie confortabilă şi închide ochii. Petrece câteva momente în care să dezvolţi apreciere şi mulţumire faţă de tine şi faţă de mediul tău înconjurător. Îndreaptă-ţi atenţia înspre zona inimii tale şi trage aer […]
Cardinalul Giuseppe Roncalli, un ambasador al Vaticanului în Bulgaria înainte de al doilea război mondial, ales ca Papa Ioan al XXIII – lea mai târziu, a spus, „În epoca actuală cel mai mare filozof care trăiește acum pe pământ este Peter Deunov. ‘ Rudolf Steiner, fondatorul antroposofiei, a declarat într – o conversație cu Boyan […]
Suntem impinsi din ce in ce mai mult, sa ne trezim si sa intelegem dintr-o alta perspectiva viata. Suntem impinsi de maini nevazute sa intelegem ca de oriunde privim, lectia este mereu aceeasi, in fiecare an… Ni se da cat timp vrem, poate chiar si o viata intrega, daca asta dorim. Insa putem rata acel […]
Flacăra geamănă sau dragostea perfectă, este născută din ovoidul original de foc alb. Acesta este un ovoid de lumină creat în Soarele Central, cea mai mare concentraţie de Spirit pur din univers. Dumnezeu ia ovoidul şi face din el două sfere de lumină. Şi fiecare sferă arată precum corpul cauzal în partea superioară a Diagramei […]
Intreaga natura s-a dezgolit de toate vesmintele. Intreaga suflare este intr-o forfota continua. In mica mea camera cu vedere la parc este o liniste perfecta. Inca port cu mine imagini care mi se deruleaza prin minte despre ultimele vise. Locuri in care nu am fost niciodata in aceasta lume dar imi sunt atat de familiare. […]
„De-a lungul secolelor şi în toate tradiţiile, căutarea autocontrolului a presupus necesitatea disciplinei şi practicarea unor tehnici, menite să elimine ceea ce Lupelius numea „balast emoţional”. Era o operaţiune indispensabilă, care urmărea să deschidă rănile interioare şi să alunge orice umbră din cutele fiinţei. „Trupul este câmpul de luptă…”, susţine Lupelius. „Fiecare gest de refuz […]
„Ochii sunt in principiu organe pasive, receptive. Cu toate acestea prin ochi putem nu numai primi, ci si darui. Intr-adevar, prin privire putem fi emitatori activi, adica sa vorbim, sa sugeram, sa influentam, sa comandam, sa fulgeram. 1. Cum sa privim: Nu trebuie sa-i priviti pe ceilalti fix, pentru a nu-i inoportuna, dar nu este […]
„De multe ori extensiilor de suflet li se da posibilitatea fie de a se reincarna, fie de a calatori catre alte planete pentru crestere spirituala. Toate extensiile de suflet fac acest lucru la un moment dat in evolutia lor dintre vieti. Vizitarea acestor planete nu este facuta in sens fizic, ci mai degraba in sens […]
Azi e ziua mamei mele. La 14 ani, viata mea s-a schimbat cand am plecat departe de ea. Aveam atat de mult curaj incat as fi putut face inconjurul lumii pana la locul in care as fi gasit Iubirea si acolo as fi renuntat la tot, chiar si la propria viata, daca imi era dat […]
Daca lasi mintea doar sa faca socoteli, doar sa proiecteze treburile casnice sau doar sa faca lucruri in plan material, inseamna ca iti bati joc de ea si o subestimezi. Mintea are o capacitate incredibila; daca vrem, ne putem imagina Calea Lactee, ne putem imagina ca suntem pe malul marii si chiar sa simtim asta. […]