„De-a lungul secolelor şi în toate tradiţiile, căutarea autocontrolului a presupus necesitatea disciplinei şi practicarea unor tehnici, menite să elimine ceea ce Lupelius numea „balast emoţional”. Era o operaţiune indispensabilă, care urmărea să deschidă rănile interioare şi să alunge orice umbră din cutele fiinţei.

„Trupul este câmpul de luptă…”, susţine Lupelius. „Fiecare gest de refuz al mâncării, fiecare clipă de nesomn, toate vor fi considerate drept o victorie asupra morţii… moartea fizică este imorală… nefirească… inutilă.”  Lupelius credea că lipsa de cumpătare în hrană, somn şi muncă este cauza principală pentru pierderea energiei şi vitalităţii, cea care a făcut posibilul imposibil, până când a intervenit inevitabilul, moartea fizică. Există foarte puţini oameni în istorie, în toate civilizaţiile şi tradiţiile religioase, care s-au deşteptat din somnul hipnotic descris de Lupelius şi au încercat să urmeze o disciplină, să aşeze ideea de nemurire fizică în centrul sistemului lor de gândire și să o considere izvorul prosperităţii şi longevităţii.

Omul moare lăuntric de mai multe ori pe zi. Gândurile, stările distructive şi emoţiile negative ne învolbură în interior fiinţa şi se perpetuează la nesfârşit, în timp ce distilează otrava grea care ne ucide. Probabil nu ştim de unde să începem să trăim etern, însă, dacă vom urma aforismul milenar al lui Lupelius, cu siguranţă vom putea să „murim mai puţin”. Am fredonat imnul lupelienilor de mai multe ori:

Mănâncă mai puţin şi Visează mai mult.
Dormi mai puţin şi Respiră mai mult.
Mori mai puţin şi Trăieşte pentru totdeauna.

Trecutul, prezentul şi viitorul unui om… evenimentele, circumstanţele şi experienţele pe care le întâlneşte în calea lui sunt umbre proiectate de credinţele lui. Existenţa şi destinul lui sunt materializarea convingerilor şi iluziilor lui…

Invariabil, toată lumea îşi vede visurile devenite realitate… Omul întotdeauna creează. Obstacolele pe care le întâmpină, constituie materializarea propriilor lui limite, a gândirii sale contradictorii şi a neputinţei… Unii cred în paupertate, unii venerează boala…. unii cred cu sfinţenie în limitare şi puţinătate…. unii mizează totul pe infracţiuni… Omul întotdeauna creează, chiar şi în cele mai înnegurate stări ale Fiinţei.

Dacă omul ar avea capacitatea de a schimba sensul credinţei sale măcar cu un milimetru, dacă ar putea schimba tăria convingerilor sale şi le-ar trimite spre viaţă şi nu spre moarte… ar putea strămuta munţii, în lumea evenimentelor. ” fragmente din Scoala Zeilor – Stefano Elio D’Anna

Ceea ce construim in mintea noastra se proiecteaza in intreaga lume.

Sa construim o lume frumoasa …!