La fel ca oricare alta planeta, pamantul este ghidat de o energie spirituala elevata care se manifesta prin intermediul fiilor lui Dumnezeu intr-o maniera adaptata pentru oameni. Aceeasi forta se manifesta si printr-un grup de persoane initiate, care au devenit – mergand pe calea evolutiei spirituale – egalii fiilor lui Dumnezeu. Toti lucreaza pentru aceeasi mare cauza: scoaterea pamantului din intuneric, de sub dominatia fortelor materiale si infernale, din izolare, si eliberarea lui. Fiecare Initiat care ia parte la aceasta munca, pentru a deveni un membru util acestei cauze, este necesar sa controleze perfect cele 12 perechi ale virtutilor opuse.

Iata care sunt acestea:
a tacea – a vorbi
receptivitatea – rezistenta la influentele exterioare
ascultarea – dominarea
umilinta –increderea in sine
rapiditatea ca de fulger – ponderatia
a accepta totul – a discerne
prudenta – curajul
a nu avea nimic – a avea totul
a nu fi atasat de nimic – fidelitatea, loialitatea
a te face remarcat – a trece neobservat
dispretul fata de moarte – respectul fata de viata
indiferenta – iubirea

De aceea, va trebui sa iti treci examenele in toare domeniile. Controlul virtutilor inseamna sa stii sa utilizezi aceste calitati la locul potrivit si in momentul cel mai oportun. Aceeasi calitate poate fi divina, daca este utilizata la locul potrivit si in momentul oportun, sau malefica, daca este utilizata intr-un loc si intr-un moment nepotrivite. Caci Dumnezeu nu creeaza decat ceea ce este Bun, Frumos si Adevarat. Nu exista caracteristici si forte negative. Nu exista decat caracteristici si forte prost utilizate!

„A tacea” este o calitate divina. Ea reprezinta o binecuvantare atunci cand este utilizata la locul si momentul potrivit. Dimpotriva insa, daca taci atunci cand ar trebui sa vorbesti, spre exemplu atunci cand ai putea salva cu un singur cuvant pe cineva de la un mare pericol, aceasta „tacere” devine malefica. La fel, atunci cand vorbesti intr-un loc si la un moment nepotrivit, facultatea divina a „vorbirii” devine o „flecareala”, o vibratie negativa. Sa luam cea de-a doua pereche de caracteristici.

Una dintre ele, receptivitatea, este divina atunci cand te deschizi fata de tot ceea ce este superior – fata de Bunatate, Frumusete si Adevar – fata de Dumnezeu, lasandu-l pe El sa actioneze prin tine, receptandu-i vointa in Sine. Ea devine insa dezastruoasa atunci cand se transforma intr-un caracter slab, incapabil sa reziste in fata influentelor exterioare.

Celalalt aspect, rezistenta in fata influentelor exterioare, reprezinta acea facultate prin care fiinta se opune cu o vointa ferma in fata influentelor joase. Daca aceasta rezistenta se opune insa fortelor superioare, facultatea divina a „rezistentei la influentele din exterior” devine o „izolare malefica”. Orice membru care lucreaza la marea opera datoreaza o ascultare deplina fata de vointa divina. Vointa lui Dumnezeu se poate manifesta direct, prin intermediul Sinelui tau, sau prin alte persoane. Poti recunoaste vointa divina atunci cand, dupa ce ai examinat in profunzime tot ceea ce ti se cere, esti absolut sigur/a ca aceasta corespunde convingerii tale cele mai profunde.

Dumnezeu ne vorbeste prin intermediul convingerilor profunde, iar noi ii datoram o ascultare absoluta. Supunerea in fata cuiva impotriva propriilor noastre convingeri, din lasitate, teama, eventual din „amabilitate” sau pentru avantaje materiale, deci pentru motive inferioare si personale, echivaleaza cu a fi „servil”, deci malefic.

„Dominarea” se refera la daruirea unei parti din propria forta a vointei, altor fiinte, slabe si ignorante. Iubirea universala trebuie sa conduca la bunastarea generala prin mobilizarea tuturor fortelor active ale popoarelor, dar fara a incalca dreptul oamenilor la autodeterminare. Cel care isi impune vointa celor din jur, fara iubire, incalcand dreptul acestora la autodeterminare, transforma aceasta calitate divina a „dominarii” intr-o „tiranie”. Noi trebuie sa ne pastram „umilinta” in fata Sinelui suprem care ne anima, in fata divinului din noi. Trebuie sa fii constient/a de faptul ca toate calitatile frumoase, bune si autentice ii apartin LUI, ca persoana nu este decat un instrument al manifestarii sale, un aparat prin care divinul se proiecteaza in aceasta lume, dar nu este altceva decat un invelis golit de substanta.

Va trebui sa recunosti in tine divinitatea care se manifesta pretutindeni in univers, FIINTA eterna, si sa te supui cu umilinta acestei divinitati. Dimpotriva, nu trebuie sa te supui niciodata puterilor terestre sau infernale, nici sa cazi in genunchi in fata formelor materiale, caci atunci ai transforma umilinta divina intr-o „auto-umilire” lasa, prin care ai rani divinitatea FIINTEI eterne care te anima. Daca doresti sa servesti cu adevarat marele plan al mantuirii pamantului, va trebui sa nu uiti niciodata ca nu traiesti si nu lucrezi prin propriile tale forte. Intreaga energie vine de la Dumnezeu si toate fortele pe care le manifesti provin de la Sinele tau superior, de la Dumnezeu. Aminteste-ti intotdeauna ca persoana ta este o aparenta. Adevarata ta fiinta, unica realitate eterna din tine este Dumnezeu! Increderea in sine este increderea in Dumnezeul care locuieste in inima ta, dar nu si increderea in persoana ta, in aceasta aparenta.

„Increderea divina in sine” este indispensabila oricarei activitati creatoare si reprezinta relatia interioara cu Dumnezeu. Atunci cand o persoana isi imagineaza insa ca toate aceste calitati si toate aceste forte ii apartin ei – nu lui Dumnezeu – increderea divina in sine se transforma in „infatuare”.

Un colaborator la marea opera trebuie sa poata lua decizii cu o rapiditate comparabila cu viteza fulgerului. Va trebui sa invete sa aleaga fara nici o ezitare cea mai buna din posibilitatile existente. Pot aparea situatii in care o singura secunda de intarziere poate reprezenta pierderea ireparabila a unei ocazii unice. Daca vei sti sa actionezi rapid, intr-o stare de concentrare perfecta si cu o prezenta de spirit care transcende timpul, aceasta rapiditate fulgeratoare a procesului de luare a deciziei va fi de sorginte divina. Daca vei actiona insa in graba, fara sa reflectezi la ce faci si fara prezenta de spirit, sau daca iti vei pierde puterea de concentrare, aceasta „ pentru a restabili pacea intre combatanti.

Iubirea de pace nu trebuie sa se transforme niciodata intro atitudine negativa, intr-o „lipsa a dorintei de a lupta” din lasitate sau comoditate. Daca vrei sa devii un membru util a marii opere de mantuire a pamantului, va trebui sa inveti ce este „prudenta”, dar va trebui sa decizi de asemenea cand si in ce conditii trebuie aplicata aceasta calitate. „Prudenta” te poate salva de mari pericole, de mult rau si de sacrificii inutile. Lipsa increderii in sine si teama de a risca pot transforma insa aceasta „prudenta” divina intr-o „slabiciune”.

„Curajul” tau trebuie sa fie de nezdruncinat. Nu trebuie sa te temi de nici un pericol. Trebuie sa faci fata cu curaj tuturor dificultatilor si sa raspunzi cu aceeasi moneda tuturor atacurilor dirijate impotriva divinului, atunci cand cauza impune acest lucru. Dar acest „curaj” divin nu trebuie sa degenereze intr-un „risc nebunesc, gata sa te faca sa-ti frangi gatul”.

Cel care doreste sa colaboreze la marele plan divin trebuie sa invete ce inseamna „a nu poseda nimic”. Indiferent daca misiunea ta presupune cea mai mare saracie sau cea mai mare bogatie, fii intotdeauna constienta de faptul ca nimic nu iti apartine tie, ca totul ii apartine lui Dumnezeu, iar din aceasta totalitate, tu primesti ceea ce iti este necesar pentru a-ti indeplini misiunea. La fel ca si canalul care ramane indiferent la cantitatea de apa care trece prin el, intrucat aceasta apa nu-i apartine, tu trebuie sa consideri ca tot ceea ce iti ofera destinul provine de la Dumnezeu si trebuie transmis mai departe. Nu-ti fa niciodata griji in legatura cu mijloacele tale de subzistenta. Vei primi intotdeauna ceea ce vei avea nevoie. Chiar daca vei fi extrem de bogat/a, aminteste-ti in constiinta ta ca nu posezi nimic. Aceasta atitudine pozitiva divina nu trebuie sa degenereze insa intr-un „dispret fata de lucrurile materiale”.

Nu trebuie sa-i ceri niciodata aproapelui tau sa te intretina daca tu nu muncesti! Materia este si ea o forma de manifestare divina. De aceea, va trebui sa-i atribui materiei o valoare divina, sa inveti sa o controlezi si sa dispui de ea. Invata arta de a-ti procura lucrurile materiale de care ai nevoie pentru a-ti indeplini sarcinile pe pamant. Fii plenar constient/a de faptul ca atata vreme cat vei ramane pe acest pamant, esti nevoit/a sa ai de-a face cu materia, si nu vei putea rezista fara materie sau impotriva materiei. De aceea, este necesar sa o poti dobandi si pastra, sa o utilizezi si sa o controlezi corect. In caz contrar vei fi la mila puterilor terestre, sub controlul lor, si nu iti vei putea indeplini misiunea in mod liber, intr-o stare de independenta. Ai grija insa ca aceasta calitate divina care iti permite sa controlezi materia sa nu se transforme niciodata intr-o sete de posesiuni materiale, de natura egoista. In calitatea ta de lucrator in slujba marii cauze, nu trebuie sa te atasezi de nimeni. Invata sa recunosti in orice om aspectele divine, cele pamantesti si cele demoniace.

Nu iubi niciodata persoana, dar iubeste divinul din ea, tolereaza ceea ce este pamantesc si evita ceea ce este demoniac. Daca misiunea ta o cere, trebuie sa parasesti fara nici o ezitare fiinta in cauza, oricat de mult ai iubi-o, caci nu trebuie sa uiti nici o clipa ca cel care merita sa fie iubit in ea este Dumnezeu, si nu persoana. Persoana nu este decat un instrument prin care se manifesta Dumnezeu. De aceea, vei putea descoperi si iubi aceleasi manifestari in alte persoane. Iubeste-l pe Dumnezeu in toate fiintele si nu te atasa de nimeni. Ai grija totusi ca aceasta calitate sa nu devina „lipsa de sensibilitate” si „indiferenta” fata de aproapele tau. Pe de alta parte, va trebui sa ramai fidel/a pe viata si pe moarte fata de cei in care ai recunoscut manifestarea divina. Iubeste-ti maestrii si iubeste-i pe toti participantii la cauza divina, caci in ei il poti recunoaste pe Dumnezeu. Ramai fidel/a lui Dumnezeu prin intermediul lor, caci nu iubesti persoana lor decat in calitate de instrument divin. In acest fel, respectul si loialitatea pe care le vei arata maestrilor si colaboratorilor tai nu se vor transforma niciodata in adoratie sau intr-un „cult al personalitatii”. Daca doresti sa fii utila marii cauze, va trebui sa inveti arta de a-ti controla propria persoana si de a o folosi in public ca pe un instrument ascultator.

Va trebui sa fii capabil/a sa-ti pui in valoare – in fata unui grup de persoane – talentele si facultatile spirituale, sa le aduci la apogeu, astfel incat sa manifesti prin corpul tau spiritul tau elevat, indiferent daca este vorba de felul in care stai, de miscarile mainilor tale, de expresia ochilor tai, de cuvintele tale prin care convingi grupul sa se adune sub influenta ta, elevandu-l apoi pe un nivel superior. Va trebui asadar sa apari in public fara rusine si fara complexe, pentru a face dovada spiritului tau prin intermediul personalitatii tale. Dar aceasta calitate nu trebuie sa trezeasca in tine demonul vanitatii si nu trebuie sa se transforme in suficienta prin utilizarea darurilor primite de la Dumnezeu in scopuri desarte.

Chiar daca publicul te aplauda, pastreaza vesnic viu in constiinta ta gandul ca acesti oameni nu au fost cuceriti de persoana ta, care nu este altceva decat un invelis gol, ci de Dumnezeu care s-a manifestat prin intermediul invelisului tau terestru. Daca atunci cand exersezi arta de „a te arata in public” reusesti nu cazi prada vanitatii, nu te va deranja in nici un caz sa treci neobservata atunci cand iti indeplinesti alte sarcini. Daca situatia o impune, va trebui sa nu iti afisezi calitatile, ramanand in anonimat si topindu-te in multime.

Aceasta „ramanere in umbra”, plina de modestie, nu trebuie sa se transforme insa intr-o subestimare de sine, nici in autodistrugere. Demnitatea umana trebuie sa traiasca vesnic in inima ta. Pentru a putea participa cu adevarat la planul divin, va trebui sa dovedesti ca nu te temi de moarte. Convingerea ta profunda trebuie sa fie ca moartea nu exista. Atunci cand corpul se uzeaza, Sinele renunta la el. Sinele este o ramura a arborelui vietii, este Viata insasi, iar viata este nemuritoare. Daca te-ai identificat cu viata in constiinta ta, vei sti sa faci fata mortii – daca misiunea ta iti impune sa treci printr-un pericol mortal – fara teama si cu dispretul cel mai perfect in fata ei. Dar acest „dispret fata de moarte” nu trebuie sa se transforme niciodata intr-o subestimare a vietii, intr-un „dispret fata de viata”. Trebuie sa pretuiesti viata mai presus de orice. Viata este Dumnezeu. In tot ceea ce traieste, cea care se manifesta este FIINTA eterna. De aceea, nu trebuie sa te expui niciodata pericolului fara motiv.

Apreciaza Viata din corpul tau, traieste-o cu bucurie. Dar ai grija ca aceasta bucurie sa nu devina un scop in sine, degenerand in „senzualitate”. Va veni apoi proba cea mai dificila, cea a „iubirii” si a „iubirii crude”, sau „indiferenta”. Aceasta ultima pereche de caracteristici gemene reprezinta deja pe pamant o unitate inseparabila. De fiecare data cand manifesti o jumatate, cealalta jumatate se manifesta automat. Va trebui sa renunti complet la punctul de vedere personal, la inclinatiile si la sentimentele tale personale.

Iubeste la fel cum iubeste Dumnezeu, iubeste totul, fara distinctie si fara discriminare! Iubeste in unitatea FIINTEI eterne. Precum soarele care straluceste si ii incalzeste pe toti cu razele sale, pe cei frumosi ca si pe cei urati, pe cei buni ca si pe cei rai, pe cei care respecta adevarul ca si pe cei mincinosi, la fel va trebui sa iubesti si tu: fara a face distinctii intre cei frumosi si cei urati, intre cei buni si cei rai, intre cei care respecta adevarul si cei mincinosi. Iubirea divina suprema este iubirea perfect impartiala! Faptul ca cineva este frumos sau urat, bun sau rau, corect sau incorect, trebuie sa-ti ramana complet indiferent. Va trebui sa-i iubesti pe toti cu aceeasi iubire. Va trebui sa inveti ca frumusetea nu exista fara uratenie, ca bunatatea nu exista fara rautate, ca adevarul nu exista fara minciuna. De aceea, va trebui sa-i iubesti pe toti in egala masura.

Va trebui sa intelegi ca frumusetea si uratenia, bunatatea si rautatea, adevarul si minciuna, nu sunt decat imagini complementare ale Inefabilului pe care, pentru a-l putea exprima, noi l-am numit „Dumnezeu”. Daca emani perfect impartial si complet aceasta iubire catre toate fiintele vii, iubirea nu mai are nimic comun cu inclinatiile tale personale. Atunci, fiecare lucru este privit din punctul de vedere al totalitatii. Daca interesul general difera de anumite interese personale, va trebui sa aperi fara nici o ezitare interesul general, fara sa tii cont de cele individuale. Dar aceasta lipsa de consideratie fata de interesele personale trebuie sa derive numai din iubirea universala divina, si nu dintr-o antipatie personala. Trebuie sa-ti manifesti insa si iubirea impersonala pentru aproapele tau (adica detasarea completa de el), atunci cand, spre exemplu, sufletul sau nu poate fi salvat decat cu pretul bunastarii sale pamantesti, chiar daca aceasta fiinta iti este foarte apropiata.

Trebuie sa fii spectator indiferent in fata pericolelor prin care trec cei care iti sunt apropiati, iar daca ei nu reactioneaza la masurile obisnuite, nu ai dreptul sa intervii prin forta ta spirituala, prin hipnoza sau mijloace magice, daca mantuirea sufletului lor depinde de aceasta experienta dureroasa. Este mai bine ca cineva sa se ruineze material sau fizic, ori chiar sa moara, decat sa isi piarda sufletul. In toate cazurile, trebuie sa incerci tot ce-ti sta in puteri pentru a-i salva sufletul.

La fel ca si Dumnezeu, care nu se amesteca niciodata in treburile oamenilor, lasandu-le libertatea propriilor lor decizii, va trebui sa-ti lasi si tu aproapele sa actioneze asa cum doreste, fara sa-l fortezi niciodata sa faca ceva ce nu doreste. Serviciile pe care i le aduci trebuie sa tina seama de mantuirea sufletului lui, nu de bunastarea sa materiala si fizica. Pe de alta parte, aceasta iubire divina nu trebuie sa devina prea dura, transformandu-se astfel in „lipsa de sensibilitate” si nu trebuie sa refuzi niciodata dintr-o „antipatie” personala pe cel pe care poti sa-l ajuti prin mijloace lumesti.

Acestea sunt probele cele mai dificile, caci va trebui sa te detasezi de sentimentele tale personale si sa actionezi ca si cum acestea nu ar exista. Numai dupa ce vei controla perfect primele 11 perechi de calitati gemene vei putea recunoaste suficient de clar vocea lui Dumnezeu, cu o certitudine atat de mare incat chiar si in cazurile cele mai dificile sa stii ce trebuie sau ce nu trebuie sa faci din iubire divina. Incepand din acest moment nu te vei mai putea insela niciodata, caci vei deveni iubirea insasi! Iar iubirea nu poate actiona decat din iubire. Nu vei mai avea atunci altceva de facut decat sa iti emani Sinele, sa fii Sinele, si intregul univers va straluci in tine. Vei deveni atunci divin/a, iar constiinta ta va deveni identica cu Dumnezeu!

Vei iesi astfel din imparatia arborelui cunoasterii binelui si raului, deci a arborelui mortii, in care totul pare sa fie separatie, si te vei intoarce in imparatia arborelui vietii, a unitatii divine. Vei manca din nou din fructele arborelui vietii si vei putea darui aceste fructe celor care te vor urma, pentru ca toti sa poata reveni la aceasta unitate a vietii nepieritoare si eterne, la FIINTA eterna, la Dumnezeu!

Acestea sunt cuvinte profund inscrise in suflet. Aceasta invatatura a facut din mine o fiinta diferita. Dar va trebui sa aplic si de acum inainte toate acestea, pentru a le realiza.

Fragment din romanul Initierea scris de Elisabeth Haich