Pregatirea consta intr-o cultivare bine determinata a vieti de simtire si de gandire. Prin aceasta cultivare, corpul sufletesc si corpul spiritual sunt inzestrate cu organe de simt superioare si organe de actune superioare, la fel cum fortele naturii, pornind de la materia vie primara nediferentata, au inzestrat corpul fizic cu organe.

Inceputul trebuie facut indreptandu-ne atenta sufletului spre anumite fenomene din lumea care ne inconjoara. Astfel de fenomene sunt, pe de o parte, viata de incoltire, crestere si dezvoltare, iar pe de alta parte toate fenomenele ce tin de ofilire, vestejire si pieire. Oriunde isi indreapta omul privirea, astfel de fenomene exista concomitent si pretutindeni ele trezesc in om, in mod natural, sentimente si ganduri. Dar, in conditi obisnuite, omul nu se daruieste indeajuns acestor sentimente si ganduri. Caci el alearga mult prea repede de la o impresie la alta. Discipolului i se cere sa-si indrepte intens si cu totul constient atenta spre aceste realitati.

 Acolo unde percepe inflorire, dezvoltare de un anumit tip, el trebuie sa elimine toate celelalte din sufletul sau si, pentru un timp scurt, sa se daruiasca numai acestei singure impresii. El se va convinge in curand ca un sentiment care mai inainte, intr-un asemenea caz, doar se furisa in sufletul sau, acum se intensifica, ia o forma puternica si energica. Va trebui apoi sa lase aceasta forma de simtire sa staruie linistit in el. In acest timp, el trebuie sa devina absolut linistit in interiorul sau. Trebuie sa se izoleze de restul lumii exterioare si sa asculte numai ceea ce spune sufletul sau despre faptul infloririi si al dezvoltarii.

Sa nu se creada insa ca ajungem departe daca ne tocim cumva simturile fata de lume. Mai intai sa privim lucrurile cat mai viu, cat mai exact cu putinta. Abia apoi sa ne daruim sentimentelor trezite la viata in suflet si gandurilor care se ivesc. Important este sa ne indreptam atentia, in deplin echilibru launtric, asupra ambelor. Daca gasim linistea necesara si ne daruim celor ce se ivesc in suflet, atunci, dupa un timp corespunzator, vom trai urmatoarele: vom vedea urcand in interiorul nostru sentimente si ganduri noi, pe care inainte nu le-am cunoscut. Cu cat ne vom indrepta mai des atenta in acest fel spre ceva ce creste, ce infloreste si se dezvolta si apoi, alternativ, spre ceva ce se vestejeste si piere, cu atat mai vii vor deveni aceste sentimente. Si din sentimentele si gandurile care se nasc astfel se plasmuiesc organele clarvederii, la fel cum se plasmuiesc, prin fortele naturii, din substanta vie, ochii si urechile corpului fizic.

O forma de sentiment foarte precisa se leaga de crestere si devenire; o alta, de vestejire si pieire. Insa numai atunci cand cultivarea acestor sentimente se face in modul descris. Este posibil sa descriem cu oarecare aproximate cum sunt aceste sentimente.

O imagine deplina a lor si-o poate crea singur oricine, parcurgand aceste trairi interioare. Cine si-a indreptat adeseori atentia spre fenomenul devenirii, al prosperarii, al infloririi, acela va simti ceva pe departe asemanator cu sentimentul pe care il avem in fata unui rasarit de soare. Iar din fenomenul vestejirii, al pieirii, va rezulta o traire care se poate compara, in acelasi fel, cu urcarea inceata a lunii deasupra orizontului. Aceste sentimente sunt doua forte care, cultivate corespunzator si dezvoltate din ce in ce mai viu, duc la cele mai importante efecte spirituale.

Celui ce se daruieste mereu, intentionat si metodic acestor sentimente, i se deschide o lume noua. Lumea sufleteasca, asa numitul plan astral, incepe sa-si arate zorile. Cresterea si pieirea nu mai raman pentru el fenomene care ii dau impresii nedefinite, ca mai inainte. Dimpotriva, ele se ordoneaza acum in linii si figuri spirituale, despre care mai inainte nu banuise nimic. Aceste linii si figuri au forme diferite pentru fenomene diferite. O floare care infloreste evoca in fata sufletului sau o linie cu totul precisa; tot asa, un animal in crestere sau un pom pe cale de a pieri.

Lumea sufleteasca (planul astral) se largeste incet in fata lui. Aceste linii si figuri nu au in ele nimic arbitrar. Doi discipoli oculti care se gasesc pe treapta de dezvoltare corespunzatoare vor vedea intotdeauna, la acelasi fenomen, aceleasi linii si figuri. Dupa cum doi oameni care vad corect vor vedea ca o masa rotunda este rotunda, iar nu unul o va vedea rotunda si celalalt patrata, tot astfel, in fata a doua suflete, la privirea unei flori care infloreste, va aparea aceeasi figura spirituala. Dupa cum formele vegetale si animale sunt descrise in stiinta naturala obisnuita, tot astfel si cunoscatorul stiintei secrete descrie sau deseneaza formele spirituale ale fenomenelor cresterii si pieirii dupa specii si familii.

Cand discipolul a progresat atat de mult incat poate vedea formele spirituale ale fenomenelor ce se infatseaza si fizic ochilor sai exteriori, atunci el nu este prea departe de treapta pe care ajunge sa vada lucruri care nu au o existenta fizica, deci care trebuie sa ramana absolut ascunse (oculte) pentru cel ce nu a primit nici o indrumare in stiinta secreta.

Trebuie sa accentuam ca nu este bine ca cercetatorul ocult sa se piarda in speculati cautand semnificata lucrurilor. Printr-o astfel de munca rationala el se abate de la drumul cel drept. El trebuie sa priveasca lumea sensibila vioi, cu o intelegere sanatoasa, cu o putere de observate ascutita si apoi sa se daruiasca sentimentelor sale. Sa nu incerce sa determine cu ratiunea lui speculativa semnificata lucrurilor, ci sa le lase pe ele sa-i reveleze aceasta .

Sa remarcam ca simtul artistic, dublat de o fire tacuta, adancita in sine, constituie cea mai buna condite preliminara pentru dezvoltarea facultatlor spirituale. Acest simt strabate suprafata lucrurilor si ajunge astfel pana la tainele acestora.

Un alt aspect important este acela care, in stiinta oculta, se numeste orientarea in lumile superioare. La ea ajungem daca ne patrundem cu totul de constienta ca sentimentele si gandurile sunt fapte adevarate, ca si mesele si scaunele in lumea fizic-sensibila. In lumea sufleteasca si in lumea gandurilor, sentimentele si gandurile actoneaza unele asupra altora, tot asa cum o fac lucrurile sensibile in lumea fizica. Cata vreme cineva nu este puternic patruns de aceasta constienta, nu va crede ca un gand anapoda pe care il nutreste poate actona tot atat de pustiitor asupra altor ganduri care anima spatul gandurilor, pe cat de pustiitor actoneaza un proiectil tras la intamplare asupra obiectelor fizice pe care le intalneste.

Un asemenea om nu-si va ingadui niciodata sa intreprinda o actune fizic vizibila pe care o considera fara sens. Dar nu se va da in laturi sa nutreasca ganduri sau sentimente gresite. Caci acestea i se par inofensive pentru restul lumii. In stiinta oculta insa putem progresa numai daca dam gandurilor si sentimentelor aceeasi atente pe care o dam pasilor nostri in lumea fizica. Atunci cand cineva vede un perete nu incearca sa treaca de-a dreptul prin el, ci isi indreapta pasii spre usa. El se conduce, deci, dupa legile lumii fizice.

Asemenea legi exista si in lumea sentimentelor si a gandurilor. Aici insa ele nu se pot impune din afara omului. Ele trebuie sa izvorasca din insasi viata sufletului sau. La aceasta ajungem daca ne interzicem intotdeauna sa nutrim sentimente si ganduri gresite. Toate gandurile incoerente si arbitrare, orice joc al fanteziei, toate sentimentele care trec intamplator prin suflet trebuie sa ni le interzicem in acest timp. Facand aceasta nu devenim saraci in sentimente. Dimpotriva, in curand vom afla ca abia atunci devenim bogati in sentimente, creatori in adevarata fantezie, cand ne oranduim interiorul in acest fel. In locul maruntelor desfatari sentimentale si al asociatilor intamplatoare de ganduri, apar sentimente importante si ganduri fecunde. Aceste sentimente si ganduri il conduc pe om la orientare in lumea spirituala. El ajunge in raporturi juste cu lucrurile lumii spirituale. Ajunge la un rezultat foarte precis. Dupa cum, ca om fizic, isi gaseste drumul printre lucrurile fizice, tot asa calea sa il duce acum printre fenomenele de crestere si pieire, pe care a invatat sa le cunoasca pe drumul indicat mai sus. El urmareste, pe de o parte, tot ce este crestere si dezvoltare, iar pe de alta parte, tot ce este vestejire si pieire, asa cum este necesar acest lucru pentru propasirea lui si a lumii.

O alta cultivare careia trebuie sa i se dedice discipolul ocult este aceea a lumii sunetelor. Sa facem deosebirea intre sunetul provocat de obiectele asa-zise fara viata (un corp care cade, un clopot sau un instrument muzical) si acela care provine de la fiinte vii (un animal sau un om). Cel ce aude un clopot, percepe sunetul si leaga de el un sentiment placut; cine aude strigatul unui animal, in afara de acest sentiment, simte in sunet si manifestarea unei trairi launtrice a animalului, placere sau durere.

Discipolul ocult va trebui sa se opreasca la aceasta ultima categorie de sunete. El trebuie sa-si indrepte intreaga sa atente spre faptul ca sunetul ii vesteste ceva ce se gaseste in afara sufletului sau. Si el trebuie sa se adanceasca in acest element strain. Trebuie sa-si uneasca intens sentimentul cu durerea sau placerea ce i se impartasesc prin sunet. Trebuie sa treaca cu vederea ceea ce este sunetul pentru el, faptul ca ii este placut sau neplacut, agreabil sau dezagreabil; sufletul sau trebuie sa se umple numai cu ceea ce se petrece in fiinta de la care vine sunetul. Cine face asemenea exerciti in mod sistematic si sustinut va dobandi facultatea de a se contopi, asa-zicand, cu fiinta de la care vine sunetul. Unui om cu sensibilitate muzicala, ii va fi mai usoara o astfel de cultivare a vieti sale sufletesti fata de un altul caruia ii lipseste aceasta sensibilitate. Cu toate acestea, nimeni sa nu creada ca simtul muzical inlocuieste aceasta cultivare.

Ca discipol ocult, omul trebuie sa invete sa simta in acest fel intreaga natura. Si prin aceasta se sadeste in lumea simtirii si gandirii sale o predispozite noua. Prin sunetele ei, intreaga natura incepe sa sopteasca taine omului. Ceea ce mai inainte era doar sunet neinteles pentru sufletul sau, devine acum graiul plin de inteles al naturii. Si acolo unde, mai inainte, in asa-numita lume lipsita de viata, nu auzea decat sunete, acum desluseste un nou grai al sufletului. Continuand aceasta cultivare a sentimentelor sale, el isi va da seama curand ca poate auzi lucruri despre care mai inainte nu banuise nimic. Incepe sa auda cu sufletul.

Pentru a ajunge la culmea ce poate fi atinsa pe acest taram, trebuie sa se mai adauge apoi inca ceva. – Deosebit de important pentru dezvoltarea discipolului spiritual este felul cum ii asculta pe ceilalt oameni cand vorbesc. El trebuie sa se obisnuiasca sa faca acest lucru in asa fel incat in timpul ascultarii interiorul sau sa taca cu desavarsire. Cand cineva exprima o parere si altul asculta, in launtrul acestuia din urma, in general, se naste aprobare sau dezaprobare. Mult oameni se vor si simt indemnat sa-si manifeste numaidecat parerea lor aprobatoare si mai ales cea dezaprobatoare.

Discipolul ocult trebuie sa reduca la tacere orice aprobare si dezaprobare de acest fel. Important aici nu este ca el sa-si schimbe brusc in asa fel modul de viata, incat sa caute tot timpul sa ajunga la o asemenea tacere launtrica absoluta. Inceputul va trebui sa-l faca in anumite cazuri pe care si le va alege premeditat. Apoi incet, incet si treptat, acest fel cu totul nou de a asculta se va strecura ca de la sine in obisnuintele sale. – In cercetarea spirituala asemenea exerciti se practica metodic.

Exersand, discipolii se simt obligati sa asculte in anumite momente parerile cele mai contradictorii si sa reduca la tacere totala orice aprobare si, mai ales, orice judecata dezaprobatoare. Este vorba aici ca, in acest timp, sa se reduca la tacere nu numai judecatle indreptatite din punct de vedere ratonal, ci si toate sentimentele de dezaprobare, de repulsie sau chiar de aprobare. In mod deosebit discipolul trebuie sa se examineze mereu, cu grija, ca asemenea sentimente, chiar daca nu se gasesc la suprafata, sa nu existe nici in forul cel mai intim al sufletului sau. Trebuie sa asculte, de pilda, spusele oamenilor care ii sunt mult inferiori intr-o oarecare privinta si trebuie sa inabuse in acest timp orice sentiment de „a-toate-stiutor“ sau orice sentiment de superioritate. – Este folositor pentru oricine sa asculte in acest fel copiii. Chiar si omul cel mai intelept poate invata nespus de mult de la copii.

Astfel, omul ajunge sa asculte cuvintele altora cu totul dezinteresat, excluzand total propria sa persoana, parerea si felul sau de a simti. Daca el se exerseaza sa asculte fara sa critice chiar si atunci cand se expun pareri cu totul contradictorii, cand in fata lui se desfasoara lucrurile cele mai „absurde“, atunci, treptat-treptat, invata sa se contopeasca pe deplin cu fiinta altuia, sa patrunda cu totul in aceasta. Prin cuvintele pe care le asculta el aude in sufletul celuilalt. Numai prin continua exersare de acest fel devine sunetul mijlocul just pentru perceperea sufletului si a spiritului. Negresit, aici este necesara cea mai severa autodisciplina. Ea duce insa la un tel inalt. Daca facem aceste exerciti impreuna cu cele indicate privitor la sunetele din natura, in suflet se dezvolta un nou simt al auzului. El va putea percepe manifestari din lumea spirituala care nu-si gasesc expresia in sunetele exterioare, perceptibile cu urechea fizica. Se trezeste perceperea „cuvantului interior“.

Discipolului ocult i se reveleaza treptat adevaruri din lumea spirituala. El aude cum i se vorbeste in mod spiritual . – Toate adevarurile superioare se dobandesc printr-o asemenea „ascultare launtrica“. Iar ceea ce putem auzi din gura unui adevarat cercetator ocult, el a aflat pe aceasta cale. – Cu acestea nu vrem sa spunem ca ar fi inutil sa ne ocupam cu scrierile de stiinta oculta inainte de a putea percepe noi insine, in acest fel, „graiul launtric“. Dimpotriva, citirea unor asemenea scrieri, ascultarea invataturilor cercetatorului spiritual sunt, chiar ele, mijloace pentru a ajunge la propria cunoastere. Fiecare propozite din stiinta secreta, pe care omul o aude, este in stare sa-l indrepte intr-acolo unde trebuie sa ajunga pentru ca sufletul sa faca progrese reale. Tuturor exercitilor descrise trebuie sa li se alature un studiu temeinic al adevarurilor pe care cercetatorii oculti le impartasesc lumii. In orice disciplina oculta studiul acesta face parte din pregatire. Si cel ce ar vrea sa aplice toate celelalte mijloace nu ar ajunge la nici un rezultat daca nu ar asimila invataturile cercetatorilor oculti. Caci aceste invataturi, fiind luate din „cuvantul interior“, viu, din „ascultarea vie“, ele insele au viata spirituala. Ele nu sunt simple cuvinte. Ele sunt forte vii. Si in timp ce urmaresti cuvintele unui cunoscator in cele oculte, in timp ce citesti o carte care isi are originea intr-o adevarata experienta launtrica, in sufletul tau actioneaza forte care te fac clarvazator, tot asa cum fortele naturii ti-au plasmuit ochii si urechile din substante vii.

Numai celui care, prin ascultare impersonala, ajunge sa poata recepta cu adevarat din launtru, linistit, fara manifestarea vreunei pareri personale sau a vreunui sentiment personal, numai aceluia ii pot vorbi fiintele superioare despre care se vorbeste in stiinta secreta. Cata vreme celor auzite le opune inca vreo parere, vreun sentiment, fiintele lumii spirituale tac.

Rudolf Steiner, Treptele Initierii