Urmand chemarea Athenei

Anul acesta mi-as fi dorit sa organizez tabara in Anglia, calatorind pe urmele Sfantul Graal incepand din Glastonbury … Inspiratia a fost buna, dar nu pentru grup. Asa ca am urmat invitatia unei bune prietene de a vizita mai multe locuri minunate si am intampinat impreuna echinoxiul de primavara la Stonehenge.

Intr-o frumoasa zi de duminica, dorind totusi sa stabilesc destinatia taberei, inima m-a condus catre Athena. In doua ore itinerariul era gata, la fel si rezervarile. Totul s-a asezat perfect.  Simbolurile Athenei   sulita, bufnita, ramura de maslin, m-au condus catre simbolurile folosite de Francis Bacon, ultima incarnare a lui Saint Germain, numit si „Shake-spear” un pseudonim ales nu intamplator.  Iata zic, ce legatura frumoasa.

Athena se afla printre Lorzii Karmei si deserveste evolutia Pamantului. Alaturi de maestrii ascensionati, mentine constiinta Adevarului pe Pamant.  Punand pe hartie itinerariul mi-am dat seama ca va fi mai mult decat o simpla calatorie. Asa ca iata-ne un grup de fix 12 decoland din Bucuresti la finele lui mai, cea mai buna perioada pentru a vizita Grecia.

Ajunse in Atena, am petrecut prima seara cinand impreuna si armonizandu-ne in inima orasului cu starea de bucurie si sarbatoare a grecilor. Fara sa imi mai explic de ce, o stare de euforie se instala in corpul meu, ma simteam ca acasa.

Dis de dimineata am luat feribotul spre insula Aegina, locul in care a trait, a slujit si s-a  ridicat la Cer, Sfantul Nectarie, mare facator de minuni. Am urcat mai intai pe colina la Templul Zeitei Aphaia, identificata cu Pallas Athena, sanctuar care dateaza  din secolul al VI-lea i.Hr., construit pe locul unui alt templu vechi. Vibratia acestui loc este greu de descris in cuvinte. Legenda spune ca impreuna cu Parthenon-ul si Templul lui Poseidon din Sounion, pe care le-am vizitat in zilele urmatoare, formeaza un triunghi sfant sacru.

Ne-am indreptat spre Manastirea Sfantului Mina, unde Sfantul Nectarie venea foarte des pentru rugaciune. O manastire de maici, cu o atmosfera extraordinar de linistita. Maicutele facusera dulceata de portocale dar si alte delicatese din care am gustat. Chiar la intrarea in manastire pregatisera apa si rahat pentru pelerini.

Ne-am continuat drumul catre Biserica Sfantului Nectarie. Senzatia pe care o ai la manastire e ca Sfantul e acolo, peste tot. Pasarile ciripeau, in biserica era o slujba in limba rusa si pretutindeni flori, foarte multe flori. Respiram o energie frumoasa care curata. Am lasat acatiste pentru cei dragi, ne-am rugat si am pornit spre manastirea Chrysoleonitissa despre care auzisem ca are o icoana facatoare de minuni a Fecioarei Maria. O icoana la care Sfantul Nectarie s-a rugat timp de sase saptamani neincetat cu putin timp inainte sa treaca la Domnul. Acest loc ne-a impresionat in mod deosebit pe fiecare din noi, prin puritate si vibratie. Intregul grup avea lacrimi in ochi la plecare. Starea care ne-a cuprins a continuat vreme de cateva zile. Sigla hotelului unde am fost cazate in Atena era … bufnita 🙂 Seara de seara, obisnuiam sa ne strangem pe terasa si sa impartasim experiente, sa meditam si sa ne rugam.

A treia zi ploua cu galeata, Slava Domnului, singura zi in care a plouat. Planuisem Acropole dar era imposibil sa mergem acolo.  Asa ca, fiind duminica, cea mai buna solutie a fost sa mergem la slujba la  Nea Makri, la 35 de kilometri de Atena, la Sfantul Efrem cel Nou, care initial a fost o excursie optionala. Auzisem o gramada de istorii despre sfant si minunile sale. Impresionata de loc, chiar la intoarcerea din tabara am scris un  articol despre Sfant. Este un loc deosebit,  incarcat de devotiunea credinciosilor. Oameni tristi, bolnavi, cu mari probleme vin aici sa se roage. Ploia ne-a acompaniat tot drumul si chiar nu ne mai deranja.

A patra zi, soarele ne-a zambit pe un cer perfect albastru. Ne-am indreptat spre Acropole si au urmat una cate una Partenonul, Erehteionul, Propylea, Statuia Atenei Promachos, Templul Atenei Nike, Altarul Atenei, Templul lui Dionysos, Odeonul lui Herodes Atticus, Teatrul lui Dionysos Eleuthereos, Odeonul lui Pericle, Vechiul templu al Atenei. Agora, Forumul Roman cu Turnul Vanturilor, Templul lui Zeus Olimpianul, Biblioteca lui Hadrian si Kerameikos… strazi, stradute, locuri superbe….

Toata Atena pas cu pas este istorie. O respiri, o simti ca face cumva parte si din tine. Fiecare coltisor are o poveste. Ne-am delectat cu mancaruri traditionale, am gustat din vin, totul delicios. Am petrecut fiecare timp descoperind lucruri si locuri noi.

Seara am plecat sa contemplam asfintitul de la Templul lui Poseidon, in Sounion, la 70 de kilometri de Atena. A fost construit in 444 i.e.n pe ruinele unei constructii mai vechi, din anul 490 i.e.n.. Se inalta la peste 60 m de marea Egee care il inconjoara, fiind realizat din marmura gri extrasa din cariera Agrileza aflata la cativa kilometri departare. Este un loc aparte pe care l-am visat cand am implinit 40 de ani. Imi doream nespus sa ajung aici. Si pentru grup a fost o adevarata incantare. Acest templu are o priveliste spectaculoasa si o legenda trista. Intreaga Grecie este de altfel incarcata de legende, mituri, simboluri.

A cincea zi, am continuat calatoria la Templele Eleusiene, tot in apropiere de Atena. In acest loc in antichitate se faceau initieri asemeni celor din Egiptul antic. Conform surselor, „misterele eleusice” se celebrau inca din sec. al VII-lea i.Hr.. Antichitatea lor este confirmata si de descoperirile arheologice.  Sacerdotiul eleusin era transmis ereditar. Principalii celebranti ai misterelor erau Hierofantul (preotul suprem), Daducos (purtatorul facliei), Hierokeryx (crainicul sfant) si Epibomios (preotul celebrant). Initierea in cult se facea prin mai multe ceremonii tainice de purificare si prin rostirea unor formule magice. Eleusiile erau practicate la fiecare cinci ani fiind oficiate de hierofanti si thisiade (preotese) care purtau coroane de mirt si tineau in mana, o cheie, ca simbol al misterelor (vezi Ankh mitul lui Isis). Desi sarbatorile durau cam doua saptamani, 9 zile erau extrem de importante in ritual si ceremonial. Trebuie sa remarcam ca initierea in Misteriile Eleusine se aseamana cu cea din Cartea lui Enoh, transmiterea fiind oferita de o zeita, o femeie, in cazul nostru, Demetra, prin ritualul bauturii magice: ambrozia! Am meditat intre ruine chiar intr-unul din templele preoteselor.

Am continuat apoi calatoria spre Corint, unul dintre cele mai vechi si mai importante orase ale Greciei antice. Toti cei care circulau pe uscat, spre nord sau spre sud, in scop comercial sau in alte scopuri, treceau prin Corint, un oras infloritor incepand cu secolul al VII-lea i.e.n., cand au fost instituite Jocurile Istmice la templul lui Poseidon. Corintul a fost pentru multi un simbol al depravarii, efect al practicilor cultului zeitei Afrodita (care corespundea la romani cu Venus, la fenicieni si la canaaniti cu Astarte si la babilonieni cu Istar). In aceste locuri dar si in Atena apostolul Pavel a adus invatatura hristica.

Aici am gasit urmele ale luptelor amazoanelor si mitul lui Sisif, cel pedepsit de zei pentru crimele sale, sa impinga la deal un bolovan imens, pe care apoi il vedea cum se intoarce si il loveste. Dar daca privim din perspectiva karmica, tot ceea ce manifestam in lume se intoarce mai devreme sau mai tarziu catre noi.

In a sasea  zi, ne-am indreptat spre un loc aparte, Oracolul de la Delphi. Un loc misterios care avea cea mai mare influenta spirituala dintre toate locurile de cult grecesti. Era considerat centrul Pamantului. In apropierea statuii de aur a lui Apollo din sanctuar existand chiar o piatra care intruchipa buricul pamantului. Sub „omfalos” s-ar fi aflat o fisura in stanca prin care venea aburul (provenind de la sarpele divin) care ar fi adus-o pe Pythia, oracolul, in stare de extaz profetic. Aceasta se spala mai intai cu apa izvorului castalic, ardea niste laur si cobora in aditon, unde in fata omfalosului se aseza pe un scaun cu trei picioare, bea din izvorul Cabotis si dobandea starea de inspirate profetica.

Pythia insa facea preziceri de pe la 700 a.Hr., deci informatii mai pretioase avem de la Herodot, Euripide sau Platon (sec. V a.Hr.). Platon numeste starea Pythiei, nebunia divina. Profetiile sale erau inspirate de Apollo si veneau in forma de versuri pe care le rosteau preotii, ce talmaceau cuvintele Pythiei.

Templul initial este distrus in urma unui incendiu din 548 a.Hr., iar al doilea templu este terminat in 510. Donatiile voluntare au ajutat la intretinere, mai ales cele ale familiei Alcmeonizilor, regilor Cresus sau Amasis. In 373 templul se prabuseste in urma unui cutremur, iar cel care se ridica iar apuca epoca romana, refacut in mare parte de catre Domitian. Iar Teodosius I il inchide in 390. Deasupra a ceea ce fusese oracolul, ia nastere un sat pe nume Castri.

Delfi a pierit ca urmare a schimbarilor de mentalitate din istorie, a pieirii treptate a devotiunii religioase, a sadirii necredintei, proces care poate fi urmarit inca de la razboiul peloponeziac, Delphi tinand partea Peloponezului, lucru exploatat de Pericle pentru a-i intoarce pe atenieni impotriva sa. Delfi dadea prescriptii pentru rugaciuni, ispasiri, sacrificii, neexsitand vreun eveniment major in privinta caruia oracolul sa nu fie consultat. Prin gura Pythei, Apollo dadea invataturi in privinta vointei divine, fondarii de sanctuare, ofrandelor, cultului, s.a Zeul era singurul care echilibra si hotara in toate problemele importante. Raspunsurile erau adesea greu de deslusit.

Imediat ce am plecat de la Delphi am dormit ca un prunc pana la Meteora. Energii extrem de puternice, soare arzator… era o nevoie puternica de a fi in centrul meu.

De la Delphi, aproape 4 ore de drum pana la Meteore. Am facut un mic popas si apoi am asteptat cuminti sa ajungem intr-un alt loc splendid. Dupa Muntele Athos, la Meteora se afla un complex monahal unic in lume. Din marea padure de stanci, 24 au fost sfintite ca locuri de nevointa pentru calugari. Acum au mai ramas doar 6 manastiri, restul ajungand in paragina. Constructia lor nu a fost deloc uşoara, calugarii avand nevoie de 70 de ani numai pentru a ridica materialele pe stanca. Urcarea se facea numai cu scari de sfoara si cu plasa. Abia pe la mijlocul secolului trecut s-au sapat scari in stanci. Dar, odata cu aparitia turistilor, calugarii s-au imputinat, preferand alte locuri, mai retrase, pentru rugaciune si contemplarea lui Dumnezeu.

Contrastul intre verdeata Tessaliei si solul arid al Greciei se observa atunci cand apare in departare strania „padure de stanci“ de la Meteora, fara egal in lume. Cu cat te apropii de Kalambaka, oraşul de la poalele pietrelor meteorice, sesizezi parca mai clar frumusetea şi imensitatea creatiei divine. Stancile au forma unor coloane stangaci cioplite, care se sprijina de pamant doar pe un colt, dand impresia ca se pregatesc sa isi ia zborul spre cer.

La Meteora sunt aproape 1.000 de astfel de stanci. Unele se inalta pana la aproximativ 600 de metri de la nivelul Marii Egee. Originea acestor formatiuni stancoase se pierde in negura timpului, nici macar cercetatorii nu stiu exact ce vechime au si nici modul de formare.

Cand am ajuns la Meteora am crezut ca sunt in rai. Pasarile ciripeau continuu si au continuat pe durata intregii nopti, iar un parfum puternic de iasomie parea ca totul sa para ireal de frumos. M-am cufundat in sezlongul de la marginea piscinei hotelului si am privit plina de emotie Calea Lactee. As fi vrut sa opresc timpul in loc. A fost o stare de completa admiratie in fata creatiei divine. As fi vrut sa dorm pe terasa si nu in camera 🙂

Dis de dimineata ne-am pregatit sa vedem patru din Manastirile Meteorei: Sfanta Varvara, Sfantul Varlaam, Marea Meteora si Sfantul Stefan.

Manastirea cu hramul Sfintei Varvara, protectoarea minerilor, geologilor, arhitectilor, prizonierilor… se afla intre Manastirile Varlaam şi „Sfanta Treime“, la sud-est de Marea Meteora, pe culmea unei stanci complet izolate. Se poate ajunge pe scari care se termina cu un pod suspendat. Manastirea poarta numele satului Rosana din Tessalia, locul nasterii primului ctitor. Biserica si chiliile sunt la parter, iar la etaj arhondaricul cu camerele de primire si alte incaperi. Biserica manastirii are hramul Schimbarea la Fata, este in stil bizantin cu turle, cu picturi murale. Iconostasul este sculptat in lemn si poleit cu aur, iar strana Maicii Domnului are modele lucrate in sidef. Pe stanca vecina, calugarul Varlaam a construit, tot in aceeaşi perioada, o alta manastire care ii poarta numele. In secolele urmatoare se cladesc şi celelalte manastiri, ajungandu-se la 24. Peste toate acestea conducea Manastirea „Schimbarea la Fata“ sau Marea Meteora, pentru ca era şi cea mai dominanta.

Calugarii „meteoriti“ se ocupau cu rugaciunea curata, posturile aspre si vegherile de toata noaptea. Si unde putea fi cainta mai mare decat in varful acestor stanci, unde erau mai aproape de Dumnezeu? Sihastrii erau mai predispusi la contemplarea lui Dumnezeu, atunci cand vedeau cu ochii lor maretia operei Lui. Singuratatea si liniştea de pe varfurile stancilor ii ajutau pe monahi sa isi inalte ruga cu mai multa staruinta catre Creator. Datorita vietii lor sfinte, si ceea ce iesea din mainile lor tindea spre perfectiune.

Astfel, picturile cu care au fost impodobite bisericile erau facute cu post si rugaciune, fiind si adevarate opere de arta, precum si evangheliile pe pergament si manuscrisele cu continut istoric si liturgic, odajdii brodate in aur, vase scumpe de argint sau aur, impodobite cu pietre pretioase si margaritare. Bibliotecile erau pline cu manuscrise si codexuri pe pergament.

Din cauza pelerinilor, multi monahi iubitori de linişte au parasit Meteorele şi s-au retras in Muntele Athos, pentru a se putea ruga mai liniştiti lui Dumnezeu, ziua si noaptea“.

Manastirea Marea Meteora se afla la 613 m inaltime, pe o suprafata de aproximativ 5000 de metri patrati iar Manastirea „Sfantul Stefan“ este singura care nu are scari. Are o suprafata de 7.500 de metri patrati, avand forma unei cetati. Este cea mai veche manastire. Domnul ungro-vlah Ioan Vladislav a donat in 1398, manastirii, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, particele din moastele Sfantului Ioan Botezatorul si mosii din Tara Romaneasca, iar nepotul sau, vornicul Dragumar, a donat manastirii capul Sfantului Mucenic Haralambie, unde se pastreaza pana astazi, facand multe minuni. La fel ca la celelalte manastiri, sala de mese a fost transformata in muzeu, unde sunt expuse vase sfintite, manuscrise, evanghelii lucrate in aur, icoane, vesminte si sculpturi.

De peste tot am luat mir, ulei sfant si tamaie. Azi nu stiu daca mai am o sticluta pentru mine. La fel s-a intamplat si cand am fost la Ierusalim. Dar mereu cand se termina  cineva imi aduce 🙂 La fel cu lumanarile de la Mormantul Sfant pe care le folosesc la terapii mai dificile.

Tot acest parcurs de o mie de kilometri si ceva, l-am parcurs in 7 zile.  Pentru mine cel putin, energia Athenei m-a insotit tot drumul. Calatoriile ma imbogatesc sufleteste, cum ii sta bine unui sagetator, gata oricand de drum. Am mai facut un pas important de descoperire a sinelui, prin experientele traite alaturi de oamenii pe care i-am lasat sa imi atinga viata. Pentru toate acestea ma simt un om binecuvantat. Cu siguranta este calatorie care se intipareste acolo in suflet.

Sper sa gasiti aceste randuri utile si sa va inspire sa calatoriti prin aceste locuri. Recomand cu incredere firma de transport cu care am colaborat, servicii ireprosabile http://www.exclusiveminibus.gr; recomand de asemenea Hotelul Athinas  http://www.athinasstreetinn.gr si Hotelul Meteora din Kalambaka https://www.meteorahotels.com, unde serviciile si preturile au fost foarte bune. (organizarea fara implicarea vreunei agentii de turism)

Va urez tuturor, sa va urmati firul minunii si o vara frumoasa cu soare in suflet!