Mainile Maestrului erau deasupra mea si imi strabateau fruntea dincolo de spatiu si timp. Mainile lui ardeau si respira in acelasi ritm al acestei vieti. Imi curgeau lacrimi iar cand nu am mai perceput durerea din suflet, am simtit o imensa contopire cu Lumina. Pluteam, zburam deasupra Pamantului si apoi m-am extins. Eram o parte din tot ceea ce este. Am respirat din nou si aveam strania senzatie de viata in nemiscare. Eram intr-o pestera in care imi incheiam retreatul.  Eram inconjurat de munti, eram calugar, eram intr-o permanenta stare de prezenta profunda, familiara, iar cel mai intens am retrait viata alaturi de Maestru. Sufletul meu recunostea vocea, energia, mainile Maestrului… Scriam si nu ma mai opream scriind.

A pasit in eternitate inaintea mea iar durerea plecarii lui a fost de nesuportat. Am plecat in lume. Imi vedeam picioarele desculte si toiagul. Am trait  o viata in dor si durere. L-am cautat in toate lumile, dar el era mereu cu mine. Am plecat din acea viata cu un imens dor, al Maestrului. Dar nu a fost primul dor si nici primul Maestru.

Ultimile mele zile au fost pentru mine pline de prezenta si forta acelei vieti. Amintiri atat de vii incat pasii mei s-au rarit si au schimbat traiectoria iar constiinta atingerii pamantului a capatat un alt sens. Fiecare intalnire a capatat o alta semnificatie.

Imi amintesc trezirea mea. Imi era un dor cumplit. Ma rugam in fiecare zi sa plec din aceasta lume. Acum am simtit din nou trezirea, dar cu o alta perceptie atat de diferinta incat simt ca pana acum, am fost invizibila in aceasta lume dintr-un anume motiv.

Destinele noastre sunt interconectate si nu putem vibra decat impreuna. Am venit impreuna pentru a intelege cu totii asta, in acest timp, in acest spatiu, in acesta realitate si in acest adevar. Nu ne putem separa, nu putem crede ca suntem altfel decat Unul. Regasim frumusetea, inteleciunea, iubirea in noi,  dar nu le putem trai, nu le putem atinge decat daca le vedem in celalalt, daca le traim impreuna cu celalalt.

Am ajuns in cabinetul meu si in linistea extrema a prezentei am curatat fiecare scaun pana la albul imaculat. Mi-am amintit de fiecare in parte ce a stat pe acele scaune si a luat notite….. Am simtit sa ma inclin si onorez divinul din fiecare. …. Virtutea comorii interioare este vie si o putem atinge, cand o recunoastem si o onoram complet in celalalt. Doar asa putem participa la viata, lasandu-ne ghidati de Iubirea insasi, singura cale a maiestriei interioare.

„Fiecare fiinta umana este facuta sa fie un secret profund pentru ceilalti” Charles Dickens.