Cauta timp pentru sufletul tau

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, ca a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi voi când va vor ocărî şi va vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri. (Matei 5:2-12; Cf. Luca 6:20-26)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin

Cele noua Fericiri sunt un fel de „carte a legamantului”  a Noii Imparatii  ce va fi intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos. Domnul nu le-a dat sub forma de porunci, ci in chip de „fericiri”, pentru a corespunde spiritului liber al moralei crestine (Iac. 1, 25). Caci avem liberul arbitru. Toate acestea simt sa vi le impartasesc acum in Postul Mare caci este cel mai important post de peste an. Un timp al infranarii,  un timp al reflectarii asupra Iertarii si Intoarcerii catre Suflet, catre esenta noastra interioara, catre Dumnezeu.

Acest an il simt mai special decat alti ani.  2011 este un an plin de schimbari si de accelerari karmice. Ne indreptam cu pasi repezi catre un prag pe care toata omenirea il asteapta. 2012 sau nu, cu totii simtim ca o schimbare va fi. O schimbare a constiintei mondiale sau ce-o vrea bunul Dumnezeu cu noi toti.

Intelegerea Fericirilor este un pas. Cautati sa gasiti timp pentru sufletul vostru, cautati sa va impacati cu bunul Dumnezeu, ne iubeste atat de mult!!!  Postul si rugaciunea sunt jertfa noastra pentru iertarea pacatelor de acum si de alta data.  Dumnezeu sa ne intareasca si sa ne pazeasca in Calea noastra catre El oricare ar fi ea!

Iata ce ne spune Parintele Arsenie Boca, despre Post si Rugaciune :

Cand protivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica – cea mai usoara – ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa sa se dea batut, ci le starneste a doua piedica prin viciile trupului, sau o iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata. De aceea Parintii i-au zis trupului: vrajmas milostiv si prieten viclean. In vremea negrijei de mantuire trupul se naravise cu patimile si poftele, iar acestea l-au desfranat si l-au scos de sub conducerea mintii, sau, mai bine zis, au scos mintea de la conducere, incat se rascoala cu nerusinare impotriva sufletului, chinuindu-l in tot felul, si se intarata pana si impotriva lui Dumnezeu. „Caci pofta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, fiindca nu se supune legii lui Dumnezeu, si nici nu poate.” Asa vine ca fiecare ducem o povara in spate – trupul de pe noi. De la starea asta si pana la a-l face sa fie templu sau Biserica a Duhului Sfant e de luptat de cele mai multe ori viata intreaga.

Firea trupului fiind surda, oarba si muta, nu te poti intelege cu el decat prin osteneala si foame, acestea insa trebuie conduse dupa dreapta socoteala, ca sa nu dauneze sanatatii. Acestea il imblanzesc, incat nu se mai tine vrajmas lui Dumnezeu. Rugaciunea si postul scot dracii poftei si ai maniei din trup. Foamea imblanzeste fiarele.

Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte ca toata lupta aceasta sa nu se duca fara indrumarea unui duhovnic iscusit care stie cumpani pentru fiecare ins aparte: masura, trebuinta si putinta fiecaruia. Postul adica sa fie masurat dupa varsta, dupa sanatatea ramasa – desi postul pe multi i-a facut sanatosi – si dupa taria si felul ispitelor. Asa cere dreapta socoteala. Cei ce s-au grabit fara sfatul dreptei socoteli, toti au intarziat sau, indaraptand, au pierdut. De aceea au zis Parintii, gandindu-se la cei grabiti sa stinga patimile, ca mai multi s-au pagubit din post, decat din prea multa mancare, si preamareau dreapta socoteala, ca virtutea cea mai mare. Pretuirea patimasa a trupului pe multi ii intoarce impotriva duhovnicului, desi invrajbirea nu-i tine mult, boala ii intoarce; pe altii, insa, muscati la minte de mandrie, nici nu-i lasa sa mearga vreodata la duhovnic, desi le tanjeste cugetul. La vreme de umilinta – care cearca pe toti – si acestia biruie piedica si intra in lupta mantuirii. http://www.crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.