L-am descoperit pe Melchisedec  mai intai in Telos orasul minunatei Lemurii, avand o piramida alba drept templu, apoi mentionat in Vechiul Testament, in Egipt facandu-se referire la Isis si Ordinul lui Isis, si de aici legatura cu Merkabah, floarea vietii, …. apoi am gasit referiri la: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru si Buda, insa nedocumentate, asa ca voi continua propriile cercetari.

Am descoperit  simbolurile care fac referire la Melchisedec dar si punctul de vedere ortodox cu referire la Vechiul Testament pe care vi-l impartasesc in continuare.

A fost vazut pentru intaia oara de Amdon, un pastor chaldean , descendent al sumerienilor, atunci cand Melchisedec a intrat in cortul acestuia. El si-a declarat in fata acestui pastor identitatea. ‘’Eu sunt Melchisedec, preot al lui El Elyon, Cel Mai de Sus, unul si singurul Dumnezeu” cu 1973 de ani inainte de nasterea lui Iisus.

Acesta este un prim simbol care face referire la Melchisedec:

Iar acesta este al doilea:

Simbolul celor trei cercuri concentrice pe care Melchisedec l-a purtat ca emblema a misiunii sale, a fost interpretat de o mare parte dintre ucenicii sai ca fiind cele trei imparatii: cea a oamenilor, cea a ingerilor si apoi cea a lui Dumnezeu. Foarte putini dintrei ucenici au stiut ca aceste trei cercuri concentrice simbolizeaza infinitul, eternitatea si unversialitatea Paradisului. Intr-o invatatura mai extinsa a lui Melchisedec conceptul trinitatii se regaseste in aceasta insigna.

Atestare sau controversa?

„Autorii crestini si-au pus intrebarea de ce a fost numit Iisus Hristos preot „dupa randuiala lui Melchisedec”, iar nu dupa aceea a lui Aaron (Evr. VII, 11).  Controversa pare a se fi dus in termenii urmatori: daca adevarata preotie este cea care descinde din Aaron, cum afirmau cu incrancenare iudeii, orice tentativa de a-L prezenta pe Iisus Hristos ca mare arhiereu, cum voiau crestinii, este vana, deoarece omul din Nazaret nu s-a nascut din semintia lui Levi, ci din aceea lui Iuda, deci fara nici o legatura cu neamul preotilor Vechiului legamant; daca, dimpotriva, Iisus este marele arhiereu al Noului legamant, cum afirmau cu toata con­vingerea crestinii, atunci El descinde dintr-o alta preotie si aceasta este preotia lui Melchisedec.

Temeiul cel mai puternic al acestei invataturi este psalmul CX, pe care insusi Mantuitorul l-a invocat la un moment dat in dis­puta sa cu fariseii si care spune urmatoarele: „Domnul a zis Domnului meu: Sezi de-a dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai asternut pi­cioarelor Tale. Domnul a jurat si nu-i va parea rau: Tu esti preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec” (Psalmul CX , 1,4). Mantuitorul a invocat prima parte (vezi Matei XXII, 41- 46); autorul epistolei catre evrei pe cea de a doua (vezi Evrei V, 6, 10; 20; VII, 11, 17).

Sfantul Petru : „Voi sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant. Preaiubitilor, va sfatuiesc cape niste straini si calatori (prin lumea aceasta) sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufle­tul” (I Petru II, 9, 11; a se vedea si Apoc. I, 6; XX, 6).

Cele doua preotii, cea a apostolilor si cea a laicilor, s-au aflat totdeauna solidare in apararea adevarului de-a lungul sinuoasei istorii a Ortodoxiei in Orient. Ele formeaza impreuna Biserica si numai impreuna reusesc in orice timp sa pastreze adevarul revelat.

Avraam si Melchisedec

Pentru a intelege semnificatia corecta a preo­tiei lui Melchisedec este necesara in prealabil o buna definire a preotiei lui Aaron. Principala misiune a lui Aaron a fost aceea de a aduce jertfe la cor­tul intalnirii pentru pacatele sale si ale poporului (Lev. VIII, 1-2; IX, 1-24). inaintea sa insa adusesera jertfe marii patriarhi ai poporului evreu ca Iacov (Gen. XXVIII, 18; XXXI, 13), Avraam (Gen. XII, 7; XIII, 4; XXI, 33), toti acestia fiind precedati, la randul lor, de o traditie urcand adanc in timp prin Noe (Gen. VIII, 20-22) pana la Abel (Gen. IV, 4).

Anterior momentului Moise israelitii aduceau jertfele lor fiecare unde voia, adica pe camp, in tarine etc. Ispita idolatriei datorata convietuirii cu popoare idolatre era insa prea mare si multi s-au abatut de la credinta stra­mosului lor Avraam si au inceput sa jertfeasca idolilor locali. Pentru a pre­intampina acest flagel Dumnezeu centralizeaza cultul, obligandu-i pe toti sa aduca jertfele lor la „cortul intalnirii”, la preotii instituiti special in acest scop. „Domnul a vorbit lui Moise si a zis: Vorbeste lui Aaron si fiilor lui si tuturor copiilor lui Israel si spune-le: iata, cea poruncit Domnul.

Preotia aaronita a fost, asadar, o masura menita sa puna capat idola­triei. Aducandu-ti jertfele la „cortul intalnirii”, la preotii lui Aaron, israelitii le aduceau din oficiu numai lui Yahve si derapajul lor spre „alti dumnezei” era astfel oprit. Principalul rol al preotiei aaronite a fost deci acela de a directiona corect si exclusiv jertfele spre adevaratul Dumnezeu, spre Yahve cel care a eliberat poporul evreu din robia egipteana pentru a-l conduce in tara fagaduita lui Avraam si urmasilor sai.

Preotia aaronita este astfel definitiv inlocuita de preotia generala a poporului lui Dumnezeu. Alegerea levitilor si a lui Aaron in special inceteaza, caci in vremurile mesianice inaugurate de Iisus Hristos adevarata cunoasterea a lui Dumnezeu  si inchinarea catre El o poseda si o aduc pana si pruncii (Matei XXI, 15-16; XVIII, 6).

Preotia lui Aaron este inlocuita in Noul legamant de preotia lui Hristos, cea „dupa randuiala lui Melchisedec”! De ce a fost declarata preotia crestina ca fiind nu dupa randuiala lui Aaron, ci dupa aceea a lui Melchisedec? Ce deosebeste preotia crestina de aceea aaronita?

In ce sens Melchisedec a fost o prefigurare a lui Hristos? in spiritul celor spuse mai sus preotia lui Aaron a avut rolul de a mentine fidelitatea, credinta ferma fata de Yahve, adevaratul Dumnezeu. Ea a fost, deci, o preotie a credintei, a asteptarii neclintite pentru si in numele intre­gului popor evreu in vederea implinirii fagaduintelor facute de Yahve stramosilor, in special lui Avraam, parintele tuturor celor credinciosi.

Aaron intruchipa in modul cel mai inalt preotia avraamica a credintei, a asteptarii fagaduintei. „Cand vei intra in tara pe care ti-o da de mostenire Domnul, Dumnezeul tau, cand o vei stapani si te vei aseza in ea, sa iei cele dintai roade, sa te duci la preotul care va fi in zilele acelea, apoi sa iei cuvan­tul si sa spui inaintea Domnului Dumnezeului  tau: Tatal meu era un arameupribeag” (Deut. XXVI, 1, 3, 5). Evreul, chiar ajuns in pamantul fagaduintei, nu trebuia sa uite nici o clipa conditia sa de pribeag prin aceasta lume, asemenea parintelui sau Avraam.

Mesia-Hristos, ca singurul cu adevarat neprihanit, se invredniceste de odihna de-a dreapta lui Dumnezeu si de aceea lui i se potriveste cuvantul: „Domnul a zis Domnului meu: Sezi de-a dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale” (Ps. CX, 1). Autorul epistolei catre evrei sugereaza, asadar, ca, desi Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile sale in ziua a saptea, El a promis, totusi, evreilor odihna pe cand acestia se aflau pribegi in pustia Sinaiului; dar pentru ca acestia si-au mani­festat razvratirea, implinirea promisiunii este amanata pentru vremuri ulte­rioare si consemnata ca atare de psalmistul David.

Acesta este rationamen­tul in baza caruia autorul arata ca adevarata odihna a fiilor credintei a sur­venit abia in Iisus Hristos, Marele Arhiereu al Noului legamant, care a ajuns in adevarata sfanta a sfintelor, in patria cereasca a odihnei vesnice (Evr. III, 7-11; IV, 1-10).

Dar ce spune Scriptura despre Melchisedec? „Dupa ce Avraam s-a intors de la taierea lui Kedarlaomer si a regilor care erau cu acesta in Valea Save, adica in Campia Regelui, Melchisedec, regele Salemului, a adus paini si vin. El era preot al Dumnezeului cel Preainalt. L-a binecuvantat pe Avraam si i-a zis: Binecuvantat fie Avraam de catre Dumnezeul cel Preainalt, care a zidit cerul si pamantul. Vrednic de binecuvantare este Dumnezeul cel Preainalt, pentru ca i-a dat pe dusmani in mainile tale. Si Avraam i-a daruit o zecime din toate” (Gen. XIV, 17-20).

Din textul de mai sus este de retinut faptul extrem de important ca Melchisedec nu jertfeste ceva Dumnezeului celui Preainalt, Caruia ii era preot, ci-i aduce lui Avraam paini si vin! El ii aduce marelui patriarh daruri de paine si vin din orasul pacii, al odihnei, Salem. Salemul apare aici ca un tinut al pacii, al fericirii si stabilitatii, la care Avraam, arameanul pribeag nu poate decat sa viseze. Primind darurile regelui neprihanit, parintele cre­dintei capata o prefigurare a ceea ce aveau sa guste permanent urmasii sai, cand Dumnezeu avea sa-si implineasca promisiunea de a-i conduce in pa­mantul fagaduintei. Painea si vinul din Salem nu erau, de fapt, decat o umbra a celor viitoare, o prefigurare a bogatiilor tarii promise in care aveau sa se odihneasca fiii credintei.

O prefigurare similara aveau sa primeasca evreii in pustiul Faram sub forma prepelitelor si a manei cazute din cer, dar mai ales sub aceea a strugurilor, a smochinelor si a rodiilor aduse de tri­misii lui Moise din Canaan (Num. XI, 4-16; XIII, 1-27). Avraam a mul­tumit regelui din orasul odihnei, Salem, pentru darurile primite si i-a dat lui Melcisedec zeciuala din toate, Israelitii din pustiul Faran n-au dovedit aceeasi recunostinta si s-au revoltat impotriva lui Yahve si a celor care adu­sesera daruri din Canaan. Mania lui Dumnezeu s-a aprins si de aceea Canaanu istoric, desi avea sa fie cucerit ulterior, nu avea sa mai fie tara adevaratei odihne pentru evrei, ci doar o implinire provizorie a unei faga­duinte facute candva marelui patriarh Avraam.

Evenimentul din pustiul Faran avea sa devina paradigmatic pentru Iisus Hristos. Asemenea lui Moise de odinioara, Iisus anunta apropierea imparatiei cerurilor, a noului Canaan (Matei IV, 17; Marcu I, 14-15) in care, ca si in vechiul, intrarea nu putea fi facuta decat prin forta, prin cucerire (Matei XI, 12, Luca XVI, 16). Si tot asemenea lui Moise (Num. XIII, 1-20), el alege 12 barbati pe care-i trimite sa anunti; vestea cea buna a apropierii imparatiei si sa aduca in lume bogatiile acesteia (Matei X, 1-8; Marcu III, 13-19; VI, 7-13; Luca IX, 1- 6). Si tot asemenea lui Moise (Num. XI, 16) Iisus mai alege, alaturi de cei 12, alti 70 de ucenici ca sa-i ajute pe acestia in conducerea poporului catre imparatie (Luca X, 1-6).

Atat cei 12 alesi de Moise, cat si cei alesi de Iisus, poarta titulatura de trimisi, apostoli. Atat cei 70 alesi de Moise, cat si cei 70 alesi de Iisus, poarta numele de batrani. Si intr-un caz si in altul cei 12, ca si ce 70, sunt trimisi in mijlocul poporului sa anunte apropierea pamantului fagaduintei, a noului Canaan, sa faca demonstratia bogatiilor acestei tari a „laptelui si a mierii”, sa anute ca pacea, odihna acestui tinut mirific, acestui nou Salem, va inlocui, in sfarsit, pribegia si suferintele de pana atunci. Faptul ca Iisus isi modeleaza actiunea dupa evenimentele din pustiul Faran apare cu si mai multa evidenta in episoadele inmultirii painilor in pustie (Ioan VI, 1-14; vezi ca referinta Numerii XI, 21-22).

In aceeasi logxa Iisus ofera apostolilor Sai si prin ei poporului painea si vinul imparatiei (Luca XXII, 17-20; Ioan VI, 30-51). De data acesta, chiar daca nu apare nici o referire in text, modelul urmat aici nu mai este neaparat acela al evenimentelor din pustiul Faran, la granitele tarii Canaan, ci acela al intalnirii dintre Avraam si Melchisedec. Ca si misteriosul per­sonaj din cartea Genezei, Iisus ofera apostolilor paine si vin, darurile imparatiei pacii vesnice (Luca XXII, 16, 18).

Din acest motiv Hristos este numit de autorul epistolei catre evrei „preot al bunurilor viitoare”: „intr-adevar, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu infatisarea adevarata a lucrurilor, nu poate niciodata, prin aceleasi jertfe, care se aduc neincetat in fiecare an, sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie. Hristos a venit ca mare preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare si mai desavarsit, care nu este facut de maini, adica nu este din zidirea aceas­ta ” (Evr. X, 1; IX, 11). Iata, deci sensul adanc al expresiei „dupa randuiala lui Melchisedec”. Iisus este noul rege al neprihanirii, Cel care aduce daruri de paine si vin din noul Salem, care este, de fapt, imparatia cerurilor, a pacii vesnice (Ioan XIV, 27; XVI, 10).

Ce este in aceste conditii preotia crestina, preotia Noului legamant? Prin ce se deosebeste ea de preotia lui Aaron, a Vechiului legamant? Apostolii, ca si prezbiterii asociati lor, nu fac decat sa preia misiunea pe care si-a asumat-o insusi Iisus cand a zis: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca m-a uns sa vestesc saracilor Evanghelia, m-a trimis sa tamaduiesc pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc robilor de razboi eliberarea, orbilor capatarea vederii, sa dau drumul celor apasati si sa vestesc anul de indurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi si ei trimisi in lume in istorie sa anunte aceeasi Evanghelie, sa-i ajute pe fiii crdintei sa traverseze noul Iordan (botezul) si sa reverse peste ei bogatiile imparatiei cerurilor (in special tamaduirile de orice fel).

„Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cine va crede si se va boteza (cine va crede vestea ce abuna adusa din Noul Canaan si va avea curajul sa traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas­ta de cea viitoare) va fi mantuit. Cine nu va crede va fi osandit (cum au fost israelitii care s-au rasculat impotriva trimisilor lui Moise care se intorsesera din valea Escol). Iata semnele care-i vor insoti pe cei care vor crede: in numele Meu vor scoate draci, in limbi noi vor grai; vor lua in maini serpi si chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; isi vor pune mainile peste cei bolnavi si acestia se vor face sanatosi” (Marcu XVI, 15-18).

Preotia crestina prelungeste in istorie preotia lui Iisus Hristos cea „dupa randuiala lui Melchisedec” facandu-i pe oameni sa guste „Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor”, dupa extraordinara expresie a autorului epistolei catre evrei (VI, 5). Preotia crestina nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatra, cum faceau Aaron si urmasii sai, ci coboara de la Dumnezeu, din imparatia pacii Noului Salem, painea vietii vesnice si vinul cel nou al ospatului de nunta. Canaanul istoric nu era decat umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.

Preotia legii vechi n-a facut decat sa intretina vie asteptarea, flacara vie a credintei avraamice, ferita de ispitele idolatriei. Adevarata preotie vesnica a fost prefigurata de Melchi­sedec, de cei trimisi de Moise sa anunte poporului bogatiile pamantului fa­gaduintei de care tocmai se apropiasera, de toti proorocii legii vechi. Abia Hristos insa a deschis cu adevarat poarta imparatiei cerurilor, revarsand peste lume, puterile veacului viitor, painea si vinul ospatului de nunta, odihna cea adevarata si fara de sfarsit a Noului Salem. (bibliografie pr. lect. dr. Adrian Niculcea).