EMOŢIA poate fi considerată  sursa  puterii care ne impulsionează în a ne atinge scopurile vieţii. Prin energia emoţiei ne alimentăm gândurile, pentru a le face reale. Totuşi, forţa emoţiei însăşi poate fi dispersată şi fără o direcţie anume. Prezenţa gândului este ceea ce dă emoţiei direcţie, aducând viaţă imaginilor din gândurile noastre. Tradiţii străvechi sugerează că noi suntem capabili de două emoţii principale. Poate mai exact, am putea spune că, pe parcursul vieţilor noastre, experimentăm diferite situaţii care se reduc la o singură emoţie. Iubirea este una dintre extremele unor astfel de situaţii. Tot ceea ce am învăţat că este opusul iubirii, reprezintă cea de-a doua emoţie – frica. Calitatea emoţiei noastre determină felul în care este ea exprimată. Uneori în mişcare, alteori găzduită de ţesuturile trupului nostru, emoţia este strâns legată de dorinţă – forţa care ne impulsionează să manifestăm rodul imaginaţiei noastre.

GÂNDUL poate fi considerat sistemul de ghidare care ne direcţionează emoţiile. Imaginea sau ideea creată de gândul nostru determină încotr-o ni se îndreaptă emoţia şi atenţia. Gândul este strâns asociat cu imaginaţia, fapt surprinzător pentru mulţi, gândul în sine dispune de puţină energie, – el este doar o posibilitate care nu are energia necesară pentru a-i da viaţă. Aceasta este frumuseţea gândului pur. În absenţa emoţiei, nu există nici o altă putere care să ne transforme gândurile în realitate. În absenţa emoţiei, darul gândirii este cel ce ne permite să modelăm şi să simulăm posibilităţile vieţii într-un mod inofensiv fără a crea frică sau haos. Noi dăm viaţă creaţiilor imaginaţiei, doar prin dragostea sau frica faţă de obiectul gândurilor noastre.

SENTIMENTUL poate exista doar în prezenţa gândului şi a emoţiei, deoarece el reprezintă unirea dintre cele două. Când simţim, de fapt experimentăm dorinţa emoţiei noastre, contopită cu imaginaţia gândurilor noastre. Sentimentul este cheia în rugăciune, întrucât creaţia răspunde lumii sentimentelor noastre. Pentru a înţelege de ce atragem sau respingem oameni, situaţii şi stări, trebuie sa ne privim sentimentele. Prin definiţie, pentru a avea un sentiment, trebuie ca mai înainte să avem la bază atât un gând, cât şi o emoţie. În ceea ce priveşte atingerea celui mai înalt nivel al stăpânirii de sine, provocarea constă în a identifica ce gânduri şi ce emoţii sunt reprezentate ca fiind sentimentele noastre.

Din aceste trei definiţii scurte şi, probabil, prea simplificate, putem vedea clar de ce este imposibil să îndepărtăm, prin gândire, anumite experienţe înspăimântătoare şi dureroase. Gândul este doar o componentă a experienţei noastre – „vederea” în mintea noastră a posibilelor rezultate.

Durerea este, însă, un sentiment – produsul gândului nostru, alimentat de iubirea sau de frica noastră în legătură cu ceea ce mintea crede că s- a întâmplat, ţinând cont de această formulă, maeştrii esenieni ne invită să ne vindecăm amintirile legate de cele mai dureroase experienţe ale noastre, schimbând emoţia pe care am investit-o în experienţa respectivă.

Reprezentând vechiul fundament al axiomei moderne „energia urmăreşte atenţia” o parabolă foarte concisă din Evanghelia Q, care s-a pierdut, descrie acest concept: „Oricine încearcă să-şi protejeze viaţa, şi-o va pierde.” Aceste câteva cuvinte, aparent simple, explică de ce, uneori, noi atragem în vieţile noastre acele experienţe pe care ne-am dori cel mai puţin să le avem. În acest exemplu, pe măsură ce ne pregătim şi ne apărăm împotriva oricărei posibilităţi şi situaţii de natură a ne periclita viaţa, modelul sugerează că, de fapt, noi atragem atenţia spre exact experienţa pe care alegem s-o evităm. Nedorind-o, noi creăm condiţiile care îi permit să existe. În loc să ne concentrăm atenţia asupra a ceea ce nu vrem, o alegere superioară ar fi aceea de a ne identifica cu ceea ce alegem să aducem în vieţile noastre şi de a trăi din acea perspectivă. Afirmaţiile constituie un exemplu minunat al exact acestui principiu. În ultimul timp, afirmaţiile au devenit foarte populare în rândul practicanţilor unor învăţături spirituale şi ezoterice. În cadrul acestor tradiţii se sugerează că, prin afirmarea acelor lucruri pe care alegem să le experimentăm în vieţile noastre – deseori, de mai multe ori pe zi – acestea vor ajunge să se manifeste. Ca o regulă însă, cu cât afirmaţia este mai concisă, cu atât efectul va fi mai clar. Cuvintele afirmaţiilor noastre deseori reflectă o dorinţă de schimbare a vieţii, cum ar fi: „Partenerul perfect pentru mine va apărea acum” sau „Am o viaţă abundentă, acum şi în viitor.” Cunosc oameni care şi-au făcut o disciplină serioasă din a rosti afirmaţii.

Ei îşi încep ziua stând în baie şi,citind toate bileţelele lipite pe oglindă, care le reamintesc de afirmaţiile lor. În timp ce conduc spre lucru dimineaţa, ei citesc alte bileţele, cele de pe bordul maşinii, sau cele care atârnă de oglinda retrovizoare.

În birourile de la serviciu, pe mese şi pe monitoarele computerelor sunt şi mai multe bileţele, fiecare cu scopul de a le reaminti de acele lucruri pe care au ales să le aibă, să le schimbe, sau să le aducă în vieţile lor.

Evident, pentru unii oameni afirmaţiile au deschis uşi importante. Pentru prima dată, oamenii au început să se simtă înzestraţi cu puterea de a-şi schimba viaţa şi răspunzători în ceea ce priveşte evenimentele pe care le trăiesc. Pentru unii, afirmaţiile au dat, în mod evident, roade. Pentru mulţi, totuşi, ele n-au adus nimic nou. După luni şi luni în care au repetat formulele creatoare, fără nici un rezultat, ei pur şi simplu au renunţat să mai rostească afirmaţiile. Vechiul nostru model de gândire, emoţie şi simţire i-ar putea ajuta pe aceştia să înţeleagă ce s-a întâmplat – sau de ce nu s-a întâmplat…..

si totusi noi creăm condiţiile prin care atragem în prezent un anumit rezultat din viitor…

Dezvoltată la începutul secolului al XX-lea, ştiinţa fizicii cuantice stabileşte principii care permit ca timpul, rugăciunea şi viitorul nostru să se relaţioneze strâns, în moduri pe care abia începem să le înţelegem. Printre proprietăţile care ne intrigă la teoria cuantică este şi aceea care se referă la existenţa mai multor rezultate posibile pentru aceeaşi secvenţă de timp dată. Făcând analogia cu pasajul biblic care spune că „în casa Tatălui meu sunt multe lăcaşuri,” „casa” lumii noastre este casa mai multor rezultate posibile, în funcţie de condiţiile pe care le creăm în vieţile noastre.

În loc să ne creăm realitatea, poate că ar fi mai potrivit să spunem că noi creăm condiţiile prin care atragem în prezent un anumit rezultat din viitor, deja existent ca alternativă.

Alegerile pe care le facem ca indivizi determină locaşul, sau posibilitatea cuantică, pe care o vom experimenta în vieţile noastre personale. Dat fiind faptul că alegerile noastre individuale cad sub incidenţa unor categorii largi – care fie afirmă, fie neagă viaţa din lumea noastră – multele noastre alegeri fuzionează într-un răspuns unic, colectiv, la provocările momentului. De exemplu, dacă alegem iertarea, compasiunea şi pacea, atragem variante de viitor care reflectă aceste calităţi. Frumuseţea analogiei făcute anterior cu principiul lui Hermes Trismegistul, „precum în Cer, aşa şi pe Pământ” este că ni se arată semnificaţia fiecărei alegeri făcute, în fiecare moment, de orice bărbat sau femeie, oricine ar fi ei. În absenţa banilor sau a privilegiilor, toate alegerile au aceeaşi forţă şi valoare. Cu certitudine, a naviga printre posibilităţile oferite de viaţă reprezintă un proces de grup. Într-o lume cuantică nu există fapte ascunse şi acţiunea fiecărui individ contează. Suntem aici, în lumea pe care o creăm împreună. Nici profeţiile antice, nici cele moderne nu pot prezice viitorul, – noi ne perfecţionăm alegerile în fiecare moment! Deşi putem avea impresia că ne aflăm pe cărarea ce duce spre un anume rezultat, drumul nostru se poate schimba în mod radical pentru a produce un alt rezultat, care este oarecum neprevăzut.

Previziunile oferă doar posibilităţi. Fizicianul Richard Feynman, considerat de mulţi a fi unul dintre cei mai mari reformatori de la Albert Einstein încoace, a vorbit exact despre această cheie a profeţiei, atunci când a declarat: „Nu ştim cum să prezicem ce se va întâmpla într-o anume situaţie. Singurul lucru care poate fi prezis este probabilitatea manifestării unor evenimente diferite.”

Poate că cele mai importante pasaje din textele noastre precreştine pierdute sunt cele care se referă la o veche ştiinţă, cunoscută azi cu numele de rugăciune. Considerată de mulţi drept rădăcina oricărei tehnici, rugăciunea, care este uniunea dintre gând, sentiment şi emoţie, reprezintă şansa pe care o avem de a vorbi în limba schimbării – atât în lumea noastră, cât şi în corpurile noastre. Prin cuvintele unor alte vremuri, ni se reaminteşte de potenţialul pe care rugăciunea îl poate aduce în vieţile noastre. Acum, cercetarea modernă oferă aceeaşi perspectivă, în limbajul propriei noastre ştiinţe. La sfârşitul anilor ’80, efectul rugăciunii şi al meditaţiei colective a fost confirmat prin studii efectuate în oraşe mari, în care nivelul de infracţionalitate a scăzut considerabil, datorită acestor activităţi realizate de cei pregătiţi în acest sens.^

Studiile au eliminat posibilitatea „coincidenţei” care s-ar fi putut datora ciclurilor naturale, schimbărilor în politica socială, sau aplicării legii. În timp ce în interiorul grupurilor de studiu s- a creat o stare de calm şi de pace, efectele eforturilor lor s-au făcut simţite şi dincolo de pereţii clădirilor în care se rugau, sau meditau. Printr-o reţea invizibilă, care părea să pătrundă în sistemele de credinţă, în organizaţii şi în straturile sociale ale oraşelor, opţiunea pentru pace a câtorva persoane a influenţat vieţile multora. A existat, în mod clar, un efect direct, observabil şi măsurabil al comportamentului uman influenţat de grupurile care se concentrau prin rugăciune sau meditaţie. Schimbarea a fost oare creată de cei care s-au concentrat continuu asupra păcii, sau aceste rugăciuni şi meditaţii dovedesc cumva o altă posibilitate, cu mari implicaţii, demonstrată până acum doar în condiţii de laborator?

Dacă teoriile din fizica cuantică, menţionate anterior, sunt corecte, atunci, pentru fiecare infracţiune petrecută într-un oraş mai exista deja şi o altă alternativă simultană: una în care infracţiunea este absentă. Cercetătorii numesc asemenea posibilităţi „suprastraturi” pentru că par să acopere una dintre realităţi, cu rezultatul unei posibilităţi noi. Există oare anumite feluri de a te ruga, care să cheme aceste suprastraturi în realitatea prezentă! Pentru ca acest lucru să fie posibil – cum ar fi, de exemplu, în experimentele descrise mai sus – varianta păcii şi cea a infracţiunii trebuiau să existe simultan, una cedând în favoarea celeilalte. În sistemul nostru de gândire, este imposibil ca două lucruri să împartă acelaşi loc, în acelaşi timp … sau e cumva posibil? În ultima sa carte, Descifrarea Codului Biblic, Dr. Jeffrey Satinover, relatează despre unele cercetări noi şi extraordinare care vizează tocmai asemenea posibilităţi. Într-unui din aceste studii, raportează Satinover, doi atomi cu proprietăţi foarte diferite au fost surprinşi manifestându-se într-un mod ce sfidează legile naturii, aşa cum le înţelegem noi astăzi.

În anumite condiţii, cei doi atomi ocupau  acelaşi loc în exact acelaşi timp!

Până la efectuarea acestor studii, un astfel de fenomen fusese considerat imposibil. Acum ştim că nu este aşa. Ceea ce se întâmplă în lumea noastră, la un anumit moment dat, este indus de oameni, maşini, pământ şi natură. La nivelul cel mai elementar, ne referim la atomi. Dacă două dintre cărămizile care stau la baza lumii noastre pot coexista în acelaşi moment, atunci e posibil ca mai mulţi atomi, aflaţi în circumstanţe diferite, să facă acelaşi lucru, obţinându-se rezultate diferite. Diferenţa poate fi, pur şi simplu, una de proporţie. Prin intermediul rafinatului limbaj al fizicii cuantice, dispunem acum de vocabularul necesar pentru a descrie cu precizie modul în care participăm la determinarea rezultatelor din viitorul nostru.

Observând că experienţele vieţilor noastre există ca evenimente situate de-a lungul axei timpului, strămoşii ne reamintesc că, pentru a schimba natura experienţei noastre, trebuie doar să alegem o nouă direcţie de acţiune. Diferenţa dintre acest sistem de gândire şi ideea potrivit căreia noi ne creăm realitatea prin acţionarea asupra structurii creaţiei, este complexă şi, în acelaşi timp, extrem de subtilă. În loc să creăm şi să impunem transformarea lumii noastre, poate că străvechea soluţie sugerată de maeştrii schimbării pasive din trecut o reprezintă capacitatea noastră de a ne schimba direcţia spre care ne concentrăm atenţia. Buddha, Gandhi, Iisus din Nazareth, ca şi cei care au participat la rugăciunea colectivă din noiembrie 1998 au simţit toţi efectul unei asemenea schimbări. Fizica cuantică sugerează că, prin re-direcţionarea concentrării noastre – locul spre care ni se îndreaptă atenţia – aducem în manifestare un nou curs al evenimentelor, în vreme ce, simultan, eliminăm un curs existent al evenimentelor, care nu ne mai este de folos.

Se poate, oare, ca aducerea păcii în vieţile noastre să depindă de simplul efort de a ne concentra asupra păcii – ca şi cum această pace ar fi ceva ce deja s-a obţinut?

Membrana ce desparte alternativele posibile de viitor ar putea fi atât de subţire, încât să nu ne dăm seama când trecem la un alt rezultat.

De exemplu, „impulsul brusc” de a face mai multe exerciţii fizice, de a mânca altfel, sau de a reveni la o relaţie zbuciumată, reprezintă o nouă alegere, ce sparge structura tiparului prezent şi promite un alt rezultat. Deşi s-ar putea să simţim că alegerea a fost spontană sau firească, schimbarea ne permite acum să experimentăm posibilitatea sănătăţii, sau a unei relaţii care, în trecut, era, doar un vis.

Rugăciunea este limbajul care ne permite să ne exprimăm visurile, să le transformăm într-o realitate a vieţii noastre. Dar dacă alegerile noastre au fost făcute în mod intenţionat?

Acum, poate că mai mult decât în orice alt moment al istoriei, alegerea rezultatului ne aparţine. Odată ce am citit cuvintele, am recunoscut posibilităţile şi ne-am deschis în faţa unor idei noi, nu ne mai putem întoarce la nevinovăţia momentului anterior.

În prezenţa a ceea ce am văzut/trebuie să-i dăm experienţei noastre un sens. Am putea ignora ceea ce ni s-a arătat, pretextând lipsa de dovezi sau de informaţii suficiente, ori am putea să îmbrăţişăm o nouă cale. Clipa în care ne împăcăm cu fiecare nouă posibilitate, este clipa în care începe magia – este clipa alegerii.

Acum, când lumea noastră dă naştere unui nou Pământ, suprafeţele de uscat, modelele climatice, calotele glaciare şi transformările câmpului magnetic sunt toate supuse schimbării. În lumina ultimelor cercetări, care este capacitatea noastră de a aplica înţelepciunea unor texte vechi de două mii de ani la scară globală, pentru a obţine un răspuns care să aibă ca rezultat vindecarea, pacea şi o tranziţie armonioasă?

Bibliografie Greg Braden