Elevilor si colegilor mei, discipoli in Ordinul Melchisedec Sunt un punct de lumină într-o lumină mareata Sunt o raza de energie a iubirii într-un râu de iubire divină Sunt un punct de foc al jertfei, centrat în voinţa de foc a lui Dumnezeu şi astfel exist Sunt o cale prin care oamenii pot dobândi Sunt […]
”Pentru a se elibera, fiinţa umană trebuie să permită individualităţii sale (natura sa superioară) să se manifeste, degajându-se de influenţa personalităţii sale (natura sa inferioară). Pentru a avea o idee clară despre personalitate şi individualitate, trebuie să vă dau câteva imagini, iar una dintre cele mai bune vine, de altfel, de la cuvântul “persona” – […]
Harul este puterea iertătoare, luminătoare, mântuitoare care îndeamnă spre fapta cea bună. Când îl cuprinde pe omul credincios şi râvnitor către cele sfinte şi adevăr, harul izgoneşte îndată din inima şi din trup, din toată fiinţa omului întinăciunea şi orice păcat gatindu-l pentru nestricaciunea veşnică, alunga duhoarea păcatului şi dă bună-mireasmă. încă din timpul vieţii […]
”Legea reîntrupării nu cere ca noi să ne naştem imediat după moarte; cu toate că se poate întâmpla, în unele cazuri, ca ea să se facă în minutele următoare părăsirii trupului. In această privinţă’ s-au citat cazuri când o persoană a murit, şi-a părăsit trupul uzat de boală sau distrus printr-un accident, şi s-a reîntrupat […]
”Sfintii Parinti pun intre patimi frica si toate starile de suflet asemanatoare, care constituie forme sau intensitati ale ei, ca teama, groaza, spaima, panica, dar si anxietatea, angoasa, disperarea. In general, frica este provocata de pericolul unei pierderi sau de o suferinta, de ideea sau sentimentul ca vom pierde sau am putea pierde lucrul pe […]
In cele ”7 reguli filocalice pentru restabilirea sanatatii” cuprinse in cartea ”Psihoterapie Isihasta” aparuta la Editura Paralela 45 in 2009, Vasile Andru, ne aduce mai aproape de constientizarea importantei dintre minte, trup si spirit, mai aproape de vindecare, de liniste interioara si stare de bine. ”1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică Este regula […]
Rugaciunea Tacuta este o recunoastere a Tot Ce Este . In aceasta rugaciune stiu ca fiecare rugaciune pe care am rostit-o cu voce tare, este auzita de Spirit si stiu ca Spiritul mi-a dat tot ce i-am cerut. Este o recunoastere a faptului ca sufletul meu este complet, in iubirea si gratia lui Dumnezeu. Este […]
”Povestea misterioasa a manuscrisului care face obiectul acestei carti ar fi ea insasi de ajuns pentru a incita la lectura. Dificultatile pe care le-au intampinat cei care s-au ocupat de datarea, atribuirea si interpretarea scrierilor reunite sub numele de Pistis Sophia au fost extrem de mari. Multitudinea teoriilor legate de aceste aspecte este evidentiata in […]
Linistea interioara apartine Eului Superior. Este destul de cunoscut faptul ca filosofia orientala recunoaste omul ca fiind compus din doua Eu-ri. Un Eu Inferior si un Eu Superior (care are diferite denumiri in diferite scoli filosofice: Supraeu, Atman, etc). Eul Superior este acea „scanteie divina” din noi. Eul Superior nu moare. Atunci cand omul moare, […]
Yin și Yang sunt două concepte care își au originea în filosofia si metafizica chineza. Aceste concepte reprezintă forțele primordiale și complementare ce compun universul și toate componentele acestuia. Yin „loc întunecos, pantă (deal) nordică, mal (râu) sudic; noros, sumbru” este elementul întunecat; el este trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, și corespunde nopții. Yang; […]