„Ce reprezintă SFIDĂTORUL în existenţa noastră, în viaţa noastră de zi cu zi? Cuvântul SFIDĂTOR indică un complex de forţe care acţionează în câmpul conştiinţei umane cu scopul de a o slăbi şi de a o menţine într-o stare inconştientă şi identificată cu construcţii mentale ireale.Acest complex de forţe acţionează în noi ca un element conservator, ca o forţă opusă şi contrară impulsului nostru către evoluţia şi expansiunea Conştiinţei. Acţiunea contrară a SFIDĂTORULUI este direcţionată să ne împiedice să-i conştientizăm existenţa şi, astfel, să o transcendem şi să o transformăm într-o forţă aliată nouă.
Recunoaşterea în profunzime a acţiunii SFIDĂTORULUI în viaţa noastră, demascarea acţiunii sale şi transcenderea sa este o sarcină care poate părea dificilă, dură, generatoare de îndoieli şi suferinţe şi care, în ultimă instanţă, este încercarea sa de a rămâne în viaţă. Este o sarcină care poate părea dureroasă pentru că noi toţi pornim din acelaşi punct: noi credem că suntem el. Totuşi, recunoaşterea şi scoaterea la lumină a propriului SFIDĂTOR este una dintre sarcinile cele mai importante pe care este chemată să o îndeplinească o fiinţă umană, deoarece SFIDĂTORUL este Păzitorul Pragului, ceaţa de străbătut pentru a intra pe pământurile nesfârşite care ne aparţin de drept ca fiinţe umane magice într-un univers minunat. Unul din principalele scopuri ale SFIDĂTORULUI, aşa cum ne indică şi numele său, este acela de a ne sfida: a ne pune la încercare capacităţile, voinţa de a urma calea către expansiunea Conştiinţei, în mod neabătut.
Ne sfidează, cu scopul de a pune la încercare şi, apoi, de a face liberă intenţia noastră de a păşi către acele realizări maiestuoase care stau în puterea noastră şi care sunt specifice nouă, ca fiinţe umane magice şi minunate. Atunci când vocile din tine îţi vorbesc despre sfârşit, atunci când mintea îţi spune că ai pierdut, atunci când crezi că este imposibil, şi totuşi continui, Te ridici în propria spadă şi mai faci un pas, Acolo unde se termină Omul, acolo începe Dumnezeu.”Giulio Achilli
Va invit sa consacrati trei ore si jumatate din timpul vostru pentru a vedea acest documentar, realizat in 2009, iar daca l-ati vazut in urma cu cativa ani, mai aruncati o privire. Chiar daca il impartiti si vedeti cate putin in fiecare zi, vedeti-l pana la capat. Iar apoi urmati disciplina!….
Multumesc Inima Divina pentru acest articol :-)!
ApreciazăApreciază
Foaia de Calendar astazi 20.10.16. *”Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite* (Romani1.28 *(cuvintele inteleptului Apostol Pavel)* *Produsul mintii necredincioase* Psihiatrul austriac Sigmund Freud afirma ca omul l-a facut pe Dumnezeu. Lucrul acesta este o inversare a ceea ce spune Biblia, si anume ca Dumnezeu l-a creat pe om. Freud spunea in cartea sa: *”Viitorul unei iluzii”*, ca deoarece omul are o nevoie disperata de siguranta, deoarece are temeri adanc inradacinate si deoarece traieste intr-o lume amenintatoare, in care are foarte putin control asupra imprejurarilor, L-a creat pe Dumnezeu pentru a-si satisface nevoile psihologice. Astfel de idei complet gresite a fost produsul unei minti necredincioase, inspirate de diavolul. Teoriile acestea sunt fara niciun fundament si, cu toate acestea, exista destui oameni care le dau crezare. Zeii inventati de om nu-l sprijina psihologic pe om, ci zeii sunt opresivi si trebuie neincetat sa fie imbunati. Nu oamenii L-au creat pe Dumnezeu – de fapt, daca ar fi dupa gandirea omeneasca, ei ar prefera ca Dumnezeul prezentat de Biblie sa nu existe. De ce? Fiindca constiinta lor le spune ca exista un Dumnezeu care Ii iubeste si care va chema la judecata orice impotrivire fata de El.
2016-10-20 14:02 GMT+02:00 Inima Divina :
> Karyn a publicat:” „Ce reprezintă SFIDĂTORUL în existenţa noastră, în > viaţa noastră de zi cu zi? Cuvântul SFIDĂTOR indică un complex de forţe > care acţionează în câmpul conştiinţei umane cu scopul de a o slăbi şi de a > o menţine într-o stare inconştientă şi identificată cu ” >
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru inspiratie Raul, fii binecuvantat ❤
ApreciazăApreciază
Buna Ingeras!Unde pot vedea documentarul?…io is cam nepriceputa in ale tehnicii…:)))…Multumesc!O zi cu Lumina!Ileana
ApreciazăApreciază
Chiar pe site! 🙂 cand se trimite newsletter-ul nu apare si link-ul, asa este setarea wordpress.
ApreciazăApreciază