Maica Zorica Latcu s-a nascut in ziua de 17 martie 1917, intr-o familie de crestini din Ardeal. Zorica Latcu a inceput sa scrie inca din vremea studiilor, Facultatea de Litere, pe cand se afla in Cluj. Incepand cu anul 1941, poeziile sale ajung sa fie publicate in revista „Gandirea”. Desi primele ei poezii erau inspirate din cultura laica si din mitologie, in scurt timp va avea loc „increstinarea” acestora, de sub condeiul Zoricai luand nastere unele dintre cele mai frumoase poezii crestine romanesti.
Ultimul volumul de poezii crestine – „Poemele Iubirii” – a fost dedicat de autoare Parintelui ieromonah Arsenie Boca, staretul de la Manastirea Brancoveanu, din localitatea Sambata de Sus. Cu siguranta, parintele a constituit o sursa de inalta inspiratie pentru Zorica Latcu, ale carei poezii sunt pe alocuri de-a dreptul isihaste. In anul 1948, tanara Zorica Latcu va intra, ca si monahie, in Manastirea Vladimiresti, din apropiere de localitatea Tecuci, luand numele Teodosia. Sub indrumarea parintelui Arsenie Boca, ea va ramane inca pentru o bucata de vreme.
In obstea de maici de la Manastirea Vladimiresti, maica Teodosia s-a nevoit si s-a rugat vreme de numai opt ani, in anul 1956 manastirea fiind inchisa de catre autoritatile comuniste. O parte dintre maici au fost obligate sa se intoarca in lume, iar o alta parte au fost aruncate in inchisoare. Aceste masuri autoritare aveau sa pregateasca emiterea Decretului 410, din anul 1959, prin care monahismul romanesc a fost greu incercat.
Deci, in anul 1956, monahia Teodosia a fost arestata si inchisa intr-o temnita din localitatea Miercurea Ciuc. Vreme de trei ani, in ciuda vitregiei inchisorii, maica Teodosia Latcu si-a continuat rugaciunile si viata curata. Odata eliberata, in anul 1959, neavand voie sa se intoarca in manastire, maica Teodosia a locuit in localitatea Gurguiesti, in apropiere de orasul Braila, impreuna cu o alta maica, Mihaela. Intre anii 1949-1970, in inima si sub condeiul maicii Teodosia au luat nastere patru volume de poezii crestine: „Icoane pentru paraclis”, „Din pribegie”, „Gradina Doamnei” si „Alte poezii”.
In anul 1970, monahia Teodosia si-a indreptat pasii spre locul copilariei, mutandu-se in localitatea Brasov. Cu aceasta ocazie, pe langa alcatuirea de noi poezii, ea va lucra si ca traducator, alaturi de Parintele profesor Teodor Bogodae, aflat pe atunci la Sibiu. Cu ajutorul maicii Teodosia s-au intalnit cu limba romana cuvintele filocalice ale multor sfinti, precum: Sfantul Grigorie de Nyssa, Origen, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Simeon Noul Teolog, etc.
In anul 1990, in luna februarie, va avea loc redeschiderea Manastirea Vladimiresti, de langa Tecuci, unde maica Teodosia depusese voturile monahale, in vreme cu multi ani. Cu aceasta ocazie, monahia Teodosia Latcu se va intoarce si ea acasa. In acelasi an, in ziua de 8 august, maica Teodosia Zorica Latcu va adormi intru Domnul.
Pe drept cuvant, putem spune ca Parintele Teofil Paraian este cel care a redescoperit vremurilor noastre poezia cea vesnic noua a maicii Teodosia Latcu, pe care a intalnit-o pentru prima data in anul 1954. In conferintele si predicile sale, parintele Teofil rostea multe poezii de-ale maicii Teodosia. (sursa: http://www.crestinortodox.ro)
Va impartasesc, poezia tulburatoare „Focul” si „Fila de Acatist” in interpretarea actritei Manuela Golescu a carei voce este ca o mangaiere pentru suflet. Poeziile Maicii sunt alinare, rugaciune si au o vibratie aparte, a Iubirii.
Casuta mea de scanduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Si tinda si odai si coperis.
Voiam sa ies din casa pe furis
C-o legatura-n mana. N-am putut.
In val de flacari albe m-am zbatut.
Vecinii toti dormeau, si de-nzadar
Plangeam inchisa-n grinzile de jar.
Si ca sa pot scapa din casa mea.
Am lepadat si haina caci ardea,
Si-am aruncat si legatura-n foc.
Ma-nabuseam si nu vedeam deloc.
Cuprinsa de uimirea mortii stam,
In oarba nemiscare asteptam
Sa arda-n mine tot sa fiu un scrum,
Si vantul sa ma vanture pe drum.
Am auzit un zvon de prabusiri
Si casa mea pieri; subtiri, subtiri…
Se ridicara palele de fum
Si-n goliciunea mea porni la drum.
Cerseam lumini si-n pragul noptii reci,
S-au fost deschis’ zari albe de poteci.
Curata ca o candela-n altar,
cu trupul plin de rani dar greu de har,
M-am pomenit urcand pe scari ceresti
Spre miezul Dragostei Dumnezeiesti
Stiam de-acum ca focul fu apus
In casa mea, de Mana lui Iisus.
Karyn Maria Taulescu 