Iata sfatul sfintilor parinti : „Aşază-te liniştit în singurătate, apleacă-ţi capul, închide ochii, respiră mai încet, coboarăţi închipuirea înlăuntrul inimii, adânceşte-ţi mintea, adică gândul, din cap în inimă. În timpul respiraţiei spune: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Încet, cu gura sau numai cu mintea. Sileşte-te să alungi toate gândurile, fii liniştit, fii răbdător şi repetă cât mai des această lucrare! Iar ţinând aceasta mai multă vreme, ţi se va deschide prin aceasta intrarea inimii, fără nici o îndoială, cum am cunoscut şi noi prin cercare.” (voi. 7, Filocalia, p. 32)
La vreme de nevoie, rostiti câte 33 de rugăciuni în numele lui Iisus, după numărul celor 33 de ani de viaţă pământească ai lui Iisus Hristos. Impărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru! (Le. 17, 21).
Sa punem inceput bun in sufletele noastre ! Si mai mult, sa-i invatam pe copiii nostri sa se roage impreuna cu noi!
Binecuvantari divine!
Multumesc, sarbatori cu Lumina va doresc!
ApreciazăApreciază
Va multumesc asemenea! Binecuvantari divine!
ApreciazăApreciază