„Încarnările diferite ale individualităţii umane sunt un fel de pendulare încoace şi încolo, până apare o linişte ritmică, iar partea superioară a omului află în fizic o expresie potrivită, un instrument potrivit. Cam de când există reîncarnările
omului, de atunci există poziţia Soarelui, a Lunii şi a Pământului aşa cum este acum.

Trebuie să înţelegem că omul aparţine marelui organism cosmic. În perioadele în care în viaţa omului apar mari schimbări, şi în Cosmos se petrec schimbări grandioase. Odinioară, înainte de a exista reîncarnarea, Soarele, Luna şi
Pământul nu erau separate ca acum. Kant şi Laplace au făcut observaţii numai din planul fizic, şi în această privinţă teoria lor este foarte justă. Însă ei nu au putut face observaţii în legătură cu forţele spirituale. De când Soarele, Luna şi Pământul au luat naştere ca şi corpuri separate din ceaţa de foc primordială, de atunci a început să se reîncarneze şi omul. Când încarnările omului vor înceta, Soarele va fi din nou unit cu Pământul. Aceste relaţii ale omului cu Universul trebuie luate în considerare atât la scară mare cât şi la scară mică. Aţi auzit adesea, că omul se reîncarnează în mod obişnuit după o perioadă de aproximativ două mii de ani. Putem verifica aproximativ, când au fost încarnaţi înainte oamenii care trăiesc azi. De regulă, sufletele care sunt încarnate acum, le găsim în jurul anilor 300 până la 400 d.Ch. Concomitent găsim alte suflete care au fost încarnate în timpuri diferite, unele mai devreme, altele mai târziu. Totuşi, există o altă cale de a stabili încarnările, o cale care duce cu mai mare siguranţă la ţel. Putem spune: Dacă oamenii care mor azi, s-ar reîntoarce în scurt timp, atunci ei ar întâlni aproape aceleaşi împrejurări ca acum. Dar omul trebuie să înveţe pe Pământ cât mai mult posibil. Acest lucru se poate întâmpla numai dacă el, la următoarea încarnare găseşte ceva nou, ce este în esenţă altfel decât împrejurările anterioare.

Să ne transpunem odată înapoi în timp în jurul anilor 600 până la 800 î.Ch., acesta este aproximativ timpul în care au luat naştere Iliada şi Odiseea. La popoarele civilizate de atunci, au existat complet alte împrejurări de viaţă decât acum. Am fi uimiţi de exemplu să vedem cu ce instrumente comice mânca omul. Pe atunci, omul nu învăţase încă să scrie. Marile poeme erau transmise oral. Dacă un om al acelui timp se reîncarnează azi, atunci el trebuie să înveţe în copilărie complet alte lucruri decât pe vremea aceea. El trebuie să înveţe acum să scrie în copilărie. Curentul culturii a trecut mai departe între timp. Trebuie să distingem curentul culturii de dezvoltarea sufletului individual. Pe când este copil, omul trebuie să recupereze cultura, şi din acest motiv el trebuie să se nască din nou ca şi copil. Trebuie să ne întrebăm: Prin ce anume apar pe Pământ astfel de împrejurări absolut noi? – Aceasta ţine de deplasarea punctului vernal. Cu aproximativ 800 de ani î.Ch., Soarele a intrat la punctul vernal în constelaţia Berbecului, a Mielului. În fiecare an el avansează puţin cu punctul vernal. Prin aceasta, împrejurările se schimbă pe Pământ mereu câte puţin. Soarele se afla în constelaţia Berbecului cu 800 de ani î.Ch. Mai înainte el se afla în constelaţia Taurului, încă mai înainte în cea a Gemenilor şi încă mai înainte în cea a Racului. Acum el avansează deja de câteva secole în constelaţia Peştilor. După aceea urmează Vărsătorul. Progresul culturii este în legătură cu avansarea Soarelui dintr-o constelaţie în alta.

În timpul când Soarele se afla în constelaţia Racului, vechea cultură vedică a indienilor, cultura Rishilor, atingea punctul culminant. Rishii, aceste entităţi semidivine, i-au instruit pe oameni. Cultura atlanteană dispăruse; apăruse un nou impuls. Acesta se numeşte în ocultism, un „vârtej”. De aceea se desenează şi pentru constelaţia zodiacală în care se afla Soarele pe vremea aceea, semnul Racului.

Racul semnifică un nou impuls, un vârtej. A doua cultură este desemnată prin constelaţia Gemenilor. A fost înţeleasă pe atunci natura duală a lumii, opoziţia din lume, Ormuzd şi Ahriman, binele şi răul. De aceea perşii vorbesc de asemenea despre gemeni. A treia cultură este cea a sumerienilor din Asia de sud-vest şi a egiptenilor antici. Ei îi corespunde constelaţia Taurului. De aceea, în Asia este venerat taurul iar în Egipt boul Apis. Limba sumeriană era pe atunci în Babilonia, Asiria şi aşa mai departe, limba înţelepciunii. Apoi taurul a intrat în decadenţă şi a apărut berbecul. Primul indiciu referitor la acesta este legenda Lânii de Aur.

A patra cultură este cea a Berbecului sau a Mielului; Christos se află în semnul Berbecului sau al Mielului, de aceea El se numeşte Mielul lui Dumnezeu. Drept a cincea cultură a urmat cultura materială exterioară în constelaţia Peştilor. Aceasta s-a dezvoltat în principal din sec. 12 şi şi-a atins apogeul în jurul anului 1800. Este cultura subrasei a cincea, a prezentului. În constelaţia Vărsătorului va fi propovăduit în viitor noul creştinism. „Vărsătorul” este de asemenea cel care îl va aduce pe acela care a fost deja: Ioan Botezătorul. El îl va preceda de asemenea mai târziu pe Christos, când va fi întemeiată subrasa a şasea, subrasa spirituală. Societatea Teosofică trebuie să fie pregătirea pentru acel moment.

De fiecare dată când Soarele avansează de la un semn zodiacal la altul, se petrec schimbări decisive în cultură. Între timp se scurg aproximativ 2600 de ani. Dacă luăm în considerare momentul când Soarele a intrat în semnul Berbecului sau Mielului, între anul 800 î.Ch. şi anul 1800 d.Ch., atunci sunt 2600 de ani. Aproximativ în jurul anului 1800, noi am intrat în semnul Peştilor. Cu aceasta, cultura materială a ajuns la apogeu. Ea s-a pregătit în Evul Mediu, acum a început să scadă. În jurul anului 4400, omenirea păşeşte în semnul culturii spirituale, în semnul Vărsătorului. Aceasta se pregăteşte însă deja mai înainte. Odată cu constelaţia se schimbă aşadar şi împrejurările. Odată cu avansarea de la o constelaţie la alta, apar de asemenea noi împrejurări, astfel încât renaşterea are un sens. Cam după 2600 de ani, omul se naşte din nou. Dar experienţele pe care el le face ca bărbat sau ca femeie sunt atât de fundamental diferite, încât două astfel de încarnări sunt socotite ca una singură. Se scurg cam 1300 de ani între două încarnări ca bărbat sau ca femeie, şi cam 2600 de ani între astfel de încarnări duble, dacă le socotim pe amândouă ca una singură. Omul este efectiv bărbat sau femeie numai conform corpului fizic. În timp ce corpul fizic este masculin, corpul eteric este feminin şi invers, în timp ce corpul fizic este feminin, corpul eteric este masculin. Numai corpul astral este masculin şi feminin în acelaşi timp. Omul poartă în sine sexul opus drept corp eteric. Aşadar, bărbatul este eteric feminin, femeia este eteric masculin. De aceea, femeia are multe însuşiri masculine ascunse, încarnarea fizică există numai exoteric. Aşa parcurge omul de fiecare dată o constelaţie ca bărbat şi ca femeie. De aceea îi spunea Maestrul de asemenea lui
Sinnett, că omul se încarnează aproximativ de două ori într-o subrasă. Din punct de vedere ocult, amândouă încarnările sunt socotite drept una singură. Trebuie să vină un timp în care femeia se apropie efectiv de cultura masculină.

În Mişcarea feministă actuală este de recunoscut pregătirea pentru o cu totul altă Mişcare feministă de mai târziu. Existența celor două sexe separate va fi complet depăşită în viitor. Faptul că învăţătura despre reîncarnare a fost total reprimată timp de aproximativ 2000 de ani, are un motiv deosebit. Omul trebuia să înveţe să cunoască şi să aprecieze importanţa unei vieţi. Orice sclav din Egiptul antic era convins de faptul că el va reveni, că el va fi cândva stăpân în loc de sclav, că el îşi va echilibra karma. De aceea, pentru el o viaţă nu era atât de importantă. Oamenii trebuiau să înveţe însă, să-şi cucerească teren solid sub picioare, de aceea reîncarnarea trebuia să rămână necunoscută în timpul unei încarnări. De aceea Christos a interzis întradevăr, să se înveţe ceva despre reîncarnare. Însă din anul 800 î.Ch. şi până aproximativ în jurul anului 1800 d.Ch. s-a scurs intervalul de timp în care aproape toţi oamenii trecuseră printr-o încarnare, fără a afla ceva despre reîncarnare. Marii Maeştri au misiunea de a nu preda întotdeauna adevărul complet, ci doar ceea ce oamenii au nevoie. Necunoaşterea cu privire la reîncarnare a ieşit în evidenţă în mod poetic în „Divina comedie” a lui Dante. În esoterismul monahal, în schimb, reîncarnarea a mai fost învăţată ocazional. Trapiştii trebuiau să tacă în timpul unei încarnări, pentru ca ei să devină buni oratori în următoarea. Ei au cultivat intenţionat în acest fel capacitatea de buni oratori, pentru ca Biserica să poată folosi aceasta. Pe când sfântul Augustin stabilea învăţătura predestinării, el era absolut consecvent. Numai în acest mod puteau fi lămurite raporturile diverse dintre oameni. Cu aceasta are legătură materialismul adânc al creştinismului tradiţional, care constă în aceea că lumea cealaltă a fost făcută dependentă de o singură existenţă fizică. Această învăţătură materialistă a creştinismului a dat oarecum aroadele ei. Azi nu mai există în general nici o cunoştinţă despre lumea cealaltă.

Democraţia socială este ultima consecinţă a creştinismului tradiţional. Acum trebuie să vină însă un nou impuls în lume. Când încetează un ciclu, trebuie să apară un nou impuls. Creştinismul a făcut treptat muncă de pregătire epocii
materialiste conturate. Pentru a aduce cultura materialistă, oamenii trebuiau să aibe o astfel de învăţătură timp de 1300 de ani, aşa cum a adus-o creştinismul, că omul face dependentă întreaga eternitate de o singură viaţă pământească. Burghezia orăşenească este întemeietoarea propriu-zisă a epocii materialiste. Spiritualul trebuia să se manifeste din materialul pur deja de pe vremea lui Christos. Iuda iscarioteanul trebuia să-l trădeze pe Christos. Dar se poate spune: Dacă n-ar fi existat Iuda, n-ar fi existat nici creştinismul. Iuda este primul care depinde de bani, adică de cultura materială. În Iuda se încarnează toată epoca materială. Această epocă materială a întunecat şi umbrit spiritualul. Christos devine prin moartea sa Eliberatorul epocii materiale.” Rudolf Steiner