Iubirile toxice

„De ce eşuăm atât de mult în dragoste? De ce atâţia oa­meni aleg persoana greşită sau se implică în relaţii pe cât de periculoase, pe atât de iraţionale ? De ce ne complăcem în re­laţii dureroase? Credem că iubirea este de neînvins şi uităm un lucru esenţial pentru supravieţuirea amoroasă: acela că nu toate legăturile sentimentale sunt benefice pentru bunăs­tarea noastră. Fie că ne place sau nu, unele moduri de a iubi sunt pur si simplu insuportabile şi obositoare, chiar şi dacă avem instincte masochiste şi o atitudine supusă.

Nu spun că astfel de persoane nu ar merita să fie iubite; ceea ce afirm este că orice legătură afectivă, în care valorile noastre esenţiale sunt ameninţate, nu este recomandată pen­tru propria fericire, indiferent de câtă iubire s-ar afla la mij­loc. Sunt de acord cu faptul că viaţa de cuplu nu este uşoară şi că toţi trebuie să „sacrificăm” anumite lucruri (fireşte, într-un mod constructiv) pentru ca relaţia să prospere; cu toate acestea, unele moduri de a iubi sunt foarte dificil de abordat si tolerat, chiar şi pentru acei „îndrăgos­tiţi de dragoste”, care suportă cu tărie orice. Aceste tipologii afective disfuncţionale îl consumă pe celălalt si îl storc de energie, îl mistuie încet sau îl tulbură într-atât de tare încât ajunge să se simtă în mod inexplicabil vinovat sau să creadă că suferinţa din dragoste este normală şi comună (de parcă a iubi si a fi victimă ar fi unul şi acelaşi lucru). Este drept că nimeni nu-i perfect si că toţi avem micile noastre „nebunii”, Insa tipurile de relaţii pe care le voi menţiona depăşesc cu mult stadiul unei mărunte şi inofensive preferinţe şi nu ţin de un simplu capriciu: sunt atitudini extrem de toxice pen­tru cei care se decid să intre în asemenea jocuri emoţionale. Putând să le identificăm, vom fi în stare de acum înainte să luăm decizii mai sănătoase si mai bine gândite cu privire la viitorul nostru emoţional, fie să le evităm, dacă încă nu am fost afectaţi, fie să le confruntăm, dacă suntem deja implicaţi sentimental. Prevenire şi confruntare, iată două strategii de supravieţuire ghidate de raţiune.

Ne-a fost întipărită în minte ideea că trebuie să acceptăm partenerul aşa cum e, şi că este greşit să îi cerem să facă lu­cruri care nu îi stau în fire sau pe care nu vrea să le facă; altfel spus, că există pentru fiecare un fel de a fi cu care trebuie să ne conformăm, din respect pentru acesta. Sunt de acord, însă cu câteva precizări. Eu aş spune că trebuie să acceptăm felul de a fi al partenerului, însă numai dacă asta nu presupune un sacrificiu psihologic din partea noastră. Te accept aşa cum eşti, atâta vreme cât nu va trebui să mă autodistrug pentru a te face fericit, pentru că, dacă fericirea ta este invers propor­ţională cu a mea, înseamnă că între noi ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui, în faţa unei incompatibilităţi majore, voin­ţa si bunele intenţii tind să nu fie suficiente pentru a rezolva problema. Cum întreţii o relaţie potrivită si liniştită cu cineva care se crede unic si special si care nu se poate iubi decât pe sine ? Cum poţi reuşi să ai o relaţie cel puţin decentă cu un om care te consideră de neglijat sau cu cineva ale cărui senti­mente faţă de tine oscilează constant între iubire şi ură ? Cum să îi supravieţuieşti unei iubiri insistente, care nu-ţi lasă loc să respiri, sau unei iubiri năucitoare si ambivalenţe în care celălalt nu poate trăi „nici cu tine, nici fără tine” ? Cum men­ţii o relaţie reciprocă şi tandră atunci când partenerul te îm­piedică să îţi exprimi afecţiunea ? Cum îţi trăieşti iubirea în linişte cu cineva care te domină pentru că are impresia că eşti o fiinţă incapabilă şi inutilă? Te-ai dărui trup si suflet cuiva care te consideră un potenţial inamic si care, în fiecare zi regretă că te iubeşte? Ai continua relaţia cu o persoană infidelă care nu este capabilă să îşi părăsească amantul? Sunt atâţia martiri şi sunt atât de veneraţi în cultura aceasta a iu­birii necondiţionate!

Nu se poate pune la îndoială faptul că nu avem cu toţii aceeaşi părere despre ce înseamnă o relaţie bună de cuplu. Există persoane care consideră că o legătură bazată pe iubire trebuie să dureze toată viaţa şi, deci, toleranţa nu are limite. Mai sunt şi cei care cred că nu trebuie neapărat să mergi până în pânzele albe şi că iubirea nu are nimic de-a face cu fap­tul de a îndura absurdităţile şi stările patologice ale celuilalt. Fiecare hotărăşte pentru sine ce are de făcut şi până unde trebuie să meargă, în funcţie de convingerile sale şi de viziu­nea asupra lumii. Cu toate acestea, ne putem pune de acord asupra unui lucru esenţial: o relaţie reuşită este aceea în care ambii parteneri sunt mulţumiţi, îşi pot realiza planurile de viitor şi niciunul nu-şi vede drepturile încălcate. Insist, însă: ambii parteneri.

La ce tipologii afective mă refer ? La un grup select, şi nu tocmai faimos, întrucât majoritatea operează în spatele corti­nei. Se poate să fi avut contact cu unele dintre ele (fie pentru că am fost victime directe ale acestor moduri de a iubi, fie pentru că am cunoscut pe cineva împotmolit într-o relaţie tra­umatizantă din care nu este capabil să iasă), aşa cum se poate să ne fie si total necunoscute, permiţându-le astfel să dea ocol vieţii noastre şi să ne pândească din umbră. Mă voi referi concret la opt tipologii afective, cele care sunt considerate ex­trem de vătămătoare si primejdioase pentru bunăstarea emo­ţională a cuiva: tipul histrionic-teatral (iubire hărţuitoare), tipul paranoid-vigilent (iubire suspicioasă), tipul pasiv-agresiv (iubire subversivă), tipul narcisist-egocentric (iubire egoistă), tipul obsesiv-compulsiv (iubire perfecţionistă), tipul antisocial arţăgos (iubire violentă), tipul schizoid-sihastru (iubire distantă sau indiferentă) şi tipul limitrof-instabil (iubire haotică). Fiecare dintre acestea poartă în sine una sau mai multe antivalori care se opun unei iubiri împlinite si sănătoase.

Cei care dispun de aceste feluri de iubire pot ajunge să activeze cu succes în anumite domenii specifice, si de aceea societatea îi acceptă sau chiar îi consideră drept modele de urmat, însă, influenţa lor cea mai puternică, cea cu adevărat problematică, se arată în relaţiile interpersonale intime, mai exact în mediul familial şi de cuplu. Exact ca în proverbul popular: „Afară-i vopsit gardul şi-năuntru-i leopardul.” în spatele uşilor închise, în lumea privată a iubirii, măştile cad si se arată adevărata faţă. De pildă, indivizii narcisişti tind să ocupe poziţii importante în firme sau în politică, graţie neîn­frânatei lor competitivităţi şi setei de putere, însă îşi rănesc foarte mult partenerii din cauza egoismului si egocentrismu­lui cronic care îi caracterizează. Subiecţii obsesiv-compulsivi ar ajunge la o performaţă excelentă în acele sarcini în care controlul si perfecţionismul sunt o cerinţă importantă; cu toate acestea, atunci când aduc acelaşi model de exigenţă în căminul familial, ajung să pună o presiune foarte mare asu­pra partenerului şi să creeze o atmosferă extrem de stresantă. Persoanele histrionice au abilităţi extraordinare care le per­mit să se angajeze cu succes în activităţi care ţin de teatru, film, televiziune sau orice alt mediu în care ar putea fi în cen­trul atenţiei şi „conectaţi” la public, însă în viaţa amoroasă întâmpină dificultăţi majore în a întreţine o relaţie liniştită şi a respecta limitele partenerului. Un individ paranoid se va impune în domenii care au ca cerinţe fundamentale vigilenţa şi prudenţa, însă convieţuirea cu el se poate transforma într-o experienţă terorizantă şi sufocantă.

Ar fi greşit să credeţi că mă refer la cazuri izolate sau ieşite din comun. Studiile relevă că suma tuturor acestor tipuri, în manifestările lor extreme (tulburări de personalitate), ajun­ge undeva între 20% şi 30% din totalul populaţiei. Şi, dacă luăm în considerare şi cazurile moderate, numărul creşte simţitor. Partenerii/victimele indivizilor care posedă aceste tipuri de personalitate încearcă uneori sa echilibreze situaţia, apelând la tactica lui „da, dar…”, o strategie compensatorie foarte apreciată de cultura peţitoare, care susţine rezistenţa cu orice preţ: „Este egoist, dar nu din cale afară”, „îi place să flirteze, dar nu e atât de grav”, „E destul de geloasă, dar mă pot descurca cu asta”, „Nu prea îşi exprimă sentimentele, dartrebuie să înţeleg că aşa e felul lui de a fi”, „Este agresiv, dar se va mai tempera”, „E destul de instabilă, dar eu încerc să mă adaptez şi să am răbdare.” Majoritatea acestor dar-uri nu sunt nimic altceva decât false forme de autoiluzionare şi justificare în faţa fricii sau a imposibilităţii de a rezolva decalajul emo­ţional. Sau ar trebui oare să ţinem iubirea la terapie intensivă pentru tot restul vieţii ? Nu spun că trebuie să aruncăm proso­pul în faţa primei neînţelegeri cu celălalt; nu apăr relaţiile dis­pensabile, ceea ce sugerez este folosirea unui oarecare realism emoţional, care să ne permită să stabilim până când suntem dispuşi să aşteptăm transformarea persoanei iubite. Cei care decid să pună capăt unei astfel de iubiri nu o fac de azi pe mâine. Dimpotrivă, cei mai mulţi dintre ei luptă, cer ajutorul unui profesionist si îşi depăşesc necontenit limitele, încercând să dea si o a doua, a treia, a patra şi a cincea şansă, chiar şi atunci când se află în joc integritatea lor fizică şi psihică, însă nu trebuie să exagerăm; uneori trebuie să depunem armele şi să înţelegem că anumite bătălii nu sunt ale noastre, nu ne privesc sau pur şi simplu nu ne avantajează.

Persoanele care au avut şansa de a intra deja în contact cu această temă si de a o aplica în viaţa lor de fiecare zi se simt mai sigure pe sine atunci când trebuie să-si rezolve proble­mele de cuplu şi au învăţat să ia decizii bazate pe dovezi con­crete. Totuşi, există patru întrebări referitoare la tipologiile afective, care se repetă cu regularitate şi pe care cred că este important să le clarific:

• Este posibil să manifeşti simultan caracteristici ale mai multor tipologii ? Da, este posibil. Unele profiluri se pot suprapune în anumite aspecte; de exemplu, indiferenţa este comună atât tipului antisocial, cât şi celui narcisist şi celui schizoid, însă numai în ultimul dintre acestea îşi atinge punctul ma­xim, în orice caz, chiar dacă ai putea deţine anumite trăsă­turi aparţinând mai multor stiluri, întotdeauna vor fi unele care vor ieşi mai mult în evidenţă. Ceea ce defineşte fiecare mod de a iubi este o „esenţă psihologică” specifică. Cel mai indicat ar fi să luăm tipologiile afective ca pe un ghid care să ne ajute să reflectăm şi să fim mai chibzuiţi în dragoste.

•  Nu credeţi că trăsăturile fiecărui tip sunt puţin rigide ? Tipurile pe care le prezint nu corespund unei clasificări categorice şi definitive (listă de simptome), ci mai degrabă reprezintă dinamica internă a felului în care anumite persoane trăiesc şi simt dragostea, un anumit modus operandi care le aparţi­ne, motivaţiile şi structura lor cognitivă/afectivă.

•  Tipologiile afective disfuncţionale sunt mai frecvente la bărbaţi sau la femei? Studiile recente ne arată următoarea variaţie:
a) iubirile haotice şi subversive sunt mai frecvente la femei (mai mult primele decât ultimele);
b) în tipul histrionic-teatral ambele sexe îşi dispută primul loc (după cum vom vedea, „isteria” a devenit deja unisex) şi c) celelalte tipologii afective sunt mai comune la bărbaţi (încă o dată, sexul masculin are întâietate în chestiuni de insalubritate).

•  Ce este aşadar o tipologie afectivă ?Este un mod de a procesa informaţia emoţională: de a o simţi, de a o evalua si de a o încorpora în viaţa de cuplu. Dacă acest mod de procesare a respectivei informaţii este distorsionat şi ghidat de scheme negative cu privire la sine însuşi, viitor şi lumea înconju­rătoare, respectiva tipologie va sfârşi prin a fi dăunătoare atât pentru propria sănătate mintală şi emoţională, cât si pentru cea a partenerului.

Fiecare dintre cele opt profiluri psihologice propuse ocu­pă câte un capitol din carte („Iubiri toxice” – Walter Riso). In fiecare dintre acestea se pre­zintă, într-un limbaj accesibil pentru publicul larg:
a) trăsătu­rile principale ale fiecărei tipologii afective si implicaţiile lor asupra vieţii de cuplu;
b) vulnerabilităţile personale care ex­plică de ce anumiţi oameni se împotmolesc în aceste tipuri de relaţie;
c) până unde este posibil a se păstra o relaţie sănătoa­să cu fiecare tip studiat si ce riscuri implică aceasta;
d) cum să recunoşti aceste moduri de a iubi înainte să te îndrăgosteşti si
e) în fine, ce s-ar întâmpla dacă cititorul ar descoperi că po­sedă unele dintre trăsăturile caracteristice menţionate. Tipul limitrof-instabil, dată fiind structura sa haotică şi dezorgani­zată, este singurul care, în anumite puncte, nu va urma cu exactitate schema aplicată celorlalte, deşi am menţinut titluri­le generale pentru a nu vă perturba lectura.

În ordonarea capitolelor, nu am urmat convenţiile tradi­ţionale ale clasificărilor psihologice sau psihiatrice, ci o înşi­ruire care să faciliteze lectura. Cu excepţia introducerii, pe care o consider absolut necesară pentru a înţelege sensul şi obiectivele textului, fiecare capitol se poate citi în ordinea do­rită de cititor, deşi ar fi de preferat ca tipul limitrof-instabil să fie păstrat pentru final.

Tipologiile afective disfuncţionale prezentate aici au fost studiate cu ajutorul celor mai recente descoperiri în psiholo­gia clinică cognitivă si în alte discipline asemănătoare, dar şi prin mijlocirea a nenumărate cazuri extrase din diverse surse ştiinţifice şi din experienţa clinică a autorului.

Acest text se adresează oricărei persoane care doreşte să îşi revizuiască viaţa amoroasă şi să transforme iubirea într-o experienţă satisfăcătoare. Nu este o carte optimistă ori pesi­mistă, ci este una realistă. Nu vei găsi aici cele mai bune reguli pentru convieţuirea cu unul sau cu altul dintre aceste tipuri disfuncţionale şi pentru a închide ochii în faţa evidentului, ci, mai degrabă, vei reuşi să stabileşti anumite spaţii de reflecţie pentru a putea înţelege mai bine relaţia cu partenerul tău si a clarifica până unde se merită să lupţi pentru ea. Vei putea chiar să descoperi că problema te priveşte pe tine, şi nu pe cel pe care îl iubeşti. Cele trei întrebări care ghidează acest traseu sunt simple şi în acelaşi timp profunde: „Care este modul de a iubi al partenerului meu?”, „Care este modul meu de a iubi?”, „Până când putem fi împreună fără să ne facem rău ?” Dacă reuşim să vedem lucrurile aşa cum sunt, fără trucuri sau speranţe naive, vom putea lua decizii corec­te, care să ne ajute să ne îmbunătăţim calitatea vieţii, chiar dacă uneori drumul de urmat va fi anevoios sau dureros. Pornesc de la simpla premisă că a iubi nu înseamnă a suferi, si că avem dreptul să fim fericiţi. Acesta este binele suprem, pe care nu ni-1 poate lua nimeni, nici măcar în numele iubirii.”