Initial tanara mama pune pe primul loc viata spirituala: se roaga, mediteaza, face exercitii pentru a se apropia cat mai mult posibil de inaltul ideal la care aspira. Dar iata,  se marita si are un copil. Ea va pune viata conjugala, viata familiala, viata copilului pe primul loc si va abandona tot restul?  Toata lumea, bineinteles, va aproba aceasta tanara femeie, va gasi normal ca pentru copilul sau ea sa-si sacrifice viata spirituala; ea este mama, iar el este copilul ei. Toate mamele si toti tatii ii vor da dreptate: in ochii unei mame nimic nu poate fi mai important decat copilul sau, pentru el ea trebuie sa incalce toate legile divine, iar daca acest copil se imbolnaveste sau moare, ea va merge sa se certe cu Dumnezeu, ea il va acuza de injustitie si de cruzime. Astfel se intelege iubirea si toata lumea este incantata de aceasta. iubire.

Dar NU! Pentru ca o femeie sa fie atasata de copilul sau pana la punctul de a-l uita pe Dumnezeu, in realitate inseamna ca nu se iubeste decat pe sine insasi, ea nu se gandeste decat la ea insasi si nu la copilul ei. Ei da, este clar: indepartandu-se de Cer pentru a se consacra copilului sau, ea il smulge vietii divine care este adevarata viata, ea il smulge acestei imensitati de lumina si de pace de care copilul nu va beneficia. In iubirea sa stupida ea l-a facut sa paraseasca singurul loc unde el ar fi fost fericit si in siguranta, unde ar fi devenit nemuritor. Crezand ca il salveaza, ea il duce spre Infern din moment ce ea il tine in afara frumusetii si armoniei. Deci, vedeti voi, exista o neintelegere milenara care treneaza in societate. Mama care isi iubeste copilul nu trebuie sa-l faca sa iasa din Cer unde toate creaturile trebuie sa infloreasca. Daca ea il uita pe Dumnezeu pentru a nu se gandi decat la copilul sau, gandirea sa nu mai contine aceste elemente imponderabile venite din regiunile luminoase, venite de la Divinitatea insasi si deci al hraneste cu o hrana moarta.

O mama care nu pastreaza obiceiul de a merge langa Dumnezeu, nu poate sa radieze in apropierea copilului sau particulele vii si luminoase care ar face din el o fiinta exceptionala. Ea va fi saraca, ea nu va putea sa-i dea nimic. Iubirea ei obisnuita va crea un copil obisnuit. El va fi poate sanatos, bine imbracat, dar el va ramane mediocru, pentru ca a fost educat departe de prezenta lui Dumnezeu. Pe cand mama instruita in Stiinta Initiatica va merge spre Dumnezeu si ai va spune: „Doamne, vin langa Tine, astfel ca Tu sa-mi dai pentru copilul meu lumina, iubirea, sanatatea, frumusetea Cerului.” Iar cand ea va reveni, il va impregna cu elemente pe care mamele obisnuite nu le-au cunoscut niciodata, nici simtit. Ele spun ca ele nu au timp. Ba da, dar iubirea lor egoista nu le permite sa aiba o asemenea filozofie, de aceea lumea continua sa fie populata de fiinte mediocre.

Mama nu trebuie niciodata sa se ocupe de copilul sau inainte de a fi mers langa Dumnezeu, pentru a lua viata si a i-o da. De ce isi imagineaza ea ca daca ea il paraseste cateva minute, copilul sau va muri? Nu, chiar daca, copilul este in pericol de moarte, pe timpul cat mama sa este langa Dumnezeu, cand va reveni ea il va salva. Dar daca ea neglijeaza sa mearga spre Dumnezeu pentru a ramane langa copil, in ziua an care i se va intampla ceva copilului ea nu va putea face nimic pentru el. Atat timp cat tatii si mamele sunt atasati familiei lor pana la punctul de a nu indrazni sa o paraseasca din cand in cand pentru a se instrui, ei nu vor putea sa o transforme, nici sa o faca antr-adevar fericita. Nu puteti transforma membrii familiei voastre atat timp cat ramaneti prea aproape de ei. Nu este vorba de a-i parasi fizic, ci de a-i parasi in conceptiile lor, adica a abandona un mod eronat de a-i iubi și de a-i intelege. Veti spune: „Dar este o cruciada impotriva copiilor nostri!”

A fost odata un fiu care cerea banii mamei sale pentru a face nebunii si care o ameninta ca se va sinucide daca ea nu-i va da. Atunci mama lui i-a spus: „Du-te, copilul meu, du-te si sinucide-te, nu avem nevoie pe Pamant de oameni ca tine. Doream ca tu sa fii o fiinta nobila, mare, iar tu te porti ca un criminal, du-te si sinucide-te, este mai bine.Voi multumi Cerului cand tu vei disparea”. Ei bine, din cauza acestei indrazneli, pentru prima data fiul s-a cumintit si a devenit o fiinta minunata. Ani mai tarziu, el spunea: „Mama mea este cea care m-a salvat”. Dar daca mama si-ar fi smuls parul din cap spunand: „Oh, sarmanul meu fiu, nu face aceasta, iata banii”, ea ar fi facut din el un calau. Si asta fac majoritatea parintilor, din cauza bunatatii lor oarbe, a slabiciunii lor, a moleselii lor, ei fac din copiii lor calai. Iar dupa aceea ei spun: „Da, dar noi ii iubim.” Ei se justifica pentru lipsa lor de pedagogie si de psihologie prin aceasta fraza: „noi ii iubim”. Iata cum se intelege iubirea! In loc de a spune: „Cat de slabi si de stupizi suntem noi!”, ei spun: „noi ii iubim”. Eu sunt singurul care nu-i cred.

Abraham al iubea pe Isaac, dar a acceptat sa-l sacrifice pentru a-i arata lui Dumnezeu ca pe El il iubea mai mult decat pe fiul sau. Problema de a sti daca pe Dumnezeu sau pe copilul vostru il iubiti mai mult se pune totdeauna, dar tatii, mamele niciodata nu banuiesc ca si aici este o problema de pus. Dumnezeu a vrut sa-l incerce pe Abraham si El i-a cerut sa-si sacrifice fiul. Veti spune:”Cum? Dumnezeu nu era destul de clarvazator pentru a cunoaste iubirea lui Abraham, El avea nevoie s-o verifice?” Nu, Dumnezeu stia inca dinainte ce va face Abraham, El vedea inima sa, gandurile sale, dar Abraham era cel care nu stia ceea ce era mai puternic in el si trebuia ca el sa o afle. De aceea Dumnezeu i-a dat aceasta incercare. Aceasta incercare nu era destinata pentru a-l lamuri pe Domnul, ci pe Abraham insusi. De altfel toate incercarile pe care Dumnezeu ni le trimite ne servesc sa ne cunoastem. Pentru ca noi suntem cei care nu stim pana la ce punct putem fi rezistenti, inteligenti, puternici, buni, generosi sau slabi, stupizi, va faceti iluzii, va spuneti: „Am invins aceasta, am invins aceea, nu-l iubesc decat pe Domnul”, dar in fata celei mai mici incercari capitulati si nu intelegeti cum s-a intamplat aceasta. Si iata ca Abraham iubea pe Domnul mai presus de toate, el stia ca din moment ce Domnul i-a dat acest fiu, Domnul putea sa i-l ia.

Atunci de ce mamele nu gandesc astfel? Ele vor sa-si salveze copilul abandonandu-l pe Domnul; ele gandesc ca este suficienta protectia lor pentru ca el sa fie la adapost. Dar ce protectie ii pot ele oferi cand ele insele nu sunt protejate, din moment ce ele intorc spatele marelui Protector? Ce orgoliu, ce vanitate! Abraham care era intr-adevar un initiat, nu s-a revoltat impotriva ordinului Domnului, ci s-a pregatit sa-si sacrifice fiul. Si cum Dumnezeu nu este un monstru sanguinar, in ultimul minut, El l-a inlocuit pe Isaac cu un berbec. Din moment ce Abraham stia acum pana unde putea sa mearga iubirea sa pentru Domnul, de ce sacrificiu era el capabil, aceasta era suficient. O mama care nu este pregatita sa acepte acelasi sacrificiu ca Abraham, in primul rand nu este o mama inteligenta, iar an al doilea rand este prea orgolioasa. Cum indrazneste ea sa-si imagineze ca stie mai bine decat Domnul, daca, copilul ei trebuie sa traiasca sau sa moara? Cu o conceptie atat de ordinara despre iubire, ea nu poate sa-si ajute intr-adevar copilul pentru ca in loc de a-si aduce copilul spre lumina, din contra, ea il indeparteaza. In gandirea ei, iubirea pentru ea insasi este pe primul loc, iubirea de sine este totul. Nu, iar intr-o zi ea va trebui sa plateasca aceasta eroare intr-un mod sau altul: pentru ca ea nu si-a  indeplinit datoria.

Datoria sa era de a fi in Cer si de a-si aduce copilul impreuna cu ea. Nu trebuie niciodata sa abandonati Cerul, pentru nimic altceva, nici pentru un copil, nici pentru o sotie, nici pentru un sot, deoarece doar ramanand in Cer, simbolic vorbind, le puteti face bine. Daca voi parasiti lumina pentru a face placere nu stiu cui, nu veti avea nici cerul, nici pamantul, adica nu-l veti avea nici pe Dumnezeu, nici pe acesti oameni pentru care ati facut atat de mari sacrificii si voi ramaneti singuri. Trebuie sa cautati Cerul si veti avea si Pamantul deoarece pamantul urmeaza intotdeauna Cerului, el vine sa i se supuna si sa-l serveasca.

Daca intotdeauna sentimentalismul, atasamentul orb sunt cele care predomina, nu numai ca nu-i veti ajuta pe ceilalti, dar veti suferi. Pentru a evita aceste suferinte, va trebui sa puneti inteligenta, intelepciunea si pe Dumnezeu pe primul loc si din acest moment tot ceea ce iubiti va va apartine. Toti copiii pe care voi ii iubiti in mod divin sunt ai vostri si ei sunt in orice caz mai mult ai vostri decat ai mamelor lor daca ele ii iubesc in mod stupid. Veti spune: „dar nu este posibil! Legaturile de sange sunt aici.” Dar aceste legaturi nu sunt cele mai puternice, credeti-ma, exista legaturi si legaturi. Doar pe cei pe care ii stiti sa-i iubiti, fie ca sunt copii, barbati sau femei, va apartin.

In aparenta, legaturile carnii sunt cele mai puternice, dar in realitate se intampla deseori ca membrii aceleiasi familii sa nu aiba nici o afinitate unii cu ceilalti, deoarece ei apartin la diferite familii spirituale. Voi puteti, de exemplu, sa apartineti fizic unei familii de tarani si spiritual unei familii de regi. Si din contra, voi puteti fi fizic copilul unei familii regale, pe cand in realitate apartineti unei familii de mizerabili si cersetori.

Cum va actiona in caz de nevoie cel care isi iubeste intr-adevar familia? El va avea curajul sa o abandoneze un timp pentru a merge in strainatate sa castige bani. Pe cand un altul, care nu are aceeasi iubire, nu va avea curajul sa plece. Deci vedeti, in aparenta, primul si-a abandonat familia, dar pentru a o ajuta: el a mers in strainatate sa castige bani si cand el revine toti vor fi fericiti. Pe cand cel care nu a vrut sa-si paraseasca familia, o lasa in saracie cu el impreuna. Acum sa traducem: adevaratul tata, adevarata mama, isi va abandona copilul, isi va abandona familia si prin meditatie, prin rugaciune, va merge „in strainatate”, adica in lumea divina unde va strange bogatii, iar cand va reveni, toti vor fi in opulenta; pe cand cel care nu intelege, va ramane langa familia sa, dar ce i-ar putea el aduce? Nu mare lucru, cateva lucruri, cateva resturi mucegaite care au ramas prin dulapuri.

Adevaratul tata, adevarata mama, merg „in strainatate”. Cat timp? Aceasta depinde: poate o 1/2 ora, o ora… poate o zi sau trei luni, iar cand revine, ei isi revarsa toate bogatiile. Deci, vedeti voi, eu am argumente formidabile pe care nici toata logica voastra nu le poate zdruncina. Si daca ele nu sunt de acord, fie ca mamele sa vina sa discute cu mine! Le voi
spune: „voi pretindeti ca va iubiti copilul, dar analizati daca il iubiti. Daca il iubiti, veti merge acolo, in strainatate”, cel putin zece minute, o 1/2 de ora, iar in acest moment, da, copilul  vostru va fi in abundenta”.

Mama face totul pentru copilul sau; ea il iubeste si zi si noapte se ocupa de el. Dar de ce acest copil ramane un copil obisnuit, cand inca el nu devine un vagabond sau un criminal? Pentru ca mama nu a invatat ca ea putea sa-si proiecteze iubirea spre regiunile sublime, spre a lua alte elemente de care copilul va avea nevoie mai tarziu si sa le infuzeze: particule care vor lucra asupra lui pentru ca el sa devina o fiinta exceptionala. Cum poate o mama sa creada, cu ingustimea mintii sale, cu ignoranta sa, cu preocuparile sale prozaice, ca ea va putea obtine elementele indispensabile pentru ca mai tarziu copilul sau sa faca minunatii, sa contribuie la binele societatii si a intregii umanitati?

Atat timp cat mama nu cauta sa atinga regiunile cele mai elevate pentru a atrage particule de lumina, de puritate, de eternitate, orice ar face ea, ceea ce va da copilului sau va fi intotdeauna obisnuit. Nu cantitatea elementelor este cea care conteaza, ci calitatea lor, iar aceasta calitate trebuie ca ea s-o caute si s-o adauge. Este la fel ca in matematici : nici o cantitate de figuri din a doua dimensiune nu poate sa dea o figura din a treia dimensiune. Nici o cantitate de corpuri din a treia dimensiune nu poate sa fabrice un corp din a patra dimensiune. Adica, nici o cantitate de oameni obisnuiti nu va da un geniu, nici o cantitate de genii nu va da o divinitate. Pentru a putea sa pregatiti o fiinta divina, trebuie sa adaugati alte elemente care nu se gasesc decat in lumea spirituala, in lumea divina. Trebuie sa intelegeti aceasta.

Trebuie deci ca mamele sa invete sa lucreze asupra copiilor lor, ca din cand in cand, cateva minute, de mai multe ori pe zi, prin gandurile lor, prin rugaciunile lor, ele sa se prezinte in fata lui Dumnezeu spunandu-i: „Doamne, vreau ca acest copil pe care Tu mi l-ai dat sa fie servitorul tau, dar pentru aceasta am nevoie de alte elemente care nu se gasesc decat langa Tine. Acorda-mi-le, Te rog, altfel acest copil nu va da nimic bun si nu va fi avantajos nici pentru el, nici pentru Tine, nici pentru mine”. Dumnezeu se va scarpina in cap si va chema unii dantre servitorii sai carora le va ordona sa se ocupe de mama. Sunteti mirati de modul meu de a prezenta lucrurile? Dar important, este ca voi sa intelegeti si sa avansati; prea putin conteaza ca acesta este prezentat intr-un mod catolic, literar, filozofic academic sau nu.

Ele se gandesc intotdeauna ca ingrijirile lor si sacrificiile lor sunt suficiente. In realitate, nimic nu este niciodata suficient; trebuie totdeauna sa adaugati particule, forte, puteri celeste. Un copil, care este in fiecare zi hranit si impregnat cu aceste elemente, va mira mai tarziu lumea intreaga. Veti spune ca nu este atat de usor sa mergi sa te prezinti in fata lui Dumnezeu. Dar este un mod de exprimare! Deja, legandu-se prin gandire la regiunile celeste, mama atrage elemente de natura mai subtila si le proiecteaza asupra copilului sau. S-au vazut cazuri cand iubirea unei mame reusea sa smulga un copil din ghearele mortii. Da, aceasta iubire este de o asemenea putere incat ea putea sa produca transformari in copil. Gratie acestui puternic curent de iubire, multe elemente nocive erau astfel indepartate si copilul era salvat. Dar, evident, sunt cazuri exceptionale si fara a astepta circumstante atat de dramatice, in viata curenta mamele au numeroase ocazii de a-si manifesta iubirea fata de copiii lor. Dimineata la rasaritul soarelui, de exemplu. Asezati-va linistita undeva si adresati-va lui: „Tu, comoara mea, iubirea mea, splendoarea mea…” si vorbindu-i astfel voi il spalati in lumina. Ca Soarele, il penetrati cu iubirea voastra, voi invitati toti angerii si arhanghelii prin puterea iubirii voastre. Voi spuneti: „Doamne, vreau ca acest copil sa fie servitorul Tau, ca el sa fie cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai radiant, cel mai luminos, cel mai sanatos” si sa vi-l imaginati in aceasta splendoare. Femeia poseda o mare putere de imaginatie, gratie careia ea modeleaza copilul sau si cum toate sentimentele si dorintele sale se inregistreaza in corpurile eteric, astral si mental al copilului, actionand astfel, nu numai ca mama ajuta enorm copilul in evolutia sa, dar intre ea si el se creeaza o legatura foarte puternica.

Una din principalele cauze ale rupturii care se vede acum intre copii si parinti, este ca parintii nu au stiut sa influenteze copiii lor cu propriile lor vibratii, ei n-au stiut sa-i impregneze cu iubirea lor, intelepciunea lor, cu forta lor, cu viata lor. Cum nu au descoperit  mamele aceasta pana acum? Daca, din cand in cand, atunci cand ei sunt bolnavi sau cand ele vin sa le imbratiseze, ele au un pic de iubire pentru ei, dar este ineficace aceasta iubire, deoarece este inlocuita imediat cu alte sentimente. A sti sa lucrezi constient, inteligent, oh este atat de rar! Deci, iata ce trebuie sa faca mamele la rasaritul soarelui si vor fi mirate de a vedea ca ele devin neobosite din cauza iubirii lor. Deoarece iubirea este cea care trezeste, care stimuleaza toate celulele creierului.

Chiar un copil handicapat este in realitate un spirit tot atat de puternic, tot atat de inteligent ca si ceilalti, dar care nu se poate manifesta, deoarece creierul sau, corpul sau fizic sunt deteriorate. Luati cel mai mare virtuoz din lume, dati-i un pian dezacordat, oare va putea el canta? Nu, bineinteles; el este perfect capabil, dar pianul este intr-o stare proasta. Ei bine, creierul este pianul, instrumentul prin care spiritul se manifesta; proprietarul sau poate fi un geniu, un virtuoz, dar atat timp cat instrumentul nu este acordat nu va putea canta. Poate este la fel cu copiii; ei vad, ei inteleg multe lucruri dar nu se pot exprima. Se relateaza cazuri stupefiante si inexplicabile. Raman inca mistere de clarificat pentru viitor. Bebelusii, se stiu inca atat de putine lucruri despre ei! Uneori, se vad unii care au, timp de cateva clipe o expresie atat de inteligenta, incat ramai inmarmurit, iar imediat dupa aceea ei isi reiau fizionomia obisnuita de bebelusi.

Ma adresez deci mamelor: vreti voi intr-adevar ca, copilul vostru sa devina un servitor al lui Dumnezeu, un geniu, un sfant, un binefacator al umanitatii, o fiinta magnifica? Ocupati-va de el, cu toata iubirea voastra. Doar iubirea poate tot.

VORBITI-I CAND DOARME, MANGAIATI-L BLAND, INVALUITI-L CU TOATE CULORILE LUMINII: ROSU, ORANJ, GALBEN AURIU, VERDE, ALBASTRU, INDIGO, VIOLET. Dar daca voi vreti sa cunoasteti adevaratele culori ale luminii solare, trebuie sa aveti o prisma, deoarece nicaieri in alta parte natura nu ofera culori atat de frumoase, atat de puternice ca printr-un cristal. Voi veti putea astfel sa contemplati culorile indelung si sa le regasiti apoi prin imaginatie. Nu lucrati asupra copilului vostru cu orice culoare, ci doar cu culorile prismei, deoarece sunt adevaratele culori.

INCERCATI DECI SA VA IMPREGNATI COPILUL CU ACESTE RAZE LUMINOASE, SA VA IMAGINATI CA ELE TREC IN TOATE CELULELE CORPULUI SAU. IN ACEST MOMENT SUNTETI PE CALE SA REPETATI CEL MAI MARE MISTER AL CREATIEI, ACELA AL LUI DUMNEZEU INSUSI CARE INVALUIE MATERIA PENTRU A O ANIMA.

O educatie ce incepe inainte de nastere – Omraam Aivanhov