Omul nu poate afla Adevărul decât prin destrupare, ori noaptea, când iese puţin din trupul său. „Noi, duhurile superioare, cunoaştem adevărurile Tatălui, după cum voi cunoaşteţi că cerul e înnorat sau senin, dar nu le putem spune omului, pentru că am veni în conflict cu ideile lui terestre. Legile Tatălui sunt universale. Oriunde ne întoarcem privirea nu vedem nici o excepţie, nici o abatere de la legile Sale. Atunci cum o să credeţi că legea are să fie suspendată, prin faptul că voi vă rugaţi? Dar cu toate acestea, rugăciunea este necesară, pentru că trăind în neştiinţa vieţii trupeşti, nu cunoaşteţi cauza suferinţei voastre. Constituie o adevărată fericire faptul că se naşte în om speranţa că Tatăl îi va asculta rugăciunea şi îşi va suspenda legea. Efectul real al acestei speranţe este că bietul om simte de parcă suferinţa i s-a mai alinat. E o simplă părere sau iluzie, dragul meu frate, pentru că legea e lege şi cauza trebuie să-şi aibă efectul.

Cum viaţa terestră este plină de spini, presărată mai mult cu zile negre decât cu bucurii, bietul om neştiutor de legile divine, se roagă şi iar se roagă, ore întregi. Marele nostru Divin, fost Isus, văzând că iudeii înşiră rugăciuni, rostite mecanic, numai din buze, iar nu din adâncul sufletului, a recomandat apostolilor să facă cunoscută oamenilor o scurtă şi concisă rugăciune: Tatăl nostru. După plecarea divinului Guvernator solar, la această simplă rugăciune s-a mai adăugat câte ceva şi astfel ea a fost alterată. Vedeţi de ce nu vă putem comunica Adevărul? Pentru că venim în conflict cu ideile voastre religioase. Dar vă pot spune, în numele Adevărului, că au fost create mai târziu, din interes material, multe alte rugăciuni, căci interesul predomină în toată viaţa omului trupesc.

Astfel, preceptele divine – simple şi clare – au fost înlocuite cu un pomelnic nesfârşit de rugăciuni. Noi nu am recomandat niciodată asemenea înşiruiri de vorbe fără rost. Lumea duhurilor de pretutindeni nu se roagă Tatălui ca să-şi suspende legea. Noi nu rostim în rugăciunile noastre cereri, ci aducem Creatorului cuvinte de laudă şi ne exprimăm adorarea şi fericirea procurată de studiul tainelor Sale. Noi nu îi putem cere nimic, deoarece atotînţelepciunea Sa ne-a dat totul ca să vieţuim şi să învăţăm.

Prin rugăciune vă înălţaţi sufletul la un înalt nivel vibratoriu, coborând din Cer energii binefăcătoare prin care restabiliţi pacea şi armonia pe pământ. Rugăciunea este comuniunea omului cu Divinitatea, este o relaţie intimă a omului cu Creatorul său. Cu cât duhul este mai jos pe scara evoluţiei, cu atât este mai neştiutor de legile divine. După cum un om nu poate cunoaşte toate legile ţării sale, tot astfel duhul inferior nu poate cunoaşte toate legile Tatălui, şi încălcându-le din neştiinţă, constată mai apoi că îşi atrage asupra sa, în mod automat, pedeapsa.

Legea este scrisă în materia-memorie a universului, dar duhul-copil – ignorant – nu ştie să citească în această pravilă cerească. El încalcă legea, neştiind de urmarea ei – pedeapsa. După mii şi sute de mii de ani, după o serie nesfârşită de reîntrupări în suferinţe, duhul ajunge să prindă teamă şi respect faţă de Divinitate şi legile Sale.

Cei mai mari ai noştri le spun: „Copii, siliţi-vă să nu mai greşiţi şi rugaţi-vă Tatălui să vă lumineze conştiinţa.” Nu li se spune că Divinul Tată a făcut legea, că El nu se mai ocupă de cei ce greşesc şi că pedeapsa se aplică automat. Duhul trebuie să ştie doar să implore mila Creatorului. Venit în lumea trupească, el repetă ceea ce a făcut în Cer şi se roagă fierbinte în casele Domnului, ca să-i ierte greşelile. Însă va veni vremea când conştiinţa îi va spune că oricâte rugăciuni va face, greşeala comisă nu se poate ierta şi că trebuie plătită cândva.

Sursa Scarlat Demetrescu