Tom Kenyon, Hatorii si Holonul Ascensiunii

Cine este Tom Kenyon?

Muzician, cercetator, scriitor si terapeut, masterand in consiliere psihologica si are peste 17 ani de experienta in domeniu. In munca sa de psihoterapeut a inceput sa foloseasca sunetul si muzica pentru a accelera procesul terapeutic.

Recunoscand puterea vindecatoare a sunetului, Tom infiinteaza Acoustic Brain Research in 1983 pentru a documenta stiintific efectele sunetului si muzicii asupra constiintei. Prin explorarile sale stiintifice, Tom devine fascinat de utilizarea sunetului ca mijloc de acces catre stari de constiinta alterate si aspecte mai creative ale mintii/creierului. In plus, Tom dezvolta sistemul „sunet catalitic” folosindu-si vocea pana atinge a 4 a octava din gama pentru a ajuta ascultatorii sa intre intr-o profunda stare alterata a constientei. O mare parte din munca sa actuala este se concentreaza pe alchimia interna ca mod de sporire a constientei si a iluminarii spirituale.

(traducere dupa http://www.spiritofmaat.com/archive/mar1/kenyon.htm )

Cine sunt Hatorii?

Tom Kenyon: „Hathorii afirmă că sunt un grup de fiinţe intergalactice, inter – dimensionale, care au fost conectate cu Egiptul antic prin Templele Zeiţei Hathor şi cu alte culturi preistorice. Spre sfârşitul anilor 80, am fost „contactat” de ei în timpul meditaţiei. Au început să mă instruiască în natura vibraţională a cosmosului, în folosirea geometriei sacre, ca un mijloc de a stimula performanţele creierului şi în folosirea sunetului pentru a activa experienţe psio-spirituale. Cu toate că eram surprins de informaţiile primite, eram şi neliniştit de originile lor, descrise de ei înşişi. În acel moment, eram un psihoterapeut practicant şi eram implicat în cercetarea creierului. Pe scurt, eram un raţionalist. Şi acele fiinţe – oricine ar fi fost ele şi de oriunde ar fi venit – nu se potriveau cu viziunea mea, din acel moment, despre realitate.

În cei aproape douăzeci de ani de la primul contact, am încercat şi testat de multe ori „tehnologiile lor interne” şi am considerat întotdeauna că atât metodele cât şi perspectivele lor ca fiind iluminatoare.

Deşi Hathorii oferă informaţii în forma unui limbaj, modul lor principal de comunicare este prin seturi de sunete catalizatoare. Aceste sunete sunt transmise prin vocea mea, în timpul „meditaţiilor pe sunete”, pe care le ofer adesea în timpul seminarilor sau sesiunilor speciale de retragere. Personal, găsesc interesant faptul că gama mea vocală s-a extins (aş putea adăuga că împreună cu mintea mea), în anii în care am lucrat cu ei. Când am început, vocea mea se întindea pe 3 octave; acum pe aproape 4. Această extindere vocală se petrece doar atunci când prin mine se transmit sunete din alte dimensiuni.

Iată cum se descriu ei în Materialul Hathorilor, o carte scrisă împreună cu Virginia Essene:

Suntem Hathorii. Venim în iubire şi cu sunetul unei noi realităţi de vis pentru Pământul vostru. Dacă sunteţi gata să construiţi noua lume, vă invităm să vă alăturaţi nouă într-o călătorie a minţii şi inimii. Noi suntem fraţii şi surorile voastre mai mari. Vă însoţim de foarte mult timp în evoluţia voastră pe această planetă. Am fost cu voi în eonii ce au trecut – chiar şi în perioada uitată, înainte ca orice urmă a noastră să fie cunoscută în istoria voastră scrisă. Natura noastră este energetica şi inter – dimensională. Iniţial, am venit din alt univers, prin Sirius – care este un portal către Universul vostru – iar de la Sirius au trecut în sistemul vostru solar, în tărâmurile eterice ale planetei Venus.

În trecut, în Egiptul antic, am lucrat cu şi prin Hator – zeiţa fertilităţii. De asemenea am luat contactul cu lamaşii tibetani, în perioada formatoare a budismului tibetan. Deşi am interacţionat cu unele dintre culturile pământene iniţiale, suntem o civilizaţie intergalactică cu avanposturi ce se întind în unele părţi din Universul vostru şi dincolo de el.

Suntem ceea ce voi numiţi o civilizaţie înălţată – un grup de fiinţe ce există într-un câmp vibraţional specific, similar cu „semnătura” voastră energetică. Pur şi simplu noi vibrăm la o frecvenţă mai înaltă decât voi. Cu toate acestea, noi toţi facem parte din misterul, din iubirea care susţine şi uneşte tot Universul.

Noi am crescut la fel cum aţi crescut şi voi, înălţându-ne către Sursa Unică a Tot Ceea ce Este. Noi am crescut în bucurie şi prin suferinţă, la fel ca şi voi. Privind de la o scară mai mare, noi suntem un pic mai sus decât voi pe spirala cunoaşterii şi conştiinţei; de aceea, vă putem oferi ceea ce noi am învăţat, ca prieteni, mentori şi colegi de drum pe calea ce duce la reamintirea a Tot Ceea ce Este.

Nu suntem salvatori; nu avem un caracter mesianic. Dorim să ne depărtăm de această proiecţie, astfel încât cititorul să înţeleagă că suntem doar fraţi şi surori mai mari, oferind cunoştinţele şi înţelegerea dobândită de noi. Le puteţi lua sau nu, noi le oferim fără obligaţii. Conform înţelegerii noastre, credinţa că diverse inteligenţe străine vă vor salva, este doar o proiecţie a inconştientului uman. Este nerealistă speranţa că cineva sau ceva vă va salva, că nu va trebui să faceţi nici o schimbare în voi înşivă, că nu va trebui să fiţi responsabili.

Este complet prostească credinţa că puteţi exista în tipare de letargie şi inconştienţă, iar apoi să luaţi ceva sau ceva să vă fie dat, care vă va transforma fără nici un efort din partea voastră. Asta nu se va întâmpla. Acum, ar putea exista inteligenţe străine care au sosit – pentru că există, cu siguranţă – dar acei oameni ce se bazează pe alţii să le aducă ascensiunea şi înălţarea, fără nici un fel de muncă, vor fi foarte dezamăgiţi.

Ascensiunea este un proces de cunoaştere şi conştienţă de sine, de măiestrie pe toate nivelele şi necesită ridicarea tuturor nivelelor existenţei. Noi aşa vedem şi aşa am făcut de milenii.

Totuşi, oferindu-vă ajutorul nostru, nu dorim să ne amestecăm în nici un mod cu alte fiinţe ce vă ajută spiritual şi alte relaţii cosmice şi nici cu orice fel de credinţe religioase, afilieri sau organizaţii care vă ajută. Chiar şi aşa, există multe lucruri care ne-ar plăcea să vi le împărtăşim.

Îl cunoaştem bine pe Sanat Kumara, deoarece el este cel care ne-a cerut să intrăm în acest Univers. Ca Maestru Înălţat, Sanat Kumara şi-a asumat nenumărate responsabilităţi asociate cu ridicarea planetei Pământ şi a acestui sistem solar. El lucrează, ca şi noi, pentru ascensiunea, evoluţia conştiinţei în sistemul solar.

Muzica (link valabil 10 zile):CLICK AICI!

Holonul Ascensiunii

„Corpul energetic subtil, denumit KA de vechii egipteni şi numit corpul eteric de yoghini, este foarte sensibil şi afectat de plasma solară. O creştere în curgerea şi calitatea emisiilor solare, creşte viteza de vibraţie a corpului KA. Aceasta este o oportunitate foarte utilă şi de bun augur pentru cei ce participă în mod conştient la procesul lor de ascensiune. Să fim precişi în ceea ce numim ascensiune, deoarece acest cuvânt are multe conotaţii diferite şi multe moduri de interpretare.

Prin ascensiune noi înţelegem o mişcare ascensionala în conştiinţă. Nu vă „duceţi” nicăieri. Nu „plecaţi” nicăieri. Dar perspectiva, percepţia voastră este radical modificată. Începeţi să vedeţi prin maya, sau iluzia acestei lumii, care este creată prin mişcarea particulelor subatomice într-o configuraţie a ceea ce voi numiţi materie. Prin procesul de ascensiune vă daţi seama că sunteţi creatorii experienţei voastre a ceea ce voi numiţi „lumea”. Nu înseamnă că părăsiţi această lume, dar înseamnă că aţi transcens-o, în timp ce sunteţi încă o parte din ea, deoarece vedeţi prin modul de percepţie că viaţa este un film pe care voi îl proiectaţi.

S-ar putea spune că sunteţi la o răspântie. Pe măsură ce emisiile solare intră în magnetosferă, corpurile KA ale tuturor fiinţelor umane vor creşte în vibraţie. Dar pentru unii, aceasta va duce la dereglări şi disoluţie, în timp ce pentru alţii va duce la ascensiune – o mişcare ascendentă în conştiinţă.

Acest mesaj este pentru acele persoane care au ales spirala ascendentă. Încercarea voastră în aceste timpuri este de a permite ca activarea corpului vostru KA să vă mişte pe o spirală ascendentă, chiar dacă mulţi din jurul vostru par că se mişca pe o spirală descendentă. Este în esenţă o chestiune de vibraţie, întrepătrunsă cu aşteptare şi credinţă. Unirea acestor trei dă naştere impulsului creator pentru un nou destin.

Ce vrem să spunem prin asta?

E nevoie de o energie enormă pentru a transcende sau transmuta o condiţie negativă sau o limitare care a fost impusă asupra cuiva. Aţi fost cu toţii hipnotizaţi în a vedea realitatea ca fixă, închistată, limitatoare şi nu prea departe de detenţie. Când cineva vede prin minciuni şi manipulări, vechea lume nu mai pare la fel şi totuşi percepţia minciunilor nu îl eliberează pe om de ele. Minciunile au o viaţă a lor şi o tendinţă de a continua. E nevoie de energie nouă – o viteza de vibraţie crescută – pentru a depăşi letargia şi inerţia care sunt proprii limitărilor voastre culturale. Acesta este darul emisiilor solare – plasma solară care curge şi va curge în cantităţi mai mari în magnetosfera voastră – pentru că ele vor creşte viteza de vibraţie a corpului vostru KA.

Iată punctul de cotitură al destinului vostru. Pentru aceia dintre voi care acceptă, sau cel puţin încep să vadă prin minciuna limitelor care v-au fost impuse şi care au făcut o alegere de a se mişca ascendent în procesul de ascensiune, această activare a corpului KA este un miracol minunat, splendid, pentru că viaţa voastră va fi binecuvântată cu puterea de a transcende propriile limitări în moduri în care nu v-au fost disponibile înainte. Va fi ca şi cum însuşi cosmosul vi se alătură în dansul libertăţii voastre.

Dar pentru cei ce nu aleg să trăiască ridicându-si conştiinţa – care aleg să rămână prizonierii limitărilor, care căuta să dea vina pe alţii pentru nefericirea lor, pentru cei ce insistă să trăiască în vechea lume a conflictelor – această vibraţie crescută a corpului lor KA nu va fi o binecuvântare; va fi experimentată ca un blestem. Deoarece aceştia vor trebui să muncească din greu pentru a menţine lucrurile aşa cum sunt.

Ţesătura realităţilor voastre vechi este destrămată în acelaşi timp în care noile realităţi sunt ţesute. Aceasta este, într-adevăr, o stare ciudată. Şi ceea ce dorim să transmitem cel mai clar este că aveţi puterea şi abilitatea înnăscută să ţeseţi noi realităţi pentru voi înşivă, noi libertăţi ale minţii şi spiritului, în ciuda a ceea ce se întâmplă în jurul vostru.

Din punctul nostru de vedere, vedem această situaţie amplificându-se pe parcursul următorilor ani şi am caracteriza-o ca o stare duală, în care mulţi dintre voi se vor înălţa, asta însemnând că se vor mişca ascendent, în timp ce alţii se vor duce câtre disoluţie, dizolvare. Aceasta se bazează în esenţa pe o alegere personală.

Acesta este un punct foarte important pentru noi şi dorim să vi-l transmitem cu cât mai multă claritate. Fiecare dintre voi are răspunderea şi abilitatea să aleagă gândurile şi creaţiile dorite. Unii dintre voi vor alege libertatea – deoarece nu veţi mai suporta să fiţi închişi – minciunile sunt pur şi simplu o povară de perpetuat prea grea. Alţii vor alege închisoarea – pentru că frica de libertate şi responsabilitatea pentru alegerea personală sunt greu de suportat.

Aceasta este o separare în calea evoluţiei. Pe măsură ce realităţile voastre se dizolva şi simultan se re-creează şi prin asta ne referim la provocările economice, ecologice şi sociale pe care le înfruntaţi, unii dintre voi vor trăi vremuri foarte dificile. Dar niciodată să nu pierdeţi din vedere faptul că voi sunteţi creatorii vieţilor voastre şi puteţi să le re-creaţi în orice moment, în ciuda circumstanţelor. Cei ce vă manipulează o fac prin frică şi perpetuarea limitărilor culturale – credinţa că viaţa voastră depinde de anumiţi factori externi.

Ceea ce veţi descoperi în procesul de ascensiune este că aceşti factori externi sunt de fapt proiecţii din cea mai adânca conştiinţă a voastră. Sunt umbre pe un ecran şi le puteţi schimba cu viteza gândului atunci când le schimbaţi la sursa, mai degrabă decât schimbarea efectul lor şi sursa este chiar mintea voastră. Misterul acestui proces vi se dezvăluie în procesul de ascensiune, la fel de natural ca şi o orhidee ce se deschide. Este încorporat în însăşi natura sa şi această cunoaştere se revelează pe sine pe măsură ce intraţi pe calea ascendentă. Am spus în comunicările anterioare că una dintre chei este ceea ce voi numiţi apreciere-gratitudine. Aceste stări emoţionale sunt o semnătură şi o expresie a puterilor creative care le posedaţi. Ceea ce vrem să spunem prin asta vă va fi clar pe măsură ce intraţi în procesul de ascensiune.

În mesajele viitoare intenţionăm să discutăm fizica inter dimensională a aprecieri-gratitudine şi cum afectează ea realitatea voastră exterioară. Dar în această comunicare dorim să vă dăm un instrument care noi simţim că vă va ajuta în următorii ani, pe măsură ce emisiile solare intră în magnetosferă şi încep să stimuleze corpurile voastre KA.

Există câteva puncte fundamentale pe care dorim să vi le împărtăşim înainte de a da tehnica.

Primul este că voi trebuie să fi făcut alegerea de a vă mişca ascendent în conştiinţă pentru ca această tehnică să funcţioneze. Intenţia prin care susţineţi KA –ul vostru dăruieşte calitatea rezultatului.

Al doilea este că aveţi nevoie să fiţi în starea emoţională de apreciere-gratitudine, când faceţi această tehnică, deoarece aceasta este semnătura pentru acest tip de creaţie.

Al treilea este că acestea se bazează pe o conexiune între KA – corpul vostru eteric – şi un aspect mai înalt al vostru, vorbind din punct de vedere dimensional, cunoscut ca BA de câtre vechii egipteni. BA se situează într-un loc de conştiinţă care este dincolo de timp şi spaţiu, aşa cum voi îl construiţi.

Punctul lui de intrare este într-ul loc deasupra capului, acolo unde mâinile voastre s-ar întâlni dacă le-aţi ridica şi uni deasupra capului. Acest aspect inter dimensional al sinelui vostru, BA –ul, este foarte receptiv la aprecieri-gratitudine. Şi de la BA primiţi energia care întăreşte KA-ul şi îl pregăteşte pentru influxul emisiilor solare.

Noi numim această metodă Holon-ul Ascensiunii.

Observaţiile lui Tom Kenyon referitoare la Holonul Ascensiunii

Hathorii au dat un mesaj planetar în 24 martie 2008, intitulat Câmpul Magnetic Terestru, în care spuneau că acest câmp trecea printr-o perturbaţie şi o transformare (vezi Arhivele Hathor ).

În decembrie 2008 NASA a anunţat că Proiectul Themis a detectat o breşă masivă în câmpul magnetic terestru şi că în viitorul apropiat aceasta va permite unei mari cantităţi de plasmă solară să intre în magnetosfera Pământului. Magnetosfera protejează Pământul de furtunile magnetice şi de vântul solar (plasmă). Datorită acestei breşe oamenii de ştiinţă au prezis o creştere a furtunilor magnetice în următorii ani. Adesea, astfel de furtuni au un impact asupra telecomunicaţiilor, ceea ce s-ar dovedi a fi „interesant” pentru o cultură ce depinde din ce în ce mai mult de astfel de forme de comunicare (inclusiv internetul). Pentru a vedea raportul NASA, accesaţi http://www.nasa.gov şi scrieţi cuvântul Themis în fereastra de căutare. Când se deschide fereastra, accesaţi „Noutăţi”.

Eu personal oftez de uşurare atunci când ştiinţa validează ceva care mi-a fost transmis de Hathori şi trebuie să spun că aceasta pare că se petrece cu o frecvenţă remarcabilă. Există câteva lucruri pe care le consider interesante în acest mesaj. Cel mai proeminent este afirmaţia Hathorilor că creşterea plasmei în magnetosferă va creşte viteza de vibraţie a corpului KA.

Cu acest tip de informaţie noi lăsăm mult în urmă ştiinţa şi intrăm într-o lume a percepţiilor.

De peste două decenii experimentez KA-ul în stări meditative şi se pare că acesta posedă o multitudine de abilităţi interesante. Unele dintre acestea se datorează naturii sale înnăscute, astfel pare că se supune legilor mecanicii cuantice şi nu legilor fizicii newtoniene. Aceasta deschide uşa câtre o zonă fascinantă de fenomene neobişnuite.

Ascensiunea

Conform vechii învăţăturii alchimice egiptene (aşa cum o interpretez şi o înţeleg eu), KA-ul este crucial în procesul de ascensiune. Aşa cum clarifică Hathorii în mesajul lor, ascensiunea se referă la o ridicare în conştiinţă – o extindere a conştiinţei. Nu se referă la a părăsi lumea sau a pleca undeva. Când cineva este în procesul de ascensiune, în acelaşi timp trăieşte atât în lume cât şi o transcende.

Aversus disoluţie

Un alt punct important este ideea că intrăm atât într-o perioadă de ascensiune potenţială cât şi de disoluţie potenţială, ambele simultane. Efortul de a ne depărta de limitările culturale imprimate în noi, poate fi adesea foarte obositor pentru mulţi dintre noi. Ştirile în media sunt din ce în ce mai pline de poveşti despre oameni care au cedat nervos. Astăzi, când scriu aceste rânduri, am citit o relatare despre un bărbat şi o femeie care şi-au pierdut slujbele şi, ca rezultat, s-au decis să se sinucidă împreună cu cei cinci copii.

Mă tem că o astfel de instabilitate mentală se va accentua şi Hathorii ne îndeamnă să ne dăm seama că avem atât abilitatea înnăscută cât şi responsabilitatea de a trăi ascendent (ascensiune), chiar dacă cei din jurul nostru se risipesc (disoluţie).

Unealta fundamentală sau tehnologia interioară oferită nouă de câtre Hathori în acest mesaj, este un anumit tip de Holon care întăreşte KA-ul pentru a rezista la presiunile energetice crescânde şi pentru a ne sprijini în timpul procesului de ascensiune.

Tom Kenyon”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.