Ma pregateam sa adorm. Am inchis ochii si am simtit o lumina puternica in camera. Am deschis ochii si era intuneric. Imi zic „este doar o senzatie” si am inchis din nou ochii si lumina a reaparut.

Apoi am simtit o mare usurare si o stare de liniste, ca o mangaiere. Am adormit si am ajuns pe o strada pe care nu mai fusesem pana atunci. Asa ca am privit in jurul meu si am vazut o casa impunatoare care avea doua intrari destul de ciudate. Una din ele avea o intrare cu coloane romane si era cu mult mai inalta decat celalata a carei poarta avea o arcada simpla dar cu aer antic. Poarta acesta era inchisa si nu imi atrase atentia, asa ca am intrat in curte, caci avea o curte si cel care ma insotise s-a oprit in poarta si mi-a spus:

–         Acum trebuie sa mergi singura!

–         De ce il intreb eu curioasa?

–         Pentru ca aici eu nu pot intra..

L-am privit pentru cateva secunde si am pasit fara teama in curtea casei, privind curioasa catre intrarea mareata care se infatisa.

Inainte de a intra am gasit un soclu care mi-a atras atentia. Era chiar in fata intrarii. In spatele lui erau treptele care duceau catre intrare de unde nu se putea intrezeri nimic inauntru decat intuneric…

Asa ca m-am intors si m-am urcat pe soclu. In acel moment timpul s-a dilatat si totul se intampla parca aievea. Priveam in jurul meu si parca vedeam particulele de aer cum ma inconjoara. Vantul spulbera frunzele la picioarele mele desculte si ma priveam din acea postura. M-am intors catre cel care m-a insotise, care a ramas in dreptul portii si l-am intrebat :

–         Ce este aici?

–         Este un loc se faceau sacrificii..

–         Hmm, ma gandesc vreme de cateva secunde si simteam fiorii acelui loc..

Am coborat de pe soclu si in adierea acelui timp dilatat in care era totul era aievea in fata mea a aparut o fetita.

I-am privit chipul ascuns dupa floarea soarelui, ars de soare. Hainutele ele erau vechi si ponosite, dar avea un zambet plin de fericire. Acea fericire pe care doar in ochii unui copil o poti vedea in starea pura.

Nu stiam daca sa-i spun ceva sau nu, dar i-am simtit ochii caprui cum trec dincolo de mine.

M-am trezit. O alta dimineata se infatisa prin fereastra mea prin razele minunate care imi mangaiau fata. Am stat vreme de cateva clipe si ma simteam diferit. Parca explorasem o alta parte din mine, o parte nestiuta, insa am revenit destul de repede la treburile mele zilnice.

Telefonul a inceput sa sune, problemele curente ma faceau sa revin la Pamant. Asa ca am sorbit cafeaua cu lapte si am inceput sa ma trezesc incet.

M-am pregatit de plecare, m-am urcat in masina si am plecat catre birou.

Ceva ciudat se intampla, chipul fetitei imi ramasese inca viu in minte si cumva privind pe strada incercam sa o gasesc.

Au mai trecut cateva zile… si intr-una din seri am adormit sperand ca in somn imi voi aseza cumva mintea si dimineata voi sti ce sa fac.

Am adormit. Si m-am trezit in dreptul intrarii. De data asta nu mai era intuneric, in dreptul meu se intrezarea un coridor lung si o femeie in straie asiatice cu fata acoperita si sandale cu banuti aurii statea in dreptul usii. Puteam vedea aceeasi ochi caprui pe care ii vazusem cu ceva timp in urma la acea copila. Si mai puteam vedea un par lung si negru foarte frumos, bogat si buclat.

Am trecut de ea si am avut acelasi sentiment ca nu putea veni cu mine mai departe. Asa ca am pasit singura pe holul lung incadrat de stalpi mari de marmura. Pe jos era un covor rosu inchis care se termina undeva departe unde se vedea un tron, pe care nu statea nimeni. Eram surprinsa de locul acela pentru era destul de inalt iar casa din exterior nu era atat de inalta. Si faceam cate un pas si mai aproape de acel tron, cautand in jur raspunsuri, dar nimic nu imi rezolva enigma. Ma gandeam ca sunt in vis si ar trebui sa imi gasesc singura un ajutor, dar defapt visul meu era o alta lume in care paseam.

Am ajuns in fata tronului si nu era nimic care sa imi trezeasca interesul.

Asa ca am privit in jurul meu si in stanga lui am zarit o scara mica in spirala care urca destul de sus, abia ca i se putea vedea capatul.

Asa ca am inceput sa urc pe ea si am ajuns intr-o sala mare plina de carti. „Minunat” imi spun am ajuns in mintea mea sau locul asta chiar exista?

Am ramas un timp acolo si cu siguranta am citit ceva, insa nu mi-am amintit nimic despre asta.

Ceasul suna asurzitor si am deschis ochii. Acelasi ritual si aceeasi zi parca mereu repetandu-se incepea. Din nou ma aflam in masina privind de data asta cerul si pasarile care strabateau albastrul parca mergand deasupra mea in aceeasi directie.

Apoi ochii mi-au cazut pe o reclama, defapt doar pe un singur cuvant „descopera”.. !