Da, viata este frumoasa. Privesc in sufletul  celor pe care ii intalnesc  si descopar multe asteptari, vise, sperante neimplinite, la fel ca si generatiile dinaintea lor.   Inauntrul nostru  sunt amprente care trec dincolo de timp, seminte de lumina, care ne conduc catre adevar si intelepciune. Nimeni nu vine la viata fara aceasta samanta de lumina launtrica. Doar ca ea creste inauntru precum o floare, mereu  are nevoie de apa si de soare.

Ma intreb deseori incotro se indreapta umanitatea? Unde este femeia cea inteleapta capabila sa transmita forta ei  incredibila? Unde sunt barbatii de odinioara care inspirau la curaj si bunatate ?

Fericirea si echilibrul fiecarei generatii depinde de atentia, grija si iubirea ambilor parinti. Asa cum un copil invata sa faca primii pasi, asa invata cum sa fie om si cum sa iubeasca tot de la parintii lui.

Oamenii si-au uitat adevaratul scop pe pamant… de cateva mii de ani. Oare sunt necesare tragedii pentru a ne reaminti mereu cine suntem? Pentru a ne intoarce fata catre cer, pentru a ierta?

Noi romanii avem ceva aparte, ce nimeni nu ne poate lua vreodata : bogatia dinauntru. Poate ca toti ne-au luat cate ceva si continua sa o faca, dar sa nu lasam pe nimeni sa ne ia ce se afla inauntru : credinta, puterea de a crea, iubirea si omenia, care sunt dobandite cu mult har de catre stramosii nostrii.

Au fost ani grei, foarte grei pentru fiecare generatie. Imi amintesc de dorul de tata care nu era niciodata langa mine si de zbuciumul mamei care nu ma putea accepta, nu ma putea iubi: „Eu nu pot sa iti fiu mama, nu am putut sa-ti fiu niciodata.”  Si cu toate acestea in lipsa iubirii, iubirea s-a revarsat in viata mea in diverse forme, pana am inceput sa o inteleg. Mi-am dat seama ca in fiecare Dumnezeu a pus tot ce nu poate primi aici pe Pamant. 

Sufletul vrea sa se vindece, asa ii este menit in planul divin. Iar pentru a se vindeca isi repeta povestea si  o recreeaza in viata, pana cand intreaga fiinta constientizeaza rana.  Inconstient sunt imputerniciti  cei din jur cu anumite roluri, deseori ingrate, din care se invata sau nu lectia. Totul se repeta pana cand intelegem ca iertarea este unicul bilet catre libertate. Asemeni acestui suflet este si sufletul acestui neam si al acestei planete.

Iertarea este cel mai pretios dar pe care l-am primit de la Dumnezeu,  il purtam fiecare si nu suntem constienti cat de departe putem ajunge in Lumina cu el. Viata nu este doar o scoala. Este mai mult de atat. Viata este sansa de a creea prin iubire. Fiecare zi aceasta sansa ne poate transforma suferinta in gratie.

Sa eliberam sufletul de false asteptari, de conditionari care nu duc decat la dezbinare, ura, invidie, gelozie, rautate. Sa iartam chiar si atunci cand sufletul plange. Sa facem pace in noi si totul in jur se va aseza in pace!

Inteleptii spun ca viata este o continua pregatire pentru acel ceas in care plecam, caci vine pe neasteptate. Sa plecam in iubire, in adevar, in bunatate este cel mai pretios dar pe care ni-l putem face, restul este doar o pierdere de timp. Fii bun, fii bland, fii drept spre a fi cu totii, impreuna in paza lui Dumnezeu!

Imi amintesc si acum ca eram copil, cand am auzit pentru prima oara cat de mare este bucuria in cer cand un suflet revine pe calea cea drepta. Si de atunci… nici o clipa nu m-am indoit de acest lucru!!