Arborele Vietii

Va recomand o lectura minunata pentru aceasta duminica seara, pentru noi constientizari interioare si de ce nu pentru noi inceputuri. Don Miguel Ruiz si Janet Mills, extras din „Vocea Cunoasterii”:

„Orice fiinta umana este un inger care are un mesaj de transmis. Eu sunt un inger. Aceasta carte este mesajul meu catre voi. Si voi sunteti niste ingeri, chiar daca nu stiti inca acest lucru. Toti oamenii fac schimb de pareri, deci implicit de mesaje. Nu este asa? De-abia asteptam cu totii ca urmasii nostri sa creasca, pentru a-i invata ce cunoastem. Dorim sa plantam in capetele lor micute semintele cunoasterii noastre: ce este bine si ce este rau. Din pacate, una le spunem si alta facem noi insine.

Ce rost are sa-i spui copilului sa nu minta, daca acesta vede ca noi nu spunem adevarul?

Exista doua feluri de ingeri: ingeri care impartasesc adevarul si ingeri care impartasesc minciuni. Merita sa ne punem intrebarea: ce fel de ingeri suntem noi? Ce tip de mesaj transmitem? Pe vremea cand traiau in Paradis, inainte sa aibe acces la cunoastere, oamenii erau ingeri ai adevarului. Dupa ce au mancat din Arborele Cunoasterii, iar ingerul cazut s-a reprodus in mintile lor, ei au devenit la randul lor ingeri cazuti. Suntem cu totii niste ingeri cazuti, caci nu transmitem altceva decat minciuni, chiar daca nu suntem constienti de acest lucru. Vocea ingerului cazut este atat de puternica incat noi nu mai auzim cealalta voce: vocea soptita a spiritului, a integritatii noastre, vocea iubirii. Vocea tacuta nu ne paraseste niciodata. Inainte de a invata sa vorbim, cand eram copii mici, pana la varsta de un an sau doi, noi nu ascultam decat aceasta voce. Imi amintesc ca pe vremea cand eram copil imi placea foarte mult sa ma uit la desenele animate cu Donald Ratoiul. Intr-o sceneta, de o parte si de alta a capului lui Donald au aparut un inger, respectiv un dracusor. Amandoi ii vorbeau in acelasi timp, incercand sa-l convinga de argumentele lor. Ei bine, pare amuzant, dar este cat se poate de adevarat. Micul dracusor din mintea noastra este povestitorul, vocea care ne spune in permanenta ca nu suntem suficienti de buni, ca nu meritam sa avem parte de iubire, ca nu putem avea incredere in nimeni, ca nu vom fi niciodata mari, frumosi sau perfecti. Aceasta voce minte, iar singura putere pe care o are asupra noastra este puterea care i-o acordam noi insine.

Vocea cunoasterii este foarte puternica. Vocea spiritului este tacuta, pentru ca el nu simte nevoia sa vorbeasca. Corpul nu vrea sa auda ce trebuie ca sa faca pentru a fi perfect, pentru ca este deja perfect. Atunci cand se naste, copilul nu stie cine este, cel putin nu in cuvinte. Corpul sau stie insa acest lucru si nu are nevoie sa i se explice in cuvinte, la fel cum ficatul nu trebuie sa mearga la facultatea de medicina pentru a sti cum sa-si faca datoria. El stie pur si simplu ce are de facut. Exista si alte lucruri pe care le cunoastem pur si simplu. Unei femei nu trebuie sa-i explice nimeni ce trebuie sa faca pentru a fi femeie, sau cum sa-si creasca in pantec copilul nenascut; nici macar cum sa il nasca. Natura ne invata singura sa fim ceea ce suntem; nu trebuie sa ne explice cineva. Acest tip de cunoastere este tacuta; nu are nevoie de cuvinte. Stii pur si simplu. Daca inchizi ochii, poti simti aceasta cunoastere
tacuta (de pilda, atunci cand respiri).

Voi sunteti ingeri, iar viata voastra reprezinta mesajul vostru catre aceasta lume. Ce fel de ingeri doriti insa sa fiti? Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Nu poti transmite adevarul si minciuna in acelasi timp. Acest lucru nu trebuie explicat nimanui, caci tine de cel mai elementar bun simt.

Cunoasterea a fost cel mai mare tiran care mi-a influentat viata. Am fost sclavul ei, dar acum ea nu mai are nici o putere asupra mea, si asta pentru ca nu o mai cred. Am renuntat de mult sa mai accept vocea din capul meu spunandu-mi de ce nu ma place cutare, sau de ce nu merit cutare lucru, ori de ce nu sunt perfect. Acum,cunoasterea a devenit un simplu instrument de comunicare, de care ma folosesc din cand in cand, atunci cand doresc. Am ajuns chiar sa ma bucur de ea, caci ea imi permite mie sa vorbesc acum cu dumneavoastra, impartasindu-va ceea ce nu stiu.

Aceasta carte („Vocea Conoasterii”) nu reprezinta altceva decat o comunicare prin intermediul cunoasterii. Tot ce va spun acum este o expresie a artei mele. Asa cum Picasso se folosea de uleiurile sale pentru a crea un portret, eu ma folosesc de cunoasterea pe care o detin pentru a portretiza ce simt si ce vad eu. Cu 3-4.000 de ani in urma, oamenii au descoperit ca cunoasterea lor este contaminata de minciuni. Daca vom elimina toate minciunile din cunoasterea noastra, ne vom intoarce cu totii in paradisul care l-am pierdut candva. Ne vom intoarce la adevar, la iubire, la Dumnezeu. Constatam asadar ca povestea lui Adam si a Evei nu reprezinta o simpla fabula, ci o parabola simbolica pe care a creat-o un maestru care a descoperit ceea ce aveau sa descopere mai tarziu si toltecii. Este evident ca cel care a creat aceasta poveste cunostea adevarul, caci simbolismul ei este atat de frumos.

Intr-adevar, ingerul cazut care traia in Arborele Cunoasterii s-a reprodus in mintea oamenilor care au mancat din fructele pomului, ajungand sa le controleze viata pana in zilele noastre. Suntem cu totii posedati, dar nu avem nici un motiv sa ne temem. Marele demon nu este altceva decat o minciuna, si toate neadevarurile sale nu au reusit sa ne distruga inca. A incercat tot ce i-a stat in puteri, dar a dat gres, caci puterea noastra este mai mare decat a ingerului cazut. Alcatuim cu totii o fiinta vie, care traieste in aceasta lume de mii de ani. Adam si Eva nu au murit. Ei vor continua sa fie prezenti in timp ce vor exista oameni pe aceasta planeta. Toti barbatii sunt una cu Adam si toate femeile sunt una cu Eva. Si toti incearca din greu sa se intoarca in locul din care au fost izgoniti, in Paradis, in acea lume a iubirii si a adevarului. Subconstient, stim cu totii ca aceasta lume exista, caci am pastrat-o in memoria noastra. In ea ne-am nascut, iar primii doi ani de viata am trait in ea, chiar in acest trup fizic.

Aproape toate traditiile lumii prevestesc o intoarcere a umanitatii in acest paradis al iubirii. Unele il numesc Imparatia lui Dumnezeu, altele Nirvana sau Tinutul Promis. Toltecii il numesc Visul celei de-a Doua Atentii. Fiecare traditie i-a dat un nume diferit, dar semnificatia lui este aceeasi: un loc al iubirii si fericirii, un loc al unitatii inimilor noastre. Este un loc al fuziunii cu viata, caci suntem cu totii manifestari ale unicei fiinte vii care exista. Toltecii cred ca va veni o zi in care bunul simt va guverna din nou visul umanitatii. Cand acest moment va veni, vom descoperi ca toata lumea este perfecta. Va mai trece ceva timp pana cand aceasta veche profetie se va implini, dar este cert ca acest lucru se va produce. Vechii profeti au vorbit despre o societate a iubirii si a fericirii, si stiau ce spun, caci ei chiar traiau in aceasta lume, constientizand ca suntem cu totii una. Daca un singur om poate ajunge intr-un asemenea loc, toti ceilalti vor putea face acelasi lucru. Exista si profeti care vorbesc despre distrugere si despre teama, dar eu cred ca oamenii se indreapta din directia buna. Singura problema este ca sunt miliarde de oameni, si pentru ca intreaga societate sa se schimbe, este nevoie de un mare efort colectiv. Dar nimic nu este imposibil.

Totul se poate schimba, dar este nevoie de timp. In ultimul secol s-au produs transformari uluitoare in domeniul stiintei si al tehnologiei. Psihologia a ramas putin in urma, dar sunt convins ca va recupera rapid. Lumea din societatea zilelor noastre nu mai seamana deloc cu cea in care au trait parintii si bunicii nostri acum 40-50 de ani. Exista mai putine minciuni care afecteaza visul colectiv decat existau acum 800 de ani. Vazand viteza cu care evolueaza lucrurile, personal cred cu tarie ca se aproprie clipa in care ne vom intoarce in Paradis. Imaginati-va ca va treziti brusc in Europa Evului Mediu. In jurul dumneavoastra, oamenii sufera din cauza superstitiilor care le guverneaza viata; ei traiesc intr-o teama constanta, din cauza minciunilor in care cred.

Credeti ca ati mai putea trai viata pe care o aveti acum? Eu nu cred. Imaginati-va ca sunteti femeie si ca doriti sa le spuneti tuturor convingerile care va guverneaza viata in clipa de fata. Va veti da rapid seama ca nu va integrati in visul lor. Pentru dumneavoastra, visul lor este un cosmar. Doriti sa le spuneti femeilor ca nu este necesar sa mai sufere, ca nu trebuie sa se lase calcate in picioare de barbati, ca si ele sunt fiinte, ca au un suflet, ca au tot dreptul sa fie fericite, sa fie creatoare.  Cum credeti ca ati fi judecata de cei de acolo? Cu siguranta, vor spune ca sunteti o vrajitoare, posedata de diavol, care vorbeste prin gura dumneavoastra. Cat timp credeti ca ati supravietui? Nu prea mult, probabil, caci va vor arde de vie. Daca vi se pare ca societatea in care traim este un iad, eu va asigur ca acea societate chiar era un iad, la propriu, nu la figurat.

Pentru omul modern este evident ca regulile sociale, morale si religioase ale vremii erau bazate pe minciuni, dar pentru acei oameni acest lucru parea perfect normal. Poate ca minciunile legate de sine in care credeti la ora actuala nu vi se par foarte evidente, dar puteti vedea cu usurinta rezultatul convingerilor dumneavoastra. Este suficient sa va priviti viata. Atunci cand traiesti in adevar, rezultatul este fericirea, iubirea, bunatatea. Ai o stare de bunastare interioara legata de sine, dar si de cei din jur. Daca nu sunteti fericit, acest lucru se datoreaza minciunilor in care credeti. Ele stau la originea tuturor conflictelor umane. Intreaga suferinta se naste din credinta in minciuni.

Cum ar putea opri injustitia umana, razboaiele, distrugerea planetei-mama? Simplu: prin renuntarea la minciuni. Este simplu doar de la prima vedere, caci nu va puteti imagina cat de complicat este sa renunti la un sistem de valori colectiv si sa-l inlocuiesti cu altul. Oamenii nu doresc sa renunte la minciunile lor, caci ei nu sunt cei care isi controleaza mintile. Dar cine? Minciunile in care cred; aceastea au un control total asupra umanitatii. Acesta este primul lucru pe care il preda orice scoala a misterelor, atunci cand atingi un anumit nivel de pregatire. Este un adevar cat se poate de simplu, dar reprezinta una din cele mai mari revelatii a oricarei scoli a misterelor.

Adevaratul nostru dusman este minciuna. Aceasta afirmatie reprezinta unul din marile secrete ale tuturor traditiilor, stiut fiind ca cei care cunosc acest adevar capata o mare putere asupra semenilor lor, pe care unii ar putea-o folosi intr-o directie gresita. Acesta era pretextul, dar eu cred ca cei care intelegeau adevarul se temeau sa-l transmita mai departe. De ce? Deoarece oamenii care cred in minciuni se tem de adevar si sunt dispusi chiar sa te arda de viu daca il raspandesti. Acest lucru s-a si intamplat in diferite parti ale lumii. Cum ne-am putea intoarce in acest caz in paradisul care l-am pierdut?

Solutia este simpla: adevarul ne va elibera. Aceasta este cheia. Atunci cand omul isi redescopera propriul adevar se petrece un veritabil miracol. Ochii sai spirituali se deschid, iar el se intoarce in paradis. Raiul nu este altceva decat o poveste sublima, creata in spiritul iubirii si al adevarului. Cine credeti ca este cel care creeaza raiul? Omul singur. Fiecare isi creeaza propriul sau rai. Raiul este o poveste, un vis care il creeaza viata, adica noi insine. Pentru ca viata sa poata crea raiul este nevoie insa ca eroul principal al povestii sa se abandoneze in fata vietii, permitandu-i sa se manifeste fara minciuni. Raiul este chiar aici, la indemana noastra, a tuturor. Paradisul este aici, dar trebuie sa avem ochi pentru a-l vedea. Aceasta este promisiunea pe care ne-au facut-o cu mult timp in urma Iisus, Buddha, Moise, Krishna si toti marii maestri ai umanitatii care si-au creat raiul in propria lor minte. Ei ne invata ca nu depinde decat de noi.

Daca ei au putut, la fel putem si noi, iar daca noi putem, la fel vor putea si ceilalti. Adevarul ne va elibera, dar deocamdata minciunile ne forteaza sa traim in aceasta realitate. Acest adevar este de o simplitate extrema, dar oamenii nu vor sa-l perceapa, caci isi doresc ceva mai complicat. Aceasta este esenta povestitorului: sa complice lucrurile. Daca refuzam sa mai credem in minciuni, suntem deja pe jumatate vindecati. Scoala de mistere a crestinismului stia acest lucru, egiptenii la fel, toltecii asemenea… Din pacate, este extrem de greu sa transpui in cuvinte acest lucru. De aceea, au fost create legende, precum cea a lui Adam si a Evei. Asta imi reaminteste de cealalta jumatate a legendei despre Adam si Eva.

Se spune ca in Paradis mai exista un copac, numit Arborele Vietii, sau al Adevarului. Povestea spune cel care mananca din fructele sale (sau care se hraneste cu adevarul) va trai vesnic in paradis, caci viata nu este altceva decat adevarul etern. Fructele Arborelui Vietii sunt mesajul care provine direct din gura lui Dumnezeu. Viata este unicul adevar, forta care creeaza tot timpul. Atunci cand descoperi aceasta forta in tine insuti si cand iti pui intreaga credinta in ea, poti spune ca traiesti cu adevarat. Intelegem acum ce a vrut sa spuna Iisus atunci cand a afirmat: “Eu sunt viata, iar prin mine puteti ajunge in ceruri”. Este evident ca nu vorbea despre persoana lui Iisus, ci despre Arborele Vietii, cu care se identifica. El dorea sa spuna de fapt: “Eu sunt Arborele Vietii. Cel care imi va manca fructele va trai impreuna cu mine in Imparatia lui Dumnezeu. Imparatia este un regat in care orice om este un rege”.

Exista vreo deosebire intre aceasta afirmatie ceea ce am aratat noi in aceasta carte? Fiecare om este un rege in propria lui realitate. Fiecare este responsabil pentru propriul sau vis. De altfel, Iisus a adaugat: “Imparatia lui Dumnezeu este precum o nunta, la care omul este mireasa, iar adevarul sau Dumnezeu este mirele, si in care mireasa si mirele traiesc intr-o luna de miere care nu se sfarseste niciodata”. Nu este aceasta o metafora minunata?
Adevarul nu poate fi explicat prin cuvinte. De aceea, Iisus a vorbit in parabole, in simboluri care sa poata fi intelese de semenii sai. Atunci cand te casatoresti cu adevarul, traiesti intr-o luna de miere care nu se sfarseste niciodata. In luma de miere totul se rezuma la iubire. Atunci cand esti indragostit, vezi totul prin ochii iubirii.

Cand nu faci altceva decat sa iubesti, viata ti se pare sublima si ai senzatia ca raiul a coborat pe pamant. Intelegem acum ce a dorit sa spuna Iisus atunci cand a vorbit despre iertare, despre iubire, despre cer. La un moment dat, a spus: “Lasati copilasii sa vina la mine, caci toti cei ca ei vor intra in Imparatia lui Dumnezeu”. Inainte de cunoastere, adica inainte de a apuca sa se hraneasca cu toate acele minciuni, copilasii traiesc in cer. Caderea se datoreaza inocentei lor. Redobandirea paradisului inseamna sa redevii la fel ca un copilas, dar exista totusi o mare diferenta. Nu mai esti inocent, dar devii un intelept. Acest lucru iti confera imunitate, caci nu mai poti cadea din nou. Acelasi lucru il afirmam si noi: cine mananca fructele Arborelui Vietii devine un intelept.

Fructele acestui copac reprezinta un simbol al iluminarii. Iluminarea inseamna sa te transformi in lumina, dar nu exista cuvinte care sa descrie aceasta experienta. De aceea, avem nevoie de mitologie si de imaginatie pentru a intelege la ce se refera ea. De fapt, pentru a o intelege cu adevarat, trebuie sa o experimentam direct. Adevarul este sinele nostru real, integritata noastra. Nimeni altcineva nu ne poate conduce in acest loc. Nu putem ajunge in el decat singuri. Povestea poate fi schimbata, dar aceasta schimbare trebuie sa inceapa cu noi insine, cu eroul principal din povestea noastra. Ne putem transforma dintr-un mesager al minciunii, al fricii si distrugerii intr-un mesager al adevarului, al iubirii si creatiei. Atunci cand te intorci la adevar, maniera in care te exprimi in societate devine mult mai buna. Comunicarea se imbunatateste. Creatia ta devine mai puternica si mai consistenta. Viata se schimba in bine, in toate privintele.

Nu trebuie sa schimbi lumea; este suficient sa te schimbi pe tine. Aceasta transformare este strict personala, caci numai tu stii cine esti. Este evident ca lumea nu poate fi schimba inca, intrucat nu este pregatita pentru adevar. Nu te poti schimba decat pe tine insuti, dar aceasta reprezinta un mare pas inainte. Prin revenirea la adevar, deschizi o poarta, pe care o vor putea folosi apoi si altii. Deschizi astfel portile cerului, care te asteapta. Daca nu ai ajuns inca aici, acest lucru se datoreaza faptului ca ai crezut atata vreme ca nu esti demn de paradis. Ai avut convingerea ca nu meriti sa traiesti intr-un loc al iubirii, al adevarului si fericirii. Aceasta este o minciuna, dar daca o crezi ea ajunge sa iti controleze viata si nu mai poti trece de portile raiului.

Adevarul nu este inclus in poveste. El reprezinta puterea care creeaza povestea. Acesta putere este viata, sau Dumnezeu. Eu unul am descoperit acest lucru cu mult timp in urma si nu imi doresc altceva decat sa intelegi si tu ce doresc sa spun. Pentru a intelege, nu este suficient ca mintea ta rationala sa spuna: “Da, este adevarat; este logic”. Important este ca inima ta sa inteleaga. Speranta mea este ca inima ta va intelege, caci acest lucru iti va putea schimba viata. Nu te limita sa ma crezi cu mintea; incearca sa intelegi cu inima. Concentreaza-ti atentia asupra sentimenteleor tale si vei percepe astfel ce iti transmite integritatea spiritului. Exista ceva in interiorul fiecarui om care are puterea de a recunoaste adevarul. Trebuie sa mergi insa pe mana inimii.

Cand povestitorul nu mai vorbeste decat despre adevar, viata devine o capodopera. Cand vocea cunoasterii devine vocea integritatii, fiinta se intoarce la adevar, la iubire, se reintegreaza in rai, iar cercul se inchide. Atunci cand se intampla acest lucru, omul nu mai crede in cuvintele povestitorului sau, nici in alti povestitori.

Tot ce va spun aici este povestea mea; nu trebuie sa credeti nici macar in ea. Indiferent daca ma credeti sau nu, eu va relatez felul in care percep eu lumea. In clipa de iluminare in care am perceput infinitatea, am inteles ca in univers nu exista decat o singura fiinta vie. Aceasta este Dumnezeu, si cum fiecare fiinta reprezinta o manifestare a sa, este evident ca toti se vor intoarce mai devreme sau mai tarziu la sursa din care au provenit.

Nu exista nimic de care sa ne temem; nici macar moartea. Nu exista decat o unica forta, iar atunci cand murim, ne intoarcem cu totii in acelasi loc. Chiar daca opunem rezistenta, tot ne vom intoarce acolo, pur si simplu pentru ca nu avem un alt loc in care sa ne ducem. Aceasta este o veste minunata pentru toata lumea. Nu trebuie sa ne temem ca vom fi condamnati dupa ce vom muri. In clipa mortii, fiecare se intoarce la Dumnezeu. Nu trebuie sa meritam acest lucru. Lui Dumnezeu nu-i pasa daca meritam sau nu. El ne iubeste asa cum suntem. Viata noastra este o poveste, un vis. Imparatia lui Dumnezeu exista deja in mintea noastra. Nu depinde decat de noi sa o alegem, sa revenim la sinele nostru autentic, sa ne traim viata in iubire si adevar. Nu exista nici un motiv pentru ca viata noastra sa fie controlata de minciuni si de teama. Daca ne vom redobandi controlul asupra povestii personale, vom putea redeveni liberi sa ne cream o viata frumoasa, asa cum numai un artist al spiritului poate face. Stiind ca orice fiinta se intoarce mai devreme sau mai tarziu la Dumnezeu, credinta in minciuni devine o prostie. Minciunile din povestea noastra nu sunt importante. Unicul lucru care conteaza este sa ne bucuram de aceasta realitate. Sa ne traim fericiti aceasta viata.

In final, imi pun aceasta intrebare: ce vei face cu povestea ta? Alegerea mea a fost aceea de a-mi scrie povestea in spiritul iubirii si al adevarului. A ta care este?”