Daruirea de sine

„In dăruirea aceasta ieşim din unilateralitate. Părăsim ceva din noi înşine. Păşim de cealaltă parte, înspre ceva. Mă dăruiesc acestui ceva întrucât nu-mi mai aparţin mie, ci lui. Mă pierd într-o astfel de dăruire? Sau mă regăsesc din nou în ea, dar mai împlinit? Ea este părăsire şi aflare de sine totodată. Dar de unde purcede dăruirea de sine? Purcede din mine? Pleacă de la mine? Sau eu sunt mai întâi atras de ceva din afara mea? Dăruirea mea e doar răspunsul la ceva ce o precede? De exemplu dăruirea în muncă, în sport, pentru o pasiune, pentru muzică să zicem, si, înainte de toate, dăruirea pentru oamenii pe care îi iubim? Sau dăruirea copiilor pentru părinţi,dăruirea, ca bărbat şi femeie, pentru partener, dăruirea părinţilor pentru copii lor?

Dăruirea începe cu o însufleţire ce ne atrage şi ne adună la ea pe toţi. Intr-o clipă ne abandonăm şi ne dăruim ei. De acum ne-am dedicat acestui impuls care ne ia în stăpânire. In mod straniu, prin chiar această dăruire devenim în profunzime noi înşine. In dăruire strădania, efortul încetează. In ea suntem şi în afară şi înlăuntrul nostru, pierduţi şi totuşi prezenţi. Suntem în altceva şi totodată purtaţi pe aripile acestui patos.

Când trăim dăruirea în modul ei cel mai cuprinzător? In contemplarea fixă a unui altceva plin de forţă, care ne atrage şi rămâne în acelaşi timp un mister. Această contemplare este dăruire pură, fără patos. E dăruirea ce rămâne, dăruirea ca pură prezenţă, acum şi aici.” Bert Hellinger

Daruirea de sine este valoarea pe care ti-o dai tie insati. Daruirea de sine este scopul sufletului, viata insasi nu ar mai fi viata, ar fi doar un conflict etern al mintii. Daruieste-ti chiar tie astazi un suras, o mangaiere. Aminteste-ti cum este sa primesti, totul.