Pentru unii iubirea adevărată este doar un ideal greu de atins. Dar ce este de fapt iubirea? Un sentiment, o pasiune, o nevoie afectivă ? Un elan frenetic, irezistibil către celălalt, către Univers, o aspiraţie de complementare, o dorinţă de polarizare? O plenitudine, o inefabilă fericire, o contaminare euforică?

Marile tradiţii spirituale ale umanităţii pun toate accentul pe iubire:„Iubiţi-vă unul pe altul aşa cum v-am iubit eu pe voi” spune Iisus. Credinţa totală poate muta şi munţii din loc, iubirea nesfârşită poate ignora, ocoli, depăşi sau străpunge aceiaşi munţi. Înţelepciunea orientală susţine că:„Atunci când există iubire nesfârşită, imposibilul devine cu uşurinţă posibil”. Iubirea este cel mai înălţător sentiment pe care noi oamenii îl putem trăi cu uşurinţă şi încântare, doar alegând aceasta atunci când ea ne atinge inimile. Iubirea este ceea ce fiecare dintre noi, fie că suntem egoişti sau altruişti, buni sau răi, zgârciţi sau darnici, ne dorim să avem din plin în vieţile noastre pentru că, într-un mod misterios, cu toţii intuim că ea este magica atingere a mâinii lui Dumnnezeu. Un mare înţelept spunea: „Pentru om aproape că nu există o surpriză mai fermecătoare decât aceea de a simţi că este iubit; atunci totul este ca şi cum DUMNEZEU atinge cu un deget inima omului.”

Iubirea este cea care ne aduce zâmbetul pe buze, cea care ne inspiră să facem fapte bune, cea care ne descoperă o lume nouă în jurul nostru, pentru că dintr-o dată ea ne dezvăluie miracolele care până atunci erau ascunse ochilor noştrii. Atingerea ei este asemenea vântului cald al verii, care pare a veni din alte lumi, pentru a ne aduce aminte de sentimente neştiute şi netrăite încă, trezind în fiinţele noastre nostalgii de care nu ne credeam capabili nici noi.

Iubirea adevărată este cea care ne vindecă de toate bolile şi care ne transformă inimile, pregătindu-ne pentru o viaţă mai bună şi mai plină de prezenţa lui Dumnezeu. Ea este un balsam pentru trupurile, minţile şi sufletele noastre şi o dovadă incontestabilă că spiritul a fost, este şi va fi mereu mai puternic decât materia.

Iubirea este cel mai misterios vizitator al vieţilor noastre, pentru că noi nu ştim niciodată când va apare, şi nici cât de mult ne va cutremura şi transforma magica ei prezenţă. Ea este asemenea eterului care este prezent în toate, şi din care provin toate, dar pe care nu-l putem vedea, auzi, pipăi, gusta sau mirosi. Pentru că iubirea nu poate fi stăpânită sau provocată de noi. Ea este complet liberă şi nu se supune niciodată pretenţiilor noastre omeneşti. Iar cei care cred în neştiinţa lor că stăpânesc iubirea, ei nu ştiu că ea le-a scăpat deja printre degete, pentru a căuta inimi mai dornice de iubire decât a lor.

Căci iubirea este însăşi vibraţia cea tainică a inimii lui Dumnezeu, şi vasul în care ea alege să curgă este întotdeauna o inimă caldă, mare şi deschisă. Pentru că iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a fi trăită. Trăită cu bucurie şi încântare, cu pasiune şi frenezie, cu dor de a ne topi în infinit.

Fiind infinită şi veşnică, iubirea este sursa totului şi totodată este ţelul tuturor fiinţelor care aspiră la Dumnezeu. De aceea fiinţa umană care renunţă, datorită egoismului la iubire, se îndreaptă astfel către disperare şi autodistrugere, pentru că atunci ea îşi pierde coerenţa şi coeziunea, care sunt prezente în fiiinţele noastre doar atunci când iubim.

Tot ceea ce a fost vreodată realizat pe acest Pământ şi a dăinuit, a fost realizat cu şi prin iubire. Iubirea este catalizatorul a tot ceea ce noi putem împlini mai măreţ în vieţile noastre, inspirându-ne şi ajutându-ne să ne deschidem fiinţele către lumile cereşti.(fragment din Ingerii Miracolul Iubirii)