Am simtit ceva deosebit fata de Parintele Arsenie Boca si sunt extraordinar de multe de povestit despre el si despre invataturile lui, dar va voi lasa pe voi sa cercetati dupa ce veti citi aceste cateva randuri.

Veti gasi aici un interviu aparut in Revista „Formula As” (2008) realizat de  Claudiu Tarziu la Manastirea Ghighiu cu Parintele Pantelimon, un scurt fragment din cartea „Cararile Imparatiei” scrisa de Arsenie Boca pe care mi-a recomandat-o cu multa dragoste o buna prietena si maestru spiritual, cartea…  si nu in ultimul rand Rugaciunea Parintelui Arsenie.

Sfantul Ardealului, evocat de ultimul sau ucenic: parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu

Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni.

Chipul sau ascutit prin post aspru, pe care flutura o barba alba si rara, iradiaza un soi de inocenta copilareasca, in vreme ce ochii par ca tradeaza o taina care il bucura permanent. Taina si bucuria credintei traite deplin. La 83 de ani, viata sfintiei sale e un sir de incercari pe care le-a transformat in trepte spre mantuire.

Asa l-a invatat duhovnicul sau dintai, parintele Arsenie Boca, a carui amintire o poarta nestinsa in suflet si despre care vorbeste greu. Smerit, batranul calugar de la Ghighiu se teme sa nu fie acuzat de trufie, facandu-si, Doamne fereste, reclama, pe renumele celui mai mare duhovnic al Transilvaniei. In anii ’50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras.

Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi. Interviul pe care il publicam a fost realizat in toamna anului 2007.

– Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

– Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: “Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii“. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: “Acestia ma vad pentru ultima oara“. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

– L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

– Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

– Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

– Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.

– L-ati vazut vreodata plangand?

– Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.

– Parintele e considerat un sfant, mai ales de catre ardeleni. De ce exista in Ardeal un cult pentru parintele Arsenie?

– Pentru faptele lui bune. El era exact dupa cuvantul lui Dumnezeu. A scos poporul din intuneric. L-a invatat cum sa traiasca dupa cuvantul Domnului. Poporul a simtit dragostea lui. Pentru ca a fost samanta buna, samanta semanata de Parintele rodeste si astazi.

– Cum vorbea Parintele: direct sau in pilde?

– Pacatele le spunea pe fata, de cele mai multe ori public, dar tainele le spunea in pilde. Avea obiceiul de a spune verde in fata pacatele unora, pentru a-i invata si pe altii. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare.

O femeie i-a spus: “Parinte, nu-mi merge bine deloc“. Iar el: “Stiu, dar stii si tu de ce, aminteste-ti de cei pe care i-ai ucis” – caci femeia facuse avort. Alta data, un baiat si o fata au venit la el si i-au cerut binecuvantare sa se casatoreasca, iar parintele le-a spus sa nu se cunune, fiindca sunt frati si mult vor patimi daca fac pacatul acesta. Ei nu l-au crezut si s-au cununat, au facut trei copii, unul surdo-mut si doi indraciti.

– V-ati spovedit la sfintia sa. Cum era ca duhovnic: dur sau ingaduitor?

– Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

– Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

– Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: “Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!“. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

– Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

– Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati “agitatori mistici”. – Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

– Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: “Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi“. Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

– Le era frica de el?

– Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin ‘48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

– V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

– Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian… Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: “Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!“. Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: “Lasa, ca te taie pe tine capul“. Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

– Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut? – Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: “Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau“. La care i-am raspuns: “Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai“. “De ce?” “Imi spargeau capul oamenii“. Si a ras.

– De ce v-a pus la incercarea asta?

– Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau… Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

– Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

– Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: “Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum”. Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

– Cum adica? – Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: “Masina noastra merge pe pamant“. L-am intrebat: “Ce-ai simtit, omule?“. Si el: “Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura“. Si-am auzit atunci o voce in spate: “Pana aici am venit cu voi“. Cand m-am intors, nu era nimeni.

– Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

– Nu, ca oamenii de azi nu mai cred. – Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

– Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

– Erati pregatit de moarte?

– Da. Si acum sunt.

din „Cararile Imparatiei” scrisa de Parintele Arsenie Boca am desprins un fragment de citit si de luat aminte:

„Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vină după mine.” Cine nu poate să întrebe şi cine nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar nu-l caută, nu găseşte pe Iisus.

Dacă totuşi vrea să se ţină de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima şi mintea întinate de plăcere şi mândrie, dă de înşelăciuni. De aceea-s rânduiţi duhovnicii, să cumpănească duhurile ce le străbat mintea, să cunoască măsurile fiecărui ins şi încotro îi înclină cumpăna.

Încă de mult mărturisea Proorocul Iordanului că: „Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer”. Dar tot aşa zic şi cei înşelaţi. Cum să prindem înşelăciunea din urmă? Foarte uşor de prins.

Cei ce cu adevărat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnici să-i întrebe, pe când cei înşelaţi nu vor să vină şi se ţin pe sine mai presus de orice dar. Ei nu mai ştiu că fără de smerenie, nu dai de Dumnezeu ci de înşelătorul; fără întrebare nu intri pe poartă, ci sari pe aiurea şi cu tâlharii te socoteşti. Râvna fără întrebare şi părerea sar măsura.

În fiecare ins a închis Dumnezeu chemarea către tot rostul şi lucrul, pe care – la vreme – le va avea între oameni astfel: „El a dat pe unii să fie Apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujbei, spre zidirea la trupul lui Hristos, până când toţi vom fi ajuns la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura plinirii vârstei lui Hristos.

Ca să nu mai fim copii şi jucăria valurilor, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt şi învăţătură, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci fiind credincios adevărului, prin iubire să sporim întru toate, pentru El care este capul – Hristos.” (Efeseni 4, 11-15).

El uneşte cele învrăjbite, El ne măsoară darul, El ne cheamă la lucru la vie, El ne ajută pe fiecare în parte – dacă nu uităm să-l chemăm -; iar pentru desăvârşirea obştei El luminează slujitorii.

Sunt între cei trimişi de Dumnezeu şi oameni care au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiuri şi cuvinte mai presus de fire. Dar aceştia, la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, care le va feri mintea şi inima de bucurie străină şi care-i va ocroti cu dulama smereniei. Căci dacă nu fac aşa, cu tot darul de sus, pot cădea pradă înşelăciunii. Iată cum: Darurile lui Dumnezeu se ascund în noi, noi nu le ştim dar Satana le vede şi ca un tâlhar viclean pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi de dreaptă socoteală, varsă el, ca un jgheab, pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu.

Deci, de ţi-a dat Dumnezeu dar, asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia, şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. Că de nu ai îndemnare către socoteala aceasta, atunci darului vederii tale îi va grăi Satana care se va da pe sine Hristos, şi te va amăgi desăvârşit… „Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (Matei 24,24).

Hristoşii şi proorocii mincinoşi de care ne previne Mântuitorul din vreme, sunt vicleni de dincolo de zare, care fac silă mare şi mult meşteşugită, ca să fie primiţi de oameni ca atare, să-i asculte. Nu cumva li-e vremea aproape, că tare-şi mai fac de cap?

Iată pe scurt pricinile şi grija pentru care Predania Bisericii răsăritene se fereşte de vedenii, şi-şi fereşte şi fiii, întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii, şi desăvârşirea, la care suntem chemaţi, lasă în urmă orice vedenie. Revelaţia este deplină, iar cele ce mai lipsesc, le aşteptăm la a doua venire. Amin.

iar daca vrei sa citesti cartea…ea te asteapta aici:
Arsenie Boca – Cararea Imparatiei

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.    Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.  Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Pace si lumina Voua!