Biblia este plină cu relatări despre bărbaţi şi femei cărora Duhul Sfânt le-a dat abilităţi supranaturale spontane. În Noul Testament, aceste abilităţi supranaturale sunt numite „darurile Duhului Sfânt“. Ele sunt numite daruri deoarece nu pot fi dobândite. Totuşi, nu ar trebui să nu uităm că Dumnezeu îi promovează pe cei în care poate avea încredere. […]
Titlul complet al Filocaliei este: „Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care ne arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”. Ascetica şi mistica filocalică pune în centrul vieţii duhovniceşti curăţirea inimii, prin practicarea „Rugăciunii lui Iisus” şi a virtuţilor. „Rugăciunea inimii”, care va deveni disciplina centrală a isihasmului, este una din căile […]
,,De-a lungul timpurilor, în multe cicluri mondiale şi în multe ţări au existat mari momente de tensiune care au fost caracterizate printr-un deplin simţ al speranţei. Cineva a fost aşteptat, iar venirea lui a fost anticipată. Întotdeauna în trecut au existat învăţături religioase ale perioadei respective care au nutrit şi au proclamat această speranţă – […]
”Cartile intelepciunii sunt inchise, cu exceptia urechilor ratiunii.” Hermes Trismegistul este fondatorul alchimiei (şi al hermetismului), ale cărui lucrări datează din cea mai îndepărtată Antichitate (secolul XX î.e.n.); identificat ulterior cu zeul egiptean Thot. Este redescoperit în secolul al XII-lea datorită arabilor. Există însă unele dubii în legătură cu existenţa sa adevărată, însă este înfăţişat […]
A fost odata un grup de oameni care-si ziceau pescari. In apele din apropiere erau foarte multi pesti. De fapt, intreaga zona era inconjurata de lacuri si rauri pline de pesti. Iar pestii erau flamanzi… Saptamana dupa saptamana, luna dupa luna si an dupa an, acestia, care-si ziceau pescari, tineau adunari si vorbeau de chemarea […]
Numai acela care se poate pătrunde de gândul evoluţiei în sensul său cel mai larg şi în întreaga sa însemnătate va putea înţelege această epocă în mod corect. Tot ceea ce omul conştientizează în jurul său este în plin proces de evoluţie. Însăşi facultatea de gândire care caracterizează pe omul actual, omul celei de a […]
Asta seara am primit un altfel de mesaj care a trecut dincolo de suflet si de tot ceea ce sunt. M-am intristat privind catre El si catre Tine pentru ca mi-am dat seama ca nu Il auzi si nu Il simti! Atat de multa Iubire si Lumina intarzie sa fie parte din viata ta… pentru […]
„Lumina se deplasează în Timp şi Spaţiu şi, pe acest ecran situat între cele două, fiecare suflet îşi scrie raportul activităţilor sale în eternitate. Aceste „memorii” sînt scrise datorită conştiinţei sufletului; nu numai prin cunoaşterea conştientă, nu numai în materie, ci şi în gînd… Pe Timp şi pe Spaţiu sînt scrise gîndurile, faptele şi gesturile […]
Sunt milioane de suflete ce nu au putut veni pe lume datorita avortului. Aceste suflete au ramas intre cer si pamant si au nevoie de Lumina! Au nevoie sa se ridice la cer acolo unde le este locul. Te-ai gandit vreodata la karma noastra de neam? Aceste greutati prin care trecem acum, de unde vin? […]
Timpul în lumea îngerilor este ceva de neimaginat pentru noi. Aceasta fiindcă el nu există în acea lume. Este ca şi când ar trebui să uităm tot ce ştim referitor la legile fizicii şi să descoperim clipă de clipă legi noi, între care transcenderea continuumului spaţio-temporal este doar una dintre ele. În acest sens, Emanuel […]