Calea Rosei ma poarta pe nevazutul fir.  Ma intreb deseori,  daca o parte din mine a construit cu mult timp inainte drumul sau este o chemare careia sufletul meu ii raspunde.

Mi-a vorbit in vis, nu am vazut-o, dar imi spunea cu exactitate ce sa caut la Chartres. Imediat ce m-am trezit, am cautat legatura ei cu Maria Magdalena si da…, Ioana D’Arc a facut parte din Ordin, a fost o vizionara, o sfanta  inspirata si ghidata puternic de Arhanghelul Mihail, Sfanta Ecaterina si Sfanta Margareta.  Nu am stiut cum sa interpretez prezenta ei in constiinta mea, asa ca m-am lasat purtata.

Eram la Sacré-Coeur in Paris, biserica inchinata sfintei inimi a lui Iisus. Am simtit acest loc parte din calatoria initiatica de la Chartres, si asa a fost. Pasii m-au purtat in fata altarului maretului Arhanghel Mihail. Nu m-am putut opri nicaieri, decat in fata lui. Am plecat capul sa ma rog, iar sub talpile mele o sabie incastrata in mozaic mi-a amintit de simbolul ei.  Am simtit sa ma asez si sa aduc Slava lui Dumnezeu pentru toate. Aveam lacrimi pe obraz si cand am deschis ochii in fata nu era nimeni alta decat Ioana D’Arc purtand stindardul alb cu flori de crin.  Iar la intrarea in biserica, strajuia calare cu sabia ridicata alaturi de Ludovic cel Sfant.

Inca de anul trecut, cand am pornit pe Calea Rosei, ne-a intampinat in armura la Aix-en-Provence cand am intrat… intamplator in Biserica Sfantului Duh.

Am lasat semintele Luminii sa rodeasca si nu am mai cautat nici un raspuns. Incepusera provocarile drumului. Asa ca am ridicat Lumina spre a fi in paza. Fiecare calatorie aseaza rostul ei si este unica pentru fiecare suflet ce ma insoteste.

Cand am primit imaginea cu misterioasa linie energetica ce uneste cele sapte sanctuare inchinate Arhanghelului Mihail, am simtit cum imi bate inima cu putere. Nu imi imaginam ca o sa mai plec, inca odata in acest an in vreo calatorie.

Am inceput sa urmaresc sanctuarele. Mi-ar fi placut sa ajung mai intai la sanctuarul din Puglia, as fi ajuns si la Bari sa aduc ofranda mea de lumina Sfantului Nicolae. Dar cand am privit imaginea de la Sacra di San Michele, cred ca nu am respirat o vreme. Era splendid. Nu mai vazusem niciodata ceva mai frumos.

Sa fie doar o coincidenta?… Sapte sanctuare perfect aliniate. Arhanghelul Mihail… Si iata-ma ca am plecat. Fara nici un plan, doar lasandu-ma purtata de fir.

Privind cu atentie firul meu din acest an, de la echinoxiul de primavara am pornit cu Mihail de la Turnul din Glastonbury…

Ma gandeam ca sunt doar o cautatoare a adevarului. Dar iata ca Mihail mi-a infatisat o alta latura a mea, care se activeaza si se aseaza in ea insasi. Pe masura ce o descopar, realizez insemnatatea fiecarei clipe si cate avem de facut…

Intorcandu-ma la linia sanctuarelor legenda spune ca este urma loviturii de sabie prin care Arhanghelul Mihail  l-a invins pe diavol si l-a trimis direct în iad.

Iata care sunt cele sapte sanctuare : 1. Skelling Micheal (Irlanda), 2. Saint Micheal’s Mount (Anglia), 3. Mont Saint Michel (Franta) 4. Sacra di San Michele (Italia), 5. Sanctuarul Sfantului Arhanghel Mihail (tot Italia), 6. Manastirea Symi (Grecia) si 7. Manastirea Carmelului (Israel).

Am ajuns seara in Val di Susa dupa un drum lung. Dimineata am pornit pe jos catre Sacra di San Michele unde Umberto Eco a scris in numele Trandafirului…

In anul 987, una din legende povesteste despre Bell’Alda, o frumoasa fecioara, care a urcat in goana muntele, urmarita de soldatii romani. Ajunsa in turn, se roaga, apoi se arunca in gol. Arhanghelul Mihail ii salveaza viata. Pentru ca nimeni nu a crezut-o, Alda isi forteaza norocul si s-a mai aruncat o data din turn, de data aceasta moare sfarimata de stanci.

Calugarii benedictini urca muntele, spre a-i inchina Arhanghelului Mihail o biserica, despre care se spune, ca a fost ridicata, piatra cu piatra de ingeri si porumbei. In jurul ei, calugarii au inaltat abatia, in perfecta armonie cu maretia naturii. Construita cu ajutorul ingerilor, Sacra di San Michele este un loc de o frumusete care iti taie respiratia. Pare suspendata intre Pamant si Cer.

Urcusul in panta de aproape 3000 de metri, te lasa fara suflu. M-am oprit, am privit drumul, am privit totul in jur, am privit in mine. M-am intins pe iarba si am privit cerul, am ascultat vantul. Apoi am urcat treptele catre Poarta zodiacului“, o poarta spre lumina, ce masoara timpul dupa legi stravechi.

Nu mi-am propus nimic. Am trecut cu smerenie prin portal. Eram ametita. Dar m-am lasat ghidata. Am simtit acel loc, ca pe o poarta catre alta dimensiune, in care esti lasat sa privesti si sa intelegi timpul.  Perspectiva pe care o vezi din turn iti schimba radical viziunea. Trebuie doar sa fii atent la tot ce te inconjoara. Sa asculti vantul, soarele, ingerii.

Ma simteam ca si cum sunt deasupra lumii, scaldata de razele soarelui. In viata mea nu am vazut si nu am simtit ceva mai frumos. Am simtit lumina cum imi strabate corpul, inima. M-am rugat. Calea Rosei trece si prin acest loc. Ioana D’Arc, Maria Magdalena, Sfanta Margerita…. Coincidenta sau nu, am incheiar calatoria pe 25 noiembrie, cand este serbata Sfanta Ecaterina.

Am purtat cu mine o lumanare pe care am aprins-o in Sanctuar pentru toti cei dragi si pentru  Fraternitatea Luminii.  Am lasat-o intr-un caus de piatra.

M-am intors acasa un om mai bogat, cu sufletul plin, foarte plin. Dar am vazut pe strazi cum lumina noastra se stinge. Lumina aceea care ne tine cu inima sus in Cer. Si ma rog si sper sa fim cum am fost dintotdeuna, un popor de oameni speciali si spirituali.

„Am văzut pe Domnul stand pe un tron, inalt si inalțat; si trena hainelor lui a umplut templul. Deasupra lui stateau serafimii. (…) Si unul a chemat pe altul si i-a spus: „Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor; intregul Pamant este plin de slava! „(Isaia 6: 1-3)