Tot ceea ce credem despre ceilalti, se va trezi la un moment dat in noi insine, in natura noastra inferioara. Este o invatatura profunda, dificil de urmat intr-o lume agresiva, falsa, corupta. Si atunci ne punem intrebarea cum au putut initiatii sa faca fata acestei lumi? Cum de au gasit puterea de a discerne, de a recunoaste adevarul , de a iubi fara limite, de a deveni izvoare nesecate de intelepciune care au devenit nemuritoare.  Cum au reusit sa faca lucrarea de purificare asupra lor, astfel incat sa se elibereze de lantul karmic? Au lucrat vreme de cateva vieti la inchiderea contractelor si a datoriilor karmice si s-au eliberat pe calea cea unica.

Chiar daca… s-au plantat seminte de dezbinare si de dezechilibru, care au condus la un moment dat la haos, fiintele de lumina au continuat sa intervina si  sa vegheze permanent realizarea planului lui Dumnezeu, ghidand continuu omenirea.

„Tot ceea ce Dumnezeu creează, topeşte şi îmbină laolaltă, fără a accepta nimic drept vrednic şi fără a înlătura nimic drept nevrednic. Având Duhul înţelegerii, el ştie prea bine că El însuşi şi creaţia sa sunt una; şi a arunca o parte înseamnă a arunca întregul; iar a respinge întregul înseamnă a se respinge pe sine. De aceea el de-a pururi este unul, ca înţeles şi scop. In schimb, cuvântul Omului este un ciur. Cerne tot ce creează, parte spre înşfăcare, parte spre aruncare. Veşnic alege, îl ia pe acesta ca prieten şi îl alungă pe acela ca duşman. Şi prea adeseori prietenul său de ieri devine duşmanul de astăzi; duşmanul de astăzi, prietenul de mâine.

Astfel se dezlănţuie crâncenul şi sterpul război al Omului împotriva lui însuşi. Şi toate din cauză că Omului îi lipseşte Duhul Sfânt, singurul care îl poate face să înţeleagă că el şi reaţia lui sunt una; că a-1 alunga pe duşman înseamnă a-1 alunga pe prieten. Căci amândouă cuvintele, „prieten” şi „duşman”, sunt plăsmuiri ale cuvântului lui, a eu-lui lui.

Ceea ce nu vă place şi înlăturaţi drept rău, cu siguranţă este plăcut şi cules de unul sau altul, drept bun. Poate fi un lucru dintrodată în două feluri potrivnice? Lucrul nu este nici într-un fel, nici în altul, decât dacă eu-l vostru l-a făcut rău; un alt eu l-a făcut bun. Nu am spus oare că cel care poate înfiinţa, poate de asemenea desfiinţa? Precum aţi creat un duşman, la fel îl puteţi desfiinţa, sau să-l re-creaţi ca prieten. Pentru aceasta eu-l vostru trebuie să fie o retortă. Pentru aceasta vă trebuie Duhul înţelegerii.

De aceea vă zic vouă că dacă vă rugaţi pentru orice ar fi, rugaţi-vă mai întâi şi mai presus de toate, pentru înţelegere. Nu fiţi niciodată dintre cei care cern. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este Viaţă, iar Viaţa este o retortă în care totul este făurit ca unitate de nedezbinat; totul se află în echilibru desăvârşit şi totul este vrednic de Creatorul său – Sfânta Treime.

Cu cât mai vrednic trebuie să fie el de voi?
Niciodată să nu cerneţi, si veţi căpăta o statură atât de uriaşă, atât de atot-pătrunzătoare şi de atotcuprinzătoare, încât nu s-ar putea găsi acel ciur care să vă cuprindă. Niciodată să nu cerneţi. Căutaţi mai întâi cunoaşterea Cuvântului, spre a vă putea cunoaşte propriul cuvânt. Dar când vă veţi cunoaşte propriul cuvânt, veţi încredinţa focului ciururile. Căci cuvântul vostru şi al lui Dumnezeu sunt una, afară doar dacă al vostru mai este încă învăluit.

Cuvântul lui Dumnezeu este Timp nemăsurat şi Spaţiu nemărginit. A fost vreun timp când nu aţi fost cu Dumnezeu? Se află vreun loc în care nu sunteţi în Dumnezeu? Atunci de ce înlănţuiţi Veşnicia cu ore şi perioade? Şi de ce îngrădiţi Spaţiul în kilometri şi leghe ? Cuvântul lui Dumnezeu este Viaţă nenăscută, prin urmare nemuritoare. De ce al vostru este îngrădit de naştere şi de moarte? Nu vieţuiţi numai prin viaţa lui Dumnezeu? Şi poate fi cel Nemuritor, izvor al Morţii?

Cuvântul lui Dumnezeu este atot-cuprinzător. Nici stavile, nici îngrădiri nu se află în el.”De ce al vostru este atât de sfâşiat de stavile şi de îngrădiri? Vă zic vouă, chiar carnea şi oasele voastre nu sunt doar carnea şi oasele voastre. Nenumărate sunt oasele care se cufundă cu voi în aceleaşi vase de pământ în momentul în care o să vă întoarceţi înapoi în ţărână şi din ţărână veţi renaşte.

Nici lumina din ochii voştri nu este numai lumina voastră. Ea este de asemenea lumina a toate câte împart cu voi Soarele. Cum m-ar putea zări ochiul tău, dacă nu prin lumina din mine? Lumina mea este cea care mă vede pe mine în ochiul tău. Lumina ta, te vede pe tine în ochiul meu. Dacă aş fi o beznă deplină, ohiul vostru, privind la mine, nu ar vedea nimic.

Nici răsuflarea din pieptul vostru nu este numai a voastră, toţi cei care răsuflă, sau care au răsuflat vreodată aerul, respiră în pieptul vostru. Oare nu şi suflarea lui Adam este cea care încă vă umple plămânul? Nu inima lui Adam este cea care încă mai bate în inimile voastre? Nici gândurile voastre nu sunt doar gândurile voastre. Omul, marea de gânduri ale tuturor, o socoteşte ca fiind a sa; la fel o socotesc toate făpturile gânditoare care împărtăşesc cu voi marea aceea. Nici visele voastre nu sunt doar visele voastre. întregul univers visează în visele voastre.

Nici casa voastră nu este numai casa voastră. Ea este de asemenea locuinţa oaspetelui vostru şi a muştei, a şoarecelui, a pisicii şi a făpturilor subtile care împart casa cu voi. Feriţi-vă, prin urmare, de stavile. Vă stăviliţi înăuntrul Amăgirii şi Adevărul îl stăviliţi afară. Iar când vă uitaţi împrejur pentru a vă găsi pe voi înşivă înăuntrul stavilei, vă găsiţi faţă în  faţă cu Moartea, a cărei alt nume este Amăgire.

Omul este de nedespărţit de Dumnezeu; prin urmare, este de nedespărţit de semenii săi şi de toate făpturile care sunt născute din Cuvânt. Cuvântul este oceanul; voi – sunteţi norii. Dar norul este – nor, dacă oceanul nu-1 creează? Dar cu adevărat nesăbuit ar fi norul care şi-ar irosi viaţa căznindu-se să se ţintuiască pe sine în spaţiu spre a-şi păstra pe veci înfăţişarea şi identitatea. Cu ce va rămâne din străduinţa lui atât de neghioabă, decât cu nădejdi înşelate şj amară deşertăciune? Dacă nu se pierde pe sine, el nu se poate afla pe Sine. Dacă nu moare şi nu dispare ca nor, nu poate afla în Sine oceanul care este unicul său Sine. Dacă nu se deşartă de sine însuşi, nu se poate afla pe sine însuşi. O, bucuria de a fi deşert!

Dacă nu sunteţi pierduţi pentru totdeauna în Cuvânt, nu puteţi înţelege cuvântul care sunteţi voi – chiar Eu-l vostru. O, bucuria de a fi pierdut! Iarăşi vă zic vouă, rugaţi-vă pentru înţelegere. Atunci când Sfânta înţelegere vă va afla inimile, în toată nemărginirea lui Dumnezeu nu va mai fi nimic care să nu vă răspundă cu bucurie de fiecare dată când veţi rosti Eu. Şi atunci Moartea însăşi va fi doar o armă în mâinile voastre cu care să învingeţi Moartea. Şi atunci Viaţa va împărtăşi inimilor voastre cheia inimii ei nemărginite. Aceasta este cheia de aur a Iubirii.” ne invata atat de frumos inteleptul Mirdad…

(Cartea lui Mirdad -Michail Naimy)